În fiecare dimineaţă,
când dau trezirea,
corpul se ridică din pat
şi spiritul se ridică din corp.
Corpul îşi face cafeaua de dimineaţă,
iar spiritul otrava din care bea toată ziua.
Apoi fiecare îşi vede de-ale lui.

Corpul îşi leagă banda elastică de gleznă
şi de piatra de temelie a casei.
Astfel e sigur că fiecare drum pe care îl face
e cu dus şi întors.
După aceea pleacă la muncă.

Spiritul pleacă hai-hui.
Îi place să colinde
şi rareori îl vezi în compania corpului,
pentru că se tot împiedică în trăznaia aia de bandă,
pe care corpul şi-o leagă de picior.

Ehe...
Spiritul avea picioare iuţi pe vremuri,
ba chiar şi aripi,
de-ai fi crezut că-i înger şi nu spirit.
Zbura până la Lună şi-napoi,
îşi pudra aripile cu praf de stele
şi sărea din nor in nor
până dădea ocol Pământului.

Ieri l-am găsit ascuns sub plapumă,
palid si stins.
"Ce-i cu tine aici, eşti bolnav?
Du-te şi zburdă pe-afară" i-am zis.
Mi-a spus să-l las, că-i deprimat
şi ca s-a săturat
să umble cu picioarele-n noroi
de când i-au căzut aripile.
Mi s-a făcut milă de el
şi l-am lăsat să doarmă.

Azi nu-l găsesc niciunde.
Nu-i nici în pat, nu-i nici în corp.
A plecat pe nepusă masă
şi mi-e teamă c-a fugit de-acasă
în cârdăşie cu vreun elefant,
c-am auzit că ei mai pleacă aşa,
când simt că Luna e prea sus
şi pământul prea aproape.

Pe masă mi s-a deschis o carte.
Nu ştiu când ajunsese acolo sau de pe ce raft o fi căzut,
dar îi stătea bine pe masa mea.
Stătea cu paginile ca nişte aripi deschise
şi mă îmbia s-o citesc.
"Citeşte-mă, citeşte-mă!"
M-am apropiat şi i-am cercetat literele,
i-am mângaiat paginile albe...
Era o carte de poezii
şi pe masură ce-o citeam,
am realizat cu tristeţe că paginile ei
sunt de fapt aripi întinse
care se zbat şi caută aerul rece al depărtării.
Aş fi putut să cred c-a fost o pasăre
sau că n-a fost deloc,
dacă n-ar fi fost urma de carte lăsată in praf.

Liebe ist, wenn die Welt in seinen Augen reflektiert
Liebe ist, wenn sein Lächeln ein Lächeln auf meinem Gesicht bringt
Liebe ist der Tod der Einsamkeit
Wenn Liebe ist, macht 1+1 Gemeinsamkeit.

Ia cheia şi încuie uşa.
Ştiu, are încă pata iubirii mele pe ea
dar nu-i nimic, se va şterge
sub mâna ta
sau a alteia.

Acum vreau să mă laşi singură
şi te rog, închide bine uşa când pleci,
ca nu cumva să se mai deschidă
sub mâna ta
sau a altuia.

Şi-n timp ce tu vei coborî scările
şi-ai să ajungi pe alee
şi-ai să întorci capul spre geamul de la care nu te petrece nimeni,
(de aceea, poate e mai bine să priveşti înainte),
eu,
cu draperiile trase,
între patru pereţi care mă strivesc,
am să adun bucăţile zilelor de mâine
sfărâmate sub mâna ta,
sau poate a mea.

it takes hard work to fight yourself,
to convince yourself
to get along with yourself.
i don't like the sunlight
when it's cold outside
and foggy inside;
the light is hurting my eyes
and i wish it were night,
so i could have a reason for this merciless atmosphere...
guess i'll end up blind by the age of 30.
i'm starting to like my wall;
fear and paranoia are guarding it efficiently,
no one gets to come in,
they think nobody's home
'cause the lights are out...
i'd like to be a breath of air
floating in the dark red sunset
over black unlit houses
in the open field;
i like the way they're standing like shadows
against the colourful sky.
my mom says they give her the freaks;
but to me they're like Atlas,
the whole world on their shoulders,
never bending under it.
only when i see a solitary light on,
that's when it gets creepy.
it means that someone's inside,
doing something...

- Cap.

- Cap!

- Cap.

- Cap!

- Cap.

- Imposibil!

- E cap!

- Vad ca e cap! Mai incerc o data.

- Cap.

- Imposibil!

- E deja a 86-a oara. Ai putea sa te opresti.

- Imposibil! Arata-mi moneda!

- Doar nu te indoiesti... Uite!

- Mda, posibilitatea de a arunca monede cu cap dublu iese fara indoiala din discutie. Mai ramane o singura explicatie plauzibila.

- Care?

- Timpul s-a oprit in loc, iar experienta singulara de a arunca o singura data o singura moneda s-a repetat de 90 de ori.

- Asta numesti tu explicatie plauzibila?

- Doar nu crezi ca vreo divinitate bate legea probabilitatilor, nu? Uite, mai incercam o data si analizam foarte bine ce se intampla. Apoi mai incercam inca o data si vedem daca se intampla la fel.

- Cap.

- Cap!

- Cap.

- Cap! Uite vezi?!

- Ce?

- Eu am aruncat, tu ai zis "cap", eu am zis "cap", apoi am aruncat si ai zis "cap" si eu am zis iar "cap". Totul s-a repetat in mod identic. Asta e! Traim acelasi moment la infinit.

- Dar nu e normal sa zic "cap" daca pariez pe "cap" si apoi tu sa zici "cap" daca iese "cap"?

- Si tot faci miscarea aia din cap...

- Pai nu e normal, doar ma uit sa vad dac-a iesit cap!

- Este sau nu momentul identic?

- Este dar...

- Cum poti fi sigur ca momentele se succed si nu se suprapun?

- Pai...

- Exact.

- Dar mai devreme ai spus "imposibil" in loc de "cap".

- Eu? Imposibil!

- Dar...

- Iti mai demonstrez o data.

- Cap...

- Cap!

- Cap.

- Cap. Iata. Traim acelasi moment la infinit. Dar pana la urma ce este existenta noastra, daca nu o absurditate ce nu inceteaza sa se repete? Suntem cu totii Sisif, si-am auzit ca el ar fi fericit...

- Prietene...

- Da?

- E pajura.

- Ce?

- A iesit pajura.

- ...

- ...

- Imposibil!


(Tom Stoppard Revisited sau Rosencrantz&Guildenstern are Dead, but they killed me first.)