Cum funcționează sistemul de recomandări Netflix

Lucrăm după un model de serviciu pe bază de subscripție care oferă recomandări personalizate pentru a te ajuta să găsești seriale, filme și jocuri care te-ar putea interesa. Pentru a reuși acest lucru, am creat un sistem de recomandări inovator. Acest articol oferă o descriere detaliată și clară a sistemului de recomandări.

Noțiuni de bază

De fiecare dată când accesezi serviciul Netflix, sistemul de recomandări te va ajuta să găsești cu ușurință un serial, film sau joc de care să te bucuri. Estimăm probabilitatea că îți va plăcea un anumit titlu din catalogul nostru în funcție de anumiți factori, precum:

  • interacțiunile cu serviciul nostru (precum istoricul vizionărilor și evaluarea altor titluri),

  • gusturile și preferințele similare ale altor abonați care folosesc serviciul nostru și

  • informațiile despre titluri, precum gen, categorii, actori, anul lansării, etc.

Pe lângă informații legate de ceea ce ai vizionat pe Netflix, pentru a personaliza cât mai precis recomandările, luăm în considerare și factori precum:

  • intervalul orar în care vizionezi conținutul Netflix,

  • limba preferată,

  • dispozitivele pe care vizionezi conținutul Netflix și

  • cât timp ai vizionat un titlu Netflix.

Toate aceste informații fac parte din datele care sunt procesate de algoritmii noștri. (Un algoritm reprezintă un proces sau un set de reguli urmate într-o operațiune de rezolvare a unei probleme.) Sistemul de recomandări nu include informații demografice (precum vârsta sau sexul) în procesul de selecție.

Dacă nu îți este recomandat un titlu pe care ai dori să îl vizionezi, ai la dispoziție întregul catalog din care poți alege. Dorim să facem procesul de căutare cât mai simplu și mai rapid posibil. La fiecare căutare, primele rezultate se vor baza pe mai mulți factori, inclusiv acțiunile altor abonați care au căutat același termen sau termeni similari, estimările noastre cu privire la ce ți-ar plăcea să vizionezi pe Netflix și altele.

Poți găsi mai jos o descriere a modului de funcționare a sistemului de-a lungul timpului și cum influențează aceste informații conținutul pe care ți-l propunem.

„Inițializarea” sistemului de recomandări

La crearea unui cont Netflix sau la adăugarea unui profil nou, te rugăm să alegi câteva titluri pe care ai dori să le vizionezi. Folosim aceste titluri pentru a „inițializa” recomandările. Alegerea câtorva titluri pe care ai dori să le vizionezi este opțională. Dacă alegi să sari peste acest pas, atunci îți vom propune câteva titluri diverse și populare pentru a putea începe vizionarea.

Odată ce începi să interacționezi cu titlurile oferite de serviciul Netflix, acestea vor „înlocui” preferințele furnizate inițial. Pe măsură ce folosești serviciul Netflix, titlurile cu care interacționezi mai recent vor avea o pondere mai mare față de cele vizionate anterior din punctul de vedere al algoritmului sistemului de recomandări.

Rânduri, clasificări și prezentarea titlurilor

Atunci când vizualizezi pagina principală Netflix, sistemele noastre au clasificat titlurile și le-au poziționat în așa fel încât să îți fie prezentate în cea mai potrivită ordine care ți-ar putea plăcea.

Pe fiecare pagină sunt aplicate mai multe niveluri de personalizare. De exemplu, putem personaliza următoarele:

  • alegerea rândului (cum ar fi Continuă vizionarea)

  • titlurile care apar pe rând și

  • ordinea acelor titluri.

Cele mai recomandate titluri apar primele. Cele mai recomandate titluri încep de la stânga spre dreapta pe fiecare rând, cu excepția cazurilor în care limba selectată este ebraica sau araba, direcția fiind atunci inversă.

Cum îmbunătățim sistemul de recomandări

Colectăm feedback în urma fiecărei accesări a serviciului Netflix (de exemplu, ce titluri începi să vizionezi, dacă termini acele titluri și evaluările pe care le acorzi acestora, cum ar fi „Îmi place”) și actualizăm algoritmii noștri cu acele date pentru a îmbunătăți acuratețea sistemelor care determină conținutul care va fi pe placul tău. Datele, algoritmii și sistemele de calcul se sincronizează pentru a genera continuu noi recomandări astfel încât experiența ta pe Netflix să fie relevantă și folositoare.

Articole relevante