Când cea mai bună prietenă a mea ieșise pe ușă cu ultimele bagaje, mă podidise plânsul și mai tare pentru că începusem să realizez ce avea să se întâmple. Mă plimbam prin casa pe jumătate goală doar cu întrebările mele răsunând între pereții săi și știm cu toții că ecoul nu dă cele mai bune sfaturi...

I-am văzut lucrurile lui buluc în casă într-o zi de duminică. Am încercat să îi fac loc în dulapuri, dar nu știam cum să reamenajez camera Corinei. Apoi am înțeles și de ce: nu mai avusesem niciodată o sufragerie a mea de decorat. După ce am reușit să mut câteva cutii, ne-am tot urmat unul pe altul cu grijă, cu o anumită teamă parcă de a nu ne sparge la o privire sau o ciocnire în bucătăria minusculă. Am priceput din nou de ce: nu mai stătusem niciodată doar noi doi în toată casă și nu știam în ce încăpere ar trebui să ne petrecem mai mult timp.

Către primele nostre nopți reușesc acum să privesc ușurată, deși cuvintele ne ieșeau pe gură cu greutăți de zece kilograme în jurul lor. Ne cuibăream în plapumă și, acolo, în acele momente de semi liniște, avea el curaj să spună ceva ce ne frământa pe amândoi: 3 zile de când stăm împreună și încă te iubesc. Apoi ne umfla râsul pe amândoi, din nou însă, cu o măsură înjumătățită.

Au trecut cinci ani de când ne iubim, dar două săptămâni de când locuim împreună și trăim un nou început. I-am dat cu teamă cheile de la casă, fără să realizez că pe cele de la inima mea le avea de mult, și că dacă nu a stricat nimic acolo, niște farfurii sparte în bucătărie ar fi fost o prostie. Ne-am pus amândoi atâtea întrebări, fără să știm că ne-am răspuns constant la ele, în fiecare zi, de acum cinci toamne încoace. Ne-am gândit atât de mult la locul din casă în care ar trebui să stăm, când el a fost mereu fix între noi, unul în brațele celuilalt. Dar am înțeles amândoi cât de fericiți eram de fapt, într-una din serile trecute când priveam către lună printre gene și am știut că nu avea niciun rost să ne întrebăm dacă aveam să dormim bine împreună, pentru că cele mai frumoase vise le trăiam deja.

Au trecut 1825 de zile și încă te iubesc, și o să continui să o fac mult după ce o să pierdem numărătoarea.

5 ani brate casa cheie cuplu inima intrebari mutat impreuna cu iubitul te iubesc

12:16

... absolventi de liceu din toata tara vin in Bucuresti pentru inscrierea la examenul de admitere in facultate. Vin coplesiti de emotii si total debusolati. Au bratele pline de tot felul de hartii pe care le tin strans pentru ca sunt "importante". Celor carora le lipseste vreuna alearga disperati pe stradutele ticsite de oamenii prea ocupati ca sa ii remarce. Metroul este un mare mister pentru ei; harta, directiile, peroanele sunt adevarate labirinturi chiar si pentru parintii care ii insotesc si care, cel mai probabil, isi compatimesc odraslele si le atentioneaza de zeci de ori cu "sa ai grija, mama, la metrou, sa nu te pierzi, Doamne fereste, cine stie pe unde". Intreaba in stanga si in dreapta cum se ajunge in cutare loc si chiar si atunci cand afla, se uita pierduti catre drumul pe care il au de parcurs, si o sa-l priveasca asa pentru inca vreo jumatate de an de-acum incolo, pana cand vor invata sa paseasca mai cu siguranta pe trotuarele capitalei.

Acum 3 ani pe vremea asta, am ocupat impreuna cu Habiba ultimele doua locuri in autocarul ce ducea catre Bucuresti. Aveam la noi minunatele dosare pregatite minutios, sticle de apa, banuti si o gramada de griji. Am decis sa plecam singure, fara parinti sau alte ajutoare, pentru ca asa aveam sa fim de-atunci incolo: doar noi doua. Inevitabil, ne pierdusem pentru cateva momente, ne oprisem in mijlocul strazii cu ditamai harta si cu soarele in cap - noi si turistii chinezi. Le-am facut pe toate intr-o zi si le-am facut bine. Decizia asta ne-a purtat noroc, de atunci ne tot dam peste cap de trei ori ca sa reusim ce ne-am propus sau ce trebuie musai realizat si n-am mai obosit, si nici nu ne-am lovit atat de tare incat sa nu ne mai ridicam.

In fiecare an vin mii de absolventi de liceu in Bucuresti cu asteptari, cu intrebari, cu vise, cu speranta de a se maturiza - in cluburi sau pe bancile facultatii. Cred ca ceea ce vreau sa spun este sa incercati sa nu faceti parte din multimea indecisilor hipnotizati de luminitele bucurestene. Veniti cu gandurile voastre si nu vi le pierdeti pe bulevardele mari care deja sunt cimitirele dorintelor multor tineri, tineti-le pentru voi - o sa intelegeti peste cativa ani de ce.

absolvent admitere Bucuresti capitala dorinte drum emotii facultate ganduri griji independenta intrebari liceu metrou tara vise

22:30

Sincera sa fiu, nici macar nu stiu cand ar fi trebuit sa inceapa. Initial, am auzit ca sambata la 6:00 dimineata ar avea loc un cutremur. Cum eu si Habiba am avut o zi de vineri extrem de obositoare, in noaptea respectiva am baut amandoua o bere Redd's si am dormit duse :D.
A doua zi cand ne-am trezit, era cea mai frumoasa si mai insorita zi de dupa "apocalipsa". Dat fiind acest fapt, am bagat o curatenie generala ca sa nu ne prinda sfarsitul lumii cu praful de un cot pe birou, si apoi am tras o sesiune de shopping de cateva ore. Dupa-amiaza a inceput sa ploua. Semn de sfarsit? Pe dracu'! Am plecat la o plimbare prin Targoviste cu prietenul meu, ne-am uitat la "The rite" pe seara pentru ca eu nu-l vazusem. Nici macar n-am visat urat noaptea si da, am dormit ca o vacuta si de data asta.
Si iata-ma acum, la ora 10 dimineata, scriind un articol pe blog, ceea ce inseamna ca nu's moarta. Si voi citindu-l, ceea ce inseamna ca sunteti cat se poate de vii. Ideea mea nu era sa fac un jurnal al zilei trecute din articolul asta, ci sa imi pun mai multe intrebari. Prima dintre ele ar fi: cati oameni nu si-au petrecut oare "ultimele ore de viata" intr-un mod la fel de obisnuit ca mine? Cati dintre voi n-ati iesit in parc, n-ati mers la munca sau nu v-ati certat cu prietenul la fel ca pana acum, fara sa va intereseze de ultimele zvonuri legate de ziua de 21 mai? A doua mea intrebare ar fi: de ce lumea care tot prezice sfarsitul continua sa se faca de ras cu astfel de afirmatii? Din cate am inteles, domnul ( asta daca e un domn ) care a scos-o pe asta cu 21 mai s-a mai gafat o data prin 1994 cu aceeasi faza. Dobitocul a petrecut multi ani studiind Biblia. Doamne fereste, eu nu spun sa n-o citim, dar sa stai ca maniacul ani de zile incercand sa scoti ceea ce nu exista din Cartea Sfanta...cred ca nu mai e treaba de credinta, cat de mers la un psihiatru. A treia mea intrebare ar fi: ce reactii vor avea azi sustinatorii prostiei cu sfarsitul lumii? Si ultima mea nedumerire: sa incep sa-mi fac un program de-acum si pentru apocalipsa din 2012...? :)

21 mai apocalipsa Biblia intrebari noapte penibil sfarsitul lumii

10:23