Ca o introducere: Sper că este totuși destul de "curând" față de timpul anunțat pe Facebook pentru această postare!!!!
Ca să realizez aceste volane paspoalate am folosit tulle fin pentru că prin suprapunerea mai multor straturi acesta nu prinde un volum foarte mare la cusut și iși păstrează forma mult mai bine dacât voalul sau organza.
Peste tulle-ul suprapus in mai multe straturi am așezat tiparul și am croit pe formă ovală....
apoi m-am răzgândit și am recroit volanele pe rotund.
În interiorul cercului am calculat ca circumferința să fie egală cu circumferința de la subraț plus 10 cm rezerva de susținere. Folosesc aceste rezerve de susținere la cusăturile pe rotund căci sunt necesare.La croit am adăugat si rezerva de 1 cm pentru cusătură.
Am format o mică asimetrie pe linia tivului, tăind din loc în loc fiecare strat al volanului și având în vedere sa nu se întâlnescă curburile intre ele două câte două.
Am cusut toate volanele intre ele pe linia subrațului apoi am aplicat pe corsaj ca un strat unic.
Abia după aceea am început să bordez cu bandă bie de satin.Pe unde mi-a permis elasticitatea materialului, am intins puțin ( chiar mai mult)în timp ce coseam banda bie pentru că voiam să iasă cât mai ondulat tivul.
Banda am cumpărat-o din mercerie și are marginile deja întoarse așa că am aplicat-o pe volan cu un singur tighel.