ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie

Duhovnicul

Asa cum am spus si in alt loc, duhovnicul trebuie sa fie povatuitorul nostru in drumul catre mantuire. Desi credinciosii apeleaza la preotul din parohia de care apartin pentru slujbele de botez, cununie, inmormantare, si alte rugaciuni pe care le poate face acesta, totusi pentru taina spovedaniei, ei sunt liberi sa-si aleaga duhovnic de la alta parohie, sau de la manastire. Problema este insa, atat faptul ca ne lipseste experienta necesara pentru a face o alegere, cat si faptul ca aparentele insala.

Slabirea trairii duhovnicesti din zilele noastre este compensata de abundenta cartilor duhovnicesti, din care putem invata nenumarate lucruri, insa adevarata invatatura este atunci cand punem in practica lucrurile pe care le-am citit. In acel moment ne dam seama mai bine ce diferenta mare este de la teorie la practica, de la un timp la altul, si de la o persoana la alta.

Cei care cauta in vremurile noastre duhovnici ca in “Vietile Sfintilor”, arata prin aceasta ca ei insisi nu au pus in practica ceea ce scrie in “Vietile Sfintilor”, si nu au ajuns la o anumita traire duhovniceasca, necesara pentru a-si da seama de diferenta si contextul de pe vremea sfintilor si ceea ce traim noi acum. Mai sunt unii care incearca sa mimeze aspectele exterioare ale vietii sfintilor, insa din pacate, majoritatea nu ajung la trairea interioara a sfintilor, si desi traiesc in singuratate, si mananca vegetarian, nu ajung sa culeaga roadele Duhului Sfant. De aceea vreau sa spun: cat de mult pot sa ne insele aparentele si doar daca castigam o traire duhovniceasca si punem unele intrebari pe muchie de cutit unui duhovnic, ne putem da seama in urma rugaciunii pe care o facem daca este sau nu ceea ce avem nevoie.

Multi cad in capcana dorintei de a avea ca duhovnic o persoana importanta, si nu iau aminte la cuvintele inteleptului:

„Multi oameni mari si slaviti sunt, dar tainele se descopera celor smeriti” (cf. Intelepciunea lui Isus Sirah 3, 19).

Multe dintre aceste persoane cad in mandria ca au un duhovnic renumit, pe cand adevarul este ca datorita faptului ca duhovnicul respectiv, fiind renumit, este foarte ocupat, relatia dintre ucenic si duhovnic este una foarte superficiala, ajungandu-se ca asa zisul ucenic sa se povatuiasca singur. Acest fapt este un pacat cu atat mai mare, cu cat sunt multe manastiri, care au multi preoti si duhovnici destul de putin solicitati. Oamenii nu se gandesc cat de mult ajuta programul de slujbe, pe care il are manastirea zilnic, si faptul ca preotul respectiv slujeste acolo este un lucru deosebit, si fiind conditii ca sa fie pomeniti cat mai des la rugaciune de preotul respectiv este ceva de un real folos in lucrarea duhovniceasca, pe care o avem de facut.

Daca dorim duhovnici buni trebuie sa ni-i facem. Parintele Rafail Noica spunea ca nu avem duhovnici buni, pentru ca nu avem ucenici buni. Multi dintre duhovnicii tineri, ba si unii mai in varsta, lancezesc in lucrarea lor, pentru ca nu sunt solicitati cat ar trebui. Oamenii vor duhovnici in varsta si cu experienta, insa si acesti duhovnici au fost la randul lor tineri, si daca nu ar fi fost solicitati, de unde ar fi avut experienta? Un raspuns bun necesita o intrebare buna, si mai mult decat atat, credinta cu care intrebi. Sfintii Apostoli, majoritatea dintre ei au fost tineri, insa, iata, ei au schimbat lumea, deoarece harul, care lucra prin ei, nu tinea cont de tineretea lor, ci mai mult de curatia inimii lor. Asa spune si inteleptul Solomon:

„Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor. Intelepciunea este la om adevarata caruntete, si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata” (cf. Intelepciunea lui Solomon 4,8-9).

Sunt duhovnici care pot deveni buni prin ucenicii lor. Din pacate insa, in cele mai multe cazuri, totul se rezuma la o relatie superficiala. Daca venim la cineva de la care avem pretentia sa ne calauzeasca in viata duhovniceasca, si nu avem pacate de spus, si nici macar o singura intrebare, atunci suntem in pericolul in care mergem orbeste fara sa stim ce facem cu adevarat, si suntem nepasatori la ceea ce avem de facut. Daca duhovnicul are mai multa experienta in viata duhovniceasca (decat ucenicul), si nu am sa-l intreb nimic, atunci arat prin aceasta o nepasare in lucrarea duhovniceasca, sau un fel de totul este bine si nu s-a intamplat nimic deosebit. Nu s-a intamplat nimic deosebit, deoarece noi nu ardem pentru Hristos, ne zbatem doar sa ne rezolvam problemele, si nu ne intereseaza sa traim duhovniceste.

Duhovniceste traim atunci cand in centrul atentiei si a tot ceea ce facem este Hristos, si nimic altceva din ceea ce facem noi. Pare cam pretentios spus, dar nu este greu deloc. In primul rand, in tot ceea ce facem trebuie sa fie Hristos, nu manastirea, nu biserica, nu tata si mama, nu sora si fratele, ci lucrarea lui Hristos.

Din pacate, lumea se schimba pe nesimtite, credinta slabeste si isi face loc printre noi un curent de innoire, care vrea sa dea la o parte invatatura sanatoasa a Sfintilor Parinti. Se roaga si se impartasesc impreuna cu cei de alte credinte, le spun la oameni sa nu mai mearga pe la manastiri ca au preotul lor de la parohie. Si batalia dintre bine si rau, dintre adevar si minciuna ia acum o alta forma, in care cei care se lupta intre ei par sa aiba aceleasi uniforme, difera doar ceea ce propovaduiesc; unii propovaduiesc un curent de innoire, care sa schimbe viata duhovniceasca sanatoasa; ceilalti incearca sa tina canoanele si randuielile Sfintilor Parinti, atat cat este cu putinta in zilele noastre.

Cei cu curentul de innoire sunt deranjati de preotii de manastire, care inca incearca sa mai tina ceva din invatatura sanatoasa a sfintilor, si le spun la oameni sa nu se mai spovedeasca pe la manastiri, ci sa mearga la preotul lor de parohie. Ei incearca sa-i convinga pe oameni spunandu-le ca preotii din manastire nu au familie, si nu o sa-i inteleaga in problemele lor, de parca harul lui Dumnezeu si experienta pe care o au preotii de manastire, prin miile de cazuri pe care le-au cunoscut si le-au trait si ei, prin cei care au venit la ei, nu ar fi indeajuns.

Mai mult, preotii de manastire trebuie sa fie intr-o permanenta rugaciune, si aceasta va avea un mare aport in rezolvarea duhovniceasca a celor care il solicita. Spun rezolvare duhovniceasca, pentru ca, din pacate, oamenii s-au obisnuit sa mearga la biserica pentru niste dorinte personale, si nu pentru a fi mai buni, si de aceea ne rugam in zadar, si nu primim nimic, deoarece omul nu vrea sa fie mai bun, si nu face nimic concret pentru asta.

Sa ne deschidem ochii si sa ne luam mantuirea in serios. Sa nu alergam dupa minuni, ci sa ne silim sa ne schimbam viata. Sa ne spovedim cum trebuie, sa citim cartile de invatatura ortodoxa, si sa punem inceput bun in trairea duhovniceasca.

Razboi si pace

In Razboiul dintre bine si rau sunt foarte multi care nu se lupta deloc. Ei spun ca sunt in pace, dar de fapt sunt stapaniti de patimi. Daca raul stapaneste in noi, si noi nu-i opunem nicio opozitie, traim intr-o pace inselatoare. De ce oamenii nu-si dau seama? Ei sunt inselati de aparente si de cursul lumii. Fac si eu ce face toata lumea, zice omul care se spovedeste o data pe an, si nici atunci nu o face cum trebuie. Poate preotul sa-i ajute? Destul de greu, pentru ca daca ar vrea sa faca ordine, s-ar putea sa vorbeasca la pereti.

Noi asa ne-am deprins dintotdeauna, raspunde omul care se spovedeste o data pe an. Atunci, din cauza multimii oamenilor si a aglomeratiei de slujbe dinaintea Sfintelor Pasti, preotul ia om dupa om, si din pacate, multi dintre ei pleaca la fel cum au venit. Exista si situatii cand oameni merg mai des la spovedit, si chiar daca au pacate mai grele, nu primesc niciun canon si nici nu dau niciun semn de indreptare. O impartasanie deasa cu Sfintele Taine, fara spovedanie cum trebuie, fara rugaciunea si curatenia necesara, ne face vinovati de o lipsa de evlavie fata de cele sfinte, si de nepasare fata de credinta. Faptele bune, ca rugaciunea, postul, milostenia, trebuie insotite si de smerenie, iar smerenia trebuie sa stie sa se marturiseasca.

Preotii care ii odihnesc pe oamenii care nu au o credinta lucratoare, si le dau de inteles ca sunt bine, impartasindu-i fara niciun canon de indreptare, sunt acei prooroci mincinosi care

„duc poporul in ratacire, spunand: Pace, atunci cand nu este pace;… mana mea va fi impotriva acestor prooroci“ (cf. Iezechiel 13, 9-10),

zice Dumnezeu, prin glasul Proorocului Iezechiel.

Astfel, oamenii nu trebuie sa se linisteasca atunci cand nu fac nimic, si nici preotul nu le spune ce sa faca, ci sa caute singuri povatuire, in carti si in manastiri, pe care sa o urmeze.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

Legaturi: