Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România, amendată de UEFA după incidentele de la EURO 2024! Cât trebuie să plătească FRF

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 25/07/2024 la 15:46 GMT+3

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a sancționat România cu o amendă de 40.000 de euro, pentru incidentele rasiste și discriminatorii petrecute la unele meciuri de la EURO 2024 din Germania, transmite EFE.

Romania - Slovacia, EURO 2024

Credit imagine: Getty Images

Cu amenzi între 20.000 și 50.000 euro au fost penalizate, de asemenea, federațiile de fotbal din Albania, Austria, Croația, Serbia, Slovenia și Ungaria.
Conform unui comunicat al Comisiei de Control, Etică și Disciplină a UEFA, sancțiunile includ amenzi și interdicții privind vânzarea biletelor către fanii vizitatori pentru meciurile oficiale viitoare la nivel de UEFA.
Totuși, interdicția de vânzare a biletelor este suspendată pentru o perioadă de probă de doi ani, aplicându-se doar dacă în acel timp se comite o altă încălcare similară.
FRF trebuie să plătească 40.000 de euro pentru comportamentul discriminatoriu al suporterilor săi în meciurile României cu Ucraina, Belgia și Olanda.
Cea mai aspră amendă a fost impusă Croației, cu 50.000 de euro, pentru incidentele comise de fanii săi în meciurile naționalei sale cu Spania, Albania și Italia.
Federațiile din Slovenia, Ungaria, Serbia și Albania sunt obligate să plătească fiecare câte 30.000 de euro pentru diverse incidente în mai multe dintre meciurile lor, în timp ce Austria are de achitat 20.000 de euro pentru un banner cu mesaj de extremă dreapta afișat de fanii săi în meciul cu Polonia.
UEFA urmărește astfel să combată rasismul și discriminarea în fotbalul european, asigurându-se că stadioanele sunt locuri sigure și respectuoase pentru toți fanii.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo