Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul Național de Raliuri | Simone Tempestini, din nou campion la Transilvania Rally

Cosmin Cioboata

Publicat 07/10/2019 la 16:28 GMT+3

După două zile de consurs, echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu s-a clasat primul loc în clasamentul Transilvania Rally, după ce a înregistrat un timp total de 01:01:23,9.

Tempestini a castigat Transilvania Rally

Credit imagine: Eurosport

Pe locul secund s-au clasat colegii de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca și Sebastian Itu, la o distanţă de un minut şi 9 secunde. Podiumul din cadrul TER (Turul European de Raliuri) a fost completat de belgienii Joachim Wagemans/Francois Geerlandt, în timp ce pe locul trei în ierarhia CNRD (Campionatul Național de Raliuri) s-a clasat echipajul Alexandru Piţigoi/Anton Avram.
90 de echipaje din 6 ţări şi-au disputat supremaţia la ediţia din acest an la Transilvania Rally. A fost a șaptea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri. Traseul de la Cluj face parte și din circuitul internaţional Tour European Rally. Simone Tempestini și-a mai trecut în palmares o cursă câștigată la Cluj și este mare favorit să câștige titlul național.
„Sunt foarte fericit după acest raliu şi mulţumit de rezultat. Din punctul meu de vedere a fost un raliu reuşit. Am trăit emoţii deosebite pentru că etapa s-a desfășurat casă. Îmi pare bine că am reuşit să obţin victoria în faţa publicului clujean. Mulţumesc celor care ne-au susţinut, celor care ne-au urmărit, echipei Napoca Rally Academy şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui raliu”, a declarat Simone Tempestini.
Transilvania Rally (2019)
Președintele FRAS (Federaţia Română de Automobilism Sportiv), Norris Măgeanu, a vorbit despre planurile de dezvoltare a competiției Transilvania Rally.
"Anul viitor sau în cel mult doi ani, competiţia o să aibă o valoare internaţională mult mai mare decât acum. Vrem să fim mai mult decât o parte din circuitul TER (Turul European de Raliuri). Aşa cum Clujul are deja o marcă prin Untold, aşa poate şi Transilvania Rally să devină o bornă care să atragă oamenii din străinătate.", a declarat președintele FRAS.

Rezultatele complete ale sezonului 2019:

  • Raliul Argeșului - Simone Tempestini și Sergiu Itu (Hyundai I20 R5)
  • Raliul Aradului - Simone Tempestini și Sergiu Itu (Hyundai I20 R5)
  • Raliul Moldovei Bacău - Valentin Porcişteanu și Dan Dobre (Citroen C3 R5)
  • Raliul Harghitei - Simone Tempestini și Sergiu Itu (Hyundai I20 R5)
  • Raliul Sibiului - Sebastian Barbu și Bogdan Iancu (Skoda Fabia R5)
  • Raliul Iașului - Valentin Porcişteanu și Dan Dobre (Citroen C3 R5)
  • Raliul Transilvaniei - Simone Tempestini și Sergiu Itu (Hyundai I20 R5)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo