Strâng sensuri

 În oameni, alfabetul blândeții 

stă scris probabil pe marginea

unei bucăți de inimă. 

 

Mai știi cum se face A mare de mână? 

Rotunjit, 

Tremurător, 

Cu emoție de creator? 

 

 Sau 

 

E împins brutal în albul virtual al foii? 

Două cuie legate împotriva simetriei 

Forțat, 

Anxios, 

un început împuns! 

 

Al meu... 

Hm, al meu e înfierat pe inimă, 

în fiecare respirație, 

carnal, abrupt și uneori 

strâns, 

adunat din fiecare firimitură a copilăriei 

 

mi-e dor de tine, bunico 

cum să-i strig visului 

dacă nu, cu un A mare de mână? 

Mi l-ai lăsat moștenire! 

Un A cald, viu, crescut din rugăciune, 

mâini împreunate și cel mai pur zâmbet 

 

tu știi că în inimă 

îmi trăiești în fiecare respirație 

 

iar eu,

eu îți simt în pace 

amintirea... 

 

 Versuri: Mirela Nicoleta Crăciun (Toniță)

Foto: https://pin.it/1SaLIzF

 

 

Întomnată

 

"Și anii se scurg ca frunzele toamna "

cad peste umeri șuvoi dezgolit 

de-ar ști timpul, cu pasul șoptit 

tribut să ne ceară din tot ce-am trăit... 

i-am pune în palme, clepsidrele sparte

din ele, nisipul să-l facem castel

nu-mi trebuie ierni rasfirate în oase

vreau să rămân copilul de azi și de ieri.

La geam, gutuile coapte surâsul hoinar

l-au păstrat între pleoape, amintire în dar 

să iși verse toamna apusul în frunză,

mirarea în flori și-ntr-un zâmbet...de muză!

Primul vers: Bălan Marcel

https://m.youtube.com/watch?feature=youtu.be&v=bkWdRgny5VQ

Ardere

 

Oh, neputință cum să nu mă învălui

în tristă mirarea ta?

Din trupul Cuvântului

sfâșie trubadurii de granit

litere, ca și cum

ar ucide înțelesul

în scrum negru, în fum!

Cum să nu plâng,

Cuvântule?

Vezi, semenii mei

fac statuie,

închină ode

idolilor agramați

închiși în propriile

togi zdrobitoare

de sens,

împărați peste

versuri bolnave,

cuvinte cangrenate...

 

Plumbul vorbei

greu sentiment

îmi scrijeleste slova

și mai adânc

în carne!

Mereu voi fi un proscris al vorbei

de Cuvânt nu mă voi lepăda

pentru nimicnicia omului,

cerșetor de slavă deșartă!

 

Lină

din gândul tău
curg ploi târzii de toamnă
și sunet gol preface-n ciob
uitarea

din degete curg râu povești adânc nespuse
cerești priveliști ne inundă
marea

din glasul versului ia foc
o simplă boare de cuvinte
desprinsă parcă din lumesc
alunecă în zare
vis cuminte

din două note de chitară
de-ai ști să cânți,
tu depărtarea,
nici ploi
nici lacrimi
nici apusuri

n-ar mai avea nespusul
în cuvinte...

versuri: mirela nicoleta crăciun
foto: pinterest