Sfantul Grigorie Teologul: POEM-INDEMN CATRE OLIMPIADA, LA CASATORIA SA

Copilul meu, acest dar îţi trimit

eu, Grigorie: îndemnul unui părinte este darul cel mai bun.

Nu aurul amestecat cu pietre preţioase,

podoabă femeilor nobile, Olimpiada, nici culorile

să nu împodobească un chip împărătesc cu ruşinoasă graţie,

fiindcă ele aduc peste chip un chip ce duce la pierzanie.

Iar veşmintele de purpură, aurite, strălucitoare şi sclipitoare,

să fie pentru cele cărora nu le ajunge slava unei vieţi

luminoase.

Tu să te îngrijeşti de cuminţenie şi frumuseţea ta va fi

minunată

chiar şi pentru ochii închişi. Purtarea este cea mai aleasă floare,

înfiptă în pământ, nezdruncinată, pentru cea cu bună faimă.

 

Cinsteşte întâi de toate pe Dumnezeu, apoi pe soţul tău,

ochiul vieţii tale, arbitrul sfatului tău,

pe care singur să-l iubeşti, căruia singur să-i încălzeşti inima;

cu atât mai mult cu cât el însuşi te iubeşte cu doruri line,

având o afecţiune neîmpărţită, sub lanţurile aceloraşi

sentimente.

 

Îndrăzneală să nu ai atât cât să urmeze de aici pofta bărbatului,

ci cât se cuvine, fiindcă există o săturare de toate.

Există o săturare a tuturor, dar pofta nesăturată e mai bună.

Femeie fiind, nu te împinge spre înfumurare bărbătească.

Nu-ţi afirma peste tot neamul nobil, nici nu te trufi cu eleganţa

veşmintelor,

nici cu înţelepciunea: căci înţelepciunea stă în a te supune

aşezămintelor conjugale.

 

Căci legătura căsătoriei pune în comun între cei doi toate.

Lasă de la tine atunci când soţul tău fierbe, ajută-l când e

chinuit şi suferă

cu vorbe dulci şi îndemnurile cele mai bune.

Căci nici cel ce hrăneşte lei nu domoleşte cu forţa fura fiarei,

când răsuflarea ei fierbe şi răcneşte, ci o îmblânzeşte

mângâind-o cu mâinile şi cu cuvinte blânde.

Niciodată să nu-ţi ocărăşti sau să-ţi vatămi cumva soţul,

chiar dacă ai fi foarte furioasă, fiindcă el însuşi îţi este folosul

cel mai mare.

Nici chiar dacă sfârşitul sfatului lui îţi este împotrivă; căci nu

se cuvine.

Fiindcă de multe ori demonul pune capăt sfatului înţelept.

Nici nu fi slabă, căci sabia e a celui puternic.

Nici nu lăuda pe cel ce nu este prieten bărbatului tău,

adresându-i-te pieziş cu cuvinte înşelătoare.

De altfel, purtarea simplă e lucru potrivit bărbaţilor şi

femeilor nobile, şi mai cu seamă părţii femeieşti.

 

Să ai în comun cu el toate bucuriile şi durerile,

comune şi grijile, fiindcă acest lucru sporeşte casa.

Dă sfatul tău, dar hotărârea să fie a bărbatului.

Suferă măcar puţin împreună cu el când se necăjeşte, căci

durerea prietenilor

e un leac plăcut al suferinţei. După care însă,

având un chip vesel, risipeşte îngrijorările inimii lui.

Căci pentru bărbatul întristat limanul cel mai bun e soţia.

Îngrijeşte de ţesut şi de lână, şi meditează la

cuvintele lui Dumnezeu, iar de cele din afara [casei] să se

îngrijească bărbatul.

 

Nu pune de multe ori piciorul în afara uşilor [casei], nici nu

ieşi

la distracţii obşteşti şi în mulţime dezordonată, căci aceasta

desfiinţează ruşinea chiar şi la cei ruşinoşi amestecând ochi cu

ochi,

iar pierderea ruşinii naşte toate relele cele mai mari.

Îţi poruncesc să pui piciorul în întruniri bune împreună cu cei

înţelepţi,

ca să-ţi întipăreşti în minte şi oarecare cuvinte nobile,

fie spre pierzania răutăţii tale, fie ca legătură a virtuţilor.

Casa să-ţi fie şi oraş şi vatră sfântă. Să nu fi văzută

de alţii decât de rubedeniile curninţi sau de preot

şi de bătrâni, care sunt mai buni decât tineretul, iar nu de femei

care-şi ţin nasul pe sus şi au chip de femei uşoare;

nici de acei bărbaţi evlavioşi pe care bărbatul tău îi ţine în

afara casei

chiar dacă-i socoteşte respectabili. Căci ce lucru îţi este atât de

folositor

ca un soţ ales, pe care singur să-l iubeşti?

 

Ai cuget înalt, dar nu te mândri cu aceasta.

Laud acele femei pe care bărbaţii lor nici măcar nu le cunosc.

Nu te grăbi la ospeţe de nuntă sau la zile de naştere,

unde sunt pofte, dansuri şi râs,

şi glume proaste; căci acestea încântă şi un om cuminte

ca o rază ce degrabă topeşte ceara.

Nu ţine în casa ta ospeţe cu băutură

fie că e de faţă sau nu bărbatul tău ireproşabil.

Pântecul care ţine măsura va stăpâni poate asupra patimilor.

De distracţii mă tem şi eu, se teme şi soţul tău.

Să nu laşi să-ţi palpite genele în chip lasciv,

nici să se umple de mânie; căci aceasta e o ruşine pentru muritori,

şi încă şi mai mult pentru femei, şi face faţa respingătoare.

 

Urechile să aibă podoabă nu mărgăritare, ci primirea

cuvintelor nobile, iar peste cele rele să fie pusă cheia minţii;

şi aşa, atât deschise, cât şi închise, urechile vor fi curninţi.

Pudoarea feciorelnică să picure roşeaţă neprihănită soţului tău

când priveşti la el sub pleoapele tale; roşeşte pentru cei ce te

privesc,

dar ai ochi orbi şi pogoară în jos sprâncenele.

 

Dacă ai limbă neînfrânată, vei fi mereu nesuferită soţului tău,

căci o limbă neruşinată va face rău chiar şi celor inocenţi.

E mai bine să taci, chiar dacă lucrul te îndeamnă la cuvânt,

decât să vorbeşti, atunci când împrejurarea opreşte un cuvânt

lipsit de rânduială.

Cuvântul tău să fie pururea dorit. Picioarele ce păşesc cu

aroganţă

au o cuminţenie mincinoasă; chiar şi în paşi poate să fie trufie.

 

Primeşte şi aceasta: Nu avea o dorinţă nedomolită a cărnii,

nici nu te complace mereu în patul nupţial. Convinge-ţi soţul

să respecte zilele preasfinte. Căci pe cât se pare,

a te supune aşezămintelor dumnezeieşti e o icoană a marelui

Dumnezeu,

pentru că Însuşi Fiul, pe când era încă fără trup, a dat

aşezământul conjugal neamului nostru şi făpturii pe care a zidit-o cu mâna Sa, pentru ca în vreme ce unii se duc şi alţii vin, naşterea

să continue şi neamul schimbător al muritorilor, ca un râu

curgător,

nestatornic din cauza morţii, să rămână statornic prin naşteri.

 

Dar ce mai continui spunându-ţi acestea?

Căci cunosc eu însumi un îndemn negreşit mai bun decât al

meu.

Acesta îţi este, preaiubită, Teodosia. Să-ţi stea deci înainte

pururea ca icoană însufleţită a oricărui cuvânt şi a oricărei

fapte,

un Chiron* feminin sub legământul căsniciei,

care te-a primit de la tatăl tău şi te-a plămădit cu obiceiuri

alese,

soră geamănă a neprihănitului arhiereu

Amfilohie, pe care [la moartea sa] l-am trimis la Dumnezeu

împreună cu Tecla preacurata,

vestitor răsunător al adevărului, slava mea.

 

Şi dacă ai primi vreun cuvânt cu cuget înalt de la cărunteţile

mele,

îţi poruncesc să-l păzeşti în ascunsul inimii,

ca prin el să poţi ajuta şi pe soţul tău, nobil cetăţean,

şi mândru chiar, având în tine o slavă preaînaltă.

 

Acum ţi-am dăruit acest dar. Iar dacă doreşti lucrul cel mai

folositor

să te faci viţă mult-roditoare şi să vezi pe fiii fiilor tăi,

ca de tot mai mulţi să fie lăudat marele Dumnezeu,

prin Care ne-am şi născut şi către Care se cuvine să şi mergem

de aici.

————–

Nota:

* Figură din mitologia greacă antică: centaurul înţelept care a avut grijă de edu­caţia lui Ahile.

(Traducere din greaca veche după textul din PG 37, 1542-1551 de diac. Ioan I. Ică jr.)

preluat de AICI

Legaturi: