Cu toate ca este mai bine ca uneori sa ascultam de cel patit pentru ca nu avem timp sa facem toate greselile din lume, preferam sa acceptam provocarea timpului si sa ii dam inainte. N-am intalnit om care sa nu spuna ca ar avea nevoie de un sfat in legatura cu ceva anume, in schimb, pot sa ii numar pe degetele de la o singura mana pe cei care au si luat in considerare parerile altora atunci cand le-au cerut.

Asa am ajuns la concluzia ca, in unele situatii, cele mai bune sfaturi sunt cele pe care nu le dai. Pareri pe care simti nevoia sa le impartasesti unei persoane apropiate, deoarece o vezi ca da cu batul in balta chiar in fata ta, dar pe care ti le mormai in minte si mergi mai departe. Dincolo de conceptia ca asta ar putea fi un indicator clar pentru egoism si rautate, eu zic sa dam iadul la o parte si sa privim partea ingereasca a deciziei. Exista oameni care trec prin viata persoanala/profesionala (sau poate chiar prin ambele) cu ochelari de cal la ochi. Si poate bine fac, pentru ca vietile si relatiile noastre sunt aparte. Din pacate, nu sunt chiar atat de unice, pentru ca incercarile prin care trecem la un moment dat le-au dat bataie de cap cu siguranta si milioanelor de oameni de dinaintea noastra (cam nimic nu e mai nou sub soare, si nici sub luna). Doar ca unii prefera sa puna mana si sa se arda singuri, chiar daca au vazut cu ochii lor cicatricile celor patiti. Si poate este mai bine sa faca asta decat sa urmeze parerea ta. Daca nu vor atinge focul, vor spune ca este vina ta. Daca il vor atinge si ii va durea, vor spune ca tu esti vinovatul. In ambele cazuri risti sa pierzi o persoana draga tie, doar din cauza unui singur foc, si in viata au loc incendii mult mai mari. Nu e mai bine, deci, ca in unele situatii sa stai langa oameni si sa le bandajezi ranile in tacere, decat sa nu ii mai ai langa tine pentru ca ai preferat sa le arati toate scanteile din vietile lor?

*observatia nu este universal valabila.

bandaj bine foc greseli ochelari de cal opinie parere rana scanteie sfaturi

22:58

Eu nu m-am gandit niciodata cum ar fi sa traiesc situatii extreme. Nu ma refer la parasutism, ci la altceva, la genul de situatie extrema naturala, pe care nu ti-o doresti sub nici o forma, dar cu care esti nevoit sa te infrunti.
Mi-a trecut chestia asta prin cap aseara, in timp ce ma uitam la The Hunger Games (bun film, apropo). Si am realizat speriata ca nu sunt in stare sa fac nimic pentru a supravietui. Probabil m-as baza pe instincte, daca le-as avea. Sunt mai degraba prea scolita pe comunicare, pe filosofie, pe literatura, pe domenii umanistice pentru supravietuirea sufletului si a mintii, care, din pacate, nu prea au legatura cu supravietuirea fizica efectiva (sau cel putin asa vad eu lucrurile). Nici un roman beletristic nu m-a invatat sa fac un foc din doua pietre si cateva crengi, nici o carte de filosofie nu m-a invatat macar cum sa rezist cateva ore singura intr-o padure. Contextul in care am crescut a fost si de asa natura incat nu am alergat prea mult pe camp la viata mea, n-am cazut prea des prin tarana ca sa ma duc la mama cu o rana amestecata cu sange si praf, la naiba, nici macar nu am invatat sa ma urc asa cum trebuie intr-un copac (stiu insa cum sa ma catar pe un gard, sper sa aiba legatura intr-un fel sau altul cu copacul)! Dar nici nu am fost prea dornica de acest context, sincera sa fiu.
De-abia acum la 20 de ani realizez ca sunt mult prea educata prin teorie pentru o lume in starea ei cruda, incipienta, pentru lumea fara calculatoare, fara masini, fara "va rog doamna, poftiti!", fara moral sau imoral, fara coduri scrise de legi. Si asta nu e tocmai de bine. Am crescut prea mult printre detalii si am pierdut lucrurile de baza, despre care chiar si atunci cand am aflat, le-am subestimat si am consider ca nu imi vor niciodata de folos intr-o epoca atat de civilizata (mai stii?). Apoi am realizat cati oameni mai sunt ca mine. Si nu am gasit in asta o sursa de comfort, ci mai degraba primul gand care mi-a trecut prin minte a fost "Doamne, cati am muri pe capete in caz de ceva...". Bineinteles, orgoliosii pot aduce in discutie conceptul de "jungla urbana" in care ne place sa credem ca nu oricine ar supravietui. Probabil. Dar sa nu uitam ca la inceput Dumnezeu a facut jungla, si nu urbanul. Si ca ar trebui mai intai de toate sa avem aptitudini minime de supravietuire in primul mediu, si de-abia apoi sa ne adaptam la celalalt. E o emisiune pe Discovery, Tehnici esentiale de supravietuire. Cred ca cel putin pana in toamna cand incepe un nou sezon din Grey's Anatomy ar trebui sa las mai mult tv-ul deschis pe Discovery atunci cand gatesc...

civilizatie Discovery educatie foc instincte jungla urbana natura padure situatie extrema supravietuire The Hunger Games

12:05