miercuri, 17 august 2011

Rascoala la Coroieşti împotriva violenţelor manifestate de huliganii vânători


Rascoala la Coroieşti împotriva violenţelor manifestate de huliganii vânători

(ASIS) -Duminică, 14 august, peste 30 de săteni din comunele Pogana Coroieşti (judeţul Vaslui) şi Motoşeni (judeţul Bacău) s-au adunat în faţa Primăriei din comuna Coroieşti, aşteptând pe şeful de post al poliţiei comunale şi presa solicitată de ei pentru a le asculta păsurile. Toţi au dorit să ne aducă la cunoştinţă faptul că sunt revoltaţi pentru că unii dintre ai lor - pădurarul Ion Leonte şi familia sa - au fost bătuţi în propria ogradă de reprezentanţii AVPS şoimul Dunărean Bucureşti, cei care au în concesiune fondul de vânătoare din zonă. Scandalul provocat de paznicii fondului de vânătoare (Gheorghe Tufaru, Gheorghe Bucur), de fratele lui Tufaru - Florin (de la Bucureşti) şi de administratorul fondului vânătoresc, Tonea Stoica i-a scos din minţi pe sătenii terorizaţi de aceştia în mai multe rânduri. Oamenii au spus că sunt ameninţaţi cu armele de vânătoare, că s-a tras în ei de mai multe ori, le-au fost omorâţi câinii cu care încercau să îşi păzească bucăţile de pământ pe care au pus porumb, orz sau grâu. Pentru că porcii mistreţi de pe fondul de vânătoare, fiind flămânzi (nu sunt hrăniţi aşa cum cere legea ci sunt lăsaţi la voia întâmplării, doar ca să fie vânaţi), dau serios iama în recoltele sătenilor, distrugându-le munca. Ca să îşi păzească lanurile, oamenii vin cu câini noaptea, pe bucata lor şi bat într-o tablă cu un băţ, ca să facă zgomot şi să fugă porcii. Vajnicii „apărători” ai fondului de vânătoare, se folosesc de jeep-uri, vin în lanurile oamenilor şi le distrug, iar când dau peste săteni, le împuşcă câinii, indiferent dacă nu sunt pe fondul lor ci pe pământul oamenilor. Vă prezentăm câteva mărturii cutremurătoare, în care oamenii precizează ce păţesc, cum sunt ameninţaţi, cum se trage cu puşca asupra lor, cum se ascund prin lanuri de frica bucureştenilor mari şi tari, care au „susţinere” cum zic sătenii, la „baştanii” de la Bucureşti.





„Ne împuşcă câinii degeaba, sunt nişte derbedei”

„Ce asociaţie este asta de împuşcă câinii oamenilor degeaba? Eu am avut probleme cu ei primul şi apoi pădurarul. Mi-au împuşcat un căţel din acela pechinez, mititel. Ce le făcea căţelul ăla? Cred că tocmai el prindea porcii lor mistreţi! Era lângă căruţa mea săracul, deasupra casei mele, pe zare iar ei veneau cu vreo zece maşini de la vânătoare. Au trecut pe acolo, au scos puşca pe geam şi l-au împuşcat pe săracul căţel. M-am certat eu cu ei dar au zis că de ce am venit cu câinele pe zare? şi mi-au luat câinele mort, ca să nu am eu probe şi m-au ameninţat”, a spus Galan Constantin. Constantin Gâtin şi nepotul său Daniel Constantin, din satul Mireni, comuna Coroieşti, au trecut razant pe lângă oarte fiind ameninţaţi cu puştile de vânătoare şi chiar s-a tras asupra lor. „Am avut probleme mari cu ei, acum un an au vrut să mă împuşte pe mine şi nepotul meu. Veneam din altă parte, nici nu era zona lor de vânătoare, eram cu căruţa cu nepotul meu. Tonea Stoica a vrut să mă împuşte. A venit asupra mea şi a tras cu arma. Ne întorceam de la Fântânele şi a tras cu arma asupra mea, noroc că m-am pitit la firul ierbii. La 5 m deasupra mea au tras cu arma, l-am şi filmat, dar filmarea este acasă în telefon. A spus că dacă ne prinde că dăm filmarea ne distruge! Când l-am întrebat de ce ai tras asupra mea a zis că a crezut că-i o vulpe! Păi aşa arată vulpea, ca o căruţă cu cai şi cu oameni în ea? Să fim serioşi, încearcă ne intimideze prin orice mijloace şi trec cu maşinile lor de teren prin toate lanurile oamenilor şi le distrug. Păi noi investim în pământul ăsta şi ei ne distrug? Paznicii lor de vânătoare merg cu maşinile neînmatriculate prin zonă, ca să nu-i putem depista noi. De când s-a deschis fondul de vânătoare nu-i vede nimeni că n-au numere?”, a spus Daniel Gâtin. „Eu eram aproape de sat, la Biserică, la nici 100 de metri. Ei veneau de la vânătoare, cu maşinile, şi eu am un câine mai mare, de vânătoare. În prima maşină era paznicul Tofan şi a scos puşca pe geam ca să-mi împuşte câinele. A avut noroc că nu l-a împuşcat, dar m-a ameninţat că mi-l omoară. Vin cu maşinile prin sat şi fac ce vor. Eu nu ştiu, n-au şi ei lege pentru vânatul asta? Vânează ziua, noaptea – fără nici o noimă. Eu ştiu că este o lege nu se vânează aşa cum îţi tună. Ei fac orice, împuşcă câinii la ciobani, se duc la stâni – ameninţă şi omoară orice câine din zona stânilor, se poate aşa ceva?” a spus Vasile Ghibirdic, din Mireni.

Zeci de mărturii despre nelegiuiţii care adminstrează fondul de vânătoare

Oamenii s-au săturat să mai fie bătaia de joc a şmecherilor de Bucureşti de la AVPS şoimul Dunărean, asta e clar. Nu putem cuprinde aici zecile de mărturii cutremurătoare ale celor pe care huliganii de la capitală îi batjocoresc. Punctul culminant a fost bătaia pe care au dat-o pădurarului Ion Leonte, pe care l-au băgat în spital şi i-au ameninţat familia cu puştile, oamenii luând atitudine. Mai mult, de când oamenii s-au decis să vorbească, au început să primească ameninţări pe telefoanele mobile, de la numere necunoscut (cu ID ascuns) de genul „ai grijă ce vorbeşti că eşti mort dacă spui ceva”. „Eu am avut patru câini la stână, care erau în lanţ, erau priponiţi. şi stâna mea nu este pe fondul lor de vânătoare! În octombrie astă toamnă, au venit noaptea şi mi-au împuşcat toţi câinii! M-au ameninţat că mă împuşcă şi pe mine”, a spus Costică Perianu, din satul Bogeşti, comuna Pogana. Un alt sătean, Petrică Moroşanu, a spus că era cu tractorul la arat la porumb şi eu venit paznicii Tufaru şi cu Tonea Stoica şi l-au ameninţat cu puştile, să nu mai are că le sperie vânatul, deşi nu ara pe fondul de vânătoare ci pe bucata lui de pământ! Au vrut să tragă în cauciucuri! Un alt sătean, Moraru Gheorghe, ne-a precizat că se ducea cu o căruţă în pădure, la canton, la pădurar că trebuia să ia o maşină cu lemne şi i-au ieşit în faţă cei de la AVPS şoimul Dunărean, l-au ameninţat cu puştile şi l-au întors din drum, omul fugind mâncând pământul ca să nu fie împuşcat. N-a mai ajuns la pădurar de frica morţii. Noaptea nu-i lasă pe oameni să-şi păzească culturile că sunt „bănuiţi” de braconaj. „Ce braconaj să facem noi cu o secure şi cu un câine pechinez domnule? Nu mai avem voie pe bucata noastră de teren, nu avem voie să o păzim de porci mistreţi, să batem în tablă cu un băţ, ca să speriem porcii, suntem mai rău ca la boierii din trecut ce-i asta? Chiar suntem slugile lor?”, a spus şi Aurel Doboşeru. Un alt sătean, Viorel, care n-a vrut să-şi dezvăluie numele, ne-a arătat rana din spate, unde a fost tăiat cu sabia de cei de la AVPV şoimul Dunărean.

„Poliţia nu ne ascultă, au pile mai sus decât poliţiştii amărâţi de aici”

Doi cetăţeni din comuna Motoşeni, judeţul Bacău, care au venit la Coroieşti special să-şi spună of-ul ne-au adus la cunoştinţă că ei au depus plângere la poliţia din comuna Motoşeni,la şeful de post, un domn Anton, dar nu s-a luat nici o măsură. Plângerea conţinea acuzaţii aduse celor de la şoimul Dunărean, care i-au ameninţat cu moartea şi le-au împuşcat câinele. „Mi-a împuşcat căţeaua care era priponită în lanul meu de porumb, doi de la Rătărire (alde Tufaru) şi unul de la Bucureşti, Tonea Stoica. Ne ameninţă, ne sperie, dacă spunem că ne omoară. Am depus plângere scrisă la şeful de post de la Motoşeni, la domnul Anton, dar a rămas ca-n tren. Nimic. O zis că ne cheamă, nu ne-a mai chemat, nu s-a luat nici o măsură”, a spus Dumitru Mocanu, de 78 de ani, din Motoşeni. Toţi cei care au discutat duminică, 14 august, cu reprezentanţii presei, au spus că s-au adresat poliţiştilor, dar de frica netrebnicilor cu puşti de vânătoare, pe care le flutură pe sub ochii oamenilor şi trag asupra lor, nu au depus plângeri. „Nu se face nimic, au pile... O să ajungem să ne facem noi dreptate. Că nu mai putem răbda. Ne-au sunat la telefon, cu număr ascuns să avem grijă ce vorbim cu presa... Am apelat la 112 poliţia şi a zis că nu poate să vină că nu are mijloc de transport”, a mai spus unul dintre oamenii din Coroieşti.

Pădurarul bătut, ameninţat dacă vorbeşte sau depune plângere

„Pe mine mă sună de pe numele ascunse să stau liniştit, să nu merg la presă, să nu depun plângere, că mă împuşcă, mă omoară, mă sună la miezul nopţii, să plec de acolo, să nu mai stau la canton. şefii mei de la Ocolul Silvic Bârlad au spus că au depus plângere la postul de poliţie din Coroieşti împotriva lor şi aşteaptă să vină să facă cercetările...”, spus Ion Leonte, care a precizat că astăzi va depune plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva celor de la AVPS şoimul Dunărean, pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, asupra lui şi a familiei sale. Oamenii din sat spun că nu vor mai tolera să fie terorizaţi şi dacă organele abilitate nu-şi vor face datoria să-i apere, se vor apăra singuri.

Andrei Balaban
http://www.evenimentul.ro/articol/rascoala-la-coroiesti-impotriva-violentelor-manifestate-de-huliganii-vanatori.html

luni, 6 iunie 2011

Exploziv:masacrarea maidanezilor-o afacere de miliarde a Puterii

Autor: inpolitics
06.06.2011


Exploziv: masacrarea maidanezilor – o afacere de miliarde a Puterii



Campania de lichidare a cîinilor comunitari, experimentată recent în unele zone ale țării și care ar putea prefigura un plan la nivel național, ascunde în culise o afacere uriașă, de peste 300 de milioane de euro, bani care ar putea acoperi, să zicem, toate campaniile electorale ale actualei puterii din următorii trei ani.


Un raport intrat în posesia Inpolitics, elaborat de un grup de susținători ai animalelor, fostul senator Marius Marinescu, avocata Mihaela Angheluș și președintele LADAR, Mircea Șerbănoiu scoate la iveală cîteva dintre secretele campaniei anti-maidanezi.

Astfel, potrivit raportului, deși ONG-urile de profil vorbesc de un număr total de cca.200.000 de cîini comunitari la nivel național, reprezentanții actualei puteri susțin că numărul lor ar trece de 3 milioane. De ce prezintă această cifră mult umflată explică tot autorii materialului: ”In perspectiva anilor electorali viitori, Puterea de la Bucuresti a decis sa reinstituie, prin lege, eutanasierea cainilor comunitari, ceea ce va insemna o afacere electorala de peste 300 de milioane de euro. De ce? Pentru ca experientele alegerilor din 2004 incoace au scos la iveala un “necesar” de 100 de milioane de euro pentru fiecare campanie elecorala. Asadar, localele si parlamentarele din 2012, dar si prezidentialele din 2013 ar fi asigurate pe pielea bietilor catei. O miza de asemenea anvergura mobilizeaza exemplar fortele portocalii din Guvern si din Parlamentul Romanei, in incercarea disperata de a adopta proiectul legislativ PLx nr.912/2007, modificat, la Camera decizionala, prin introducerea eutanasierii. Proiectul mortii se va supune votului marti, 7 iunie 2011, in plenul Camerei Deputatilor.
In scopul justificarii formale a fondurilor de 300 de milioane de euro, pretinse de la Bugetul de stat, s-a recurs la tot felul de stratageme . Spre exemplu, deputatul PDL Stefan Pirpiliu, a declarat, intr-o dezbatere televizata, organizata de postul “10TV”, ca, in judetele din jurul Capitalei, ar exista 500 000 de caini in strada. Un alt portocaliu, prefectul Bucurestilor, Mihai Atanasoaei, pretinde ca numarul cainilor comunitari din oras s-ar ridica la 100 000. Una peste alta, cifrele voit exagerate, vehiculate de autoritati si de acea mass media aservita Puterii, cu privire la populatia canina de pe teritoriul Romaniei, sunt de 10, chiar de 20 de ori mai mari decat situatia de la fata locului. Asa se face ca, mai nou, in loc de cei 200 000 de caini fara stapan, existenti in realitate, presa manipulatoare si reprezentantii PDL vorbesc de 2 sau 4 milioane de caini comunitari! Mai departe, in privinta costurilor eutanasierii, inaintea intrarii in vigoare a legii nr.9/2008, unii primarii ai PDL raportau costuri medii ale eutanasierii unui caine de circa 100 de euro. Pretinsele costuri ale eutanasierii (aproximativ 100 de euro pentru un caine), inmultite cu pretinsul numar de caini fara stapan din Romania (in medie, 3 milioane ), conduc la fabuloasa suma de 300 de milioane de euro! Iata cum se fura, „din condei”, fonduri bugetare, acoperitoare pentru trei campanii electorale! Inca o afacere oneroasa si criminala, de zeci si sute de milioane de euro, pe seama unor fiinte fara aparare! Amintiti-va de asa- zisele „gripa aviara” si „gripa porcina” sau de caii de la Letea!” mai avertizează autorii materialului. (Bogdan Tiberiu Iacob)
http://www.inpolitics.ro/exploziv-masacrarea-maidanezilor-o-afacere-de-miliarde-a-puterii-art64715.aspx#

marți, 3 mai 2011

COMUNICAT DE PRESA (FNPA)

C O M U N I C A T D E P R E S A



Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor (FNPA)

…………….………………………………………………………………..





Abuzul fata de animale, asociat cu gradul de civilizatie (sau mai curand cu gradul de non-civilizatie), nu mai este tolerat si este din ce in ce mai putin ingaduit (de catre tarile pe care, cu jena, umilinta, invidie sau speranta de a le copia, le numim civilizate) chiar si in alte domenii care, cel putin ca teorie, sunt declarate a fi in beneficiul oamenilor: imbracaminte, alimentatie, cercetare, divertisment etc.



Intentia de reimplementare a campaniilor de ucidere a cainilor comunitari a produs cutremure internationale. Deja oripilata de imaginile crude, sangeroase, decupate parca dintr-o lume a terorii, spaimei, primitivismului, de sute de ani apuse (la ceilalti), societatea internationala ia atitudine prin mijloace care ne imping si mai jos pe scala civilizatiei: boicotarea a ceea ce reprezinta Romania, cu bune si cu rele. Frunza inventata pentru a promova Romania a ajuns sigla, motto-ul protestelor internationale impotriva Romaniei.



Imaginile cu animale torturate, ucise, materialele privind ilegalitatile comise de catre administratiile locale care infometeaza, schingiuiesc, omoara caini direct in strada sau in lagarele denumite cu cinism “adaposturi”, coruptia, interesul sau dezinteresul autoritatilor responsabile inclusiv de controlul respectarii legislatiei, circula acum cu si mai mare repeziciune dinspre Romania in intreaga lume.



Germania, Austria, Finlanda, Suedia, Olanda, Franta, Anglia, Italia etc. au, raportat la Romania, ceva in comun: protestele impotriva uciderii cainilor si a altor cruzimi fata de animale. Au organizat mitinguri, flashmoburi sau marsuri, au lansat sute de petitii adunand zeci de mii de semnaturi din intreaga lume, au trimis mii de mesaje catre politicienii Romaniei ori au adoptat alte modalitati inedited de a-si manifesta, de la mii de kilometri, dezaprobarea pentru intentia de a ucide si sustinerea pentru o legislatie coerenta, civilizata, morala, eficienta de gestionare a cainilor, prin sterilizare.



Mesaje venite din orasele Suediei:



2000-km-pentru-cainii-strazii-din-Romania:

http://www.youtube.com/watch?v=sKieWNZSgoE sau http://www.hundhjalpen.se/



Alte mesaje:



duminică, 1 mai 2011

Stop eutanasiei!Alegeti viata!Stop deteriorarii imaginii Romaniei!

Stop eutanasiei! Stop abandonului! Stop deteriorarii imaginii Romaniei!

Urmatoarele pichetari ale Parlamentului vor avea loc pe 2 mai 2011 (ora 14) si pe 3 mai 2011 (ora 10), parc Izvor, in fata Camerei Deputatilor.
Pastele poate a dat deputatilor intelepciunea de a nu se incarca de pacate grele.
2 dintre poruncile din Cartea Sfanta sunt:
sa nu ucizi !
sa nu furi !
Ne dorim sa dea dovada de ganduri crestinesti, alegand viata. Nevotand eutanasia, (respingand modificarea legii Marinescu), nu vor deveni complici la furtul ce va urma, pe care il stie toata Europa dar si restul lumii!
Dorim sa voteze cu demnitate si cu responsabilitate pentru imaginea tarii noastre !
Legea pentru eutanasie figureaza pe ordinea de zi la nr. 47:
http://www.cdep.ro/pls/caseta/eCaseta.OrdineZi
Va asteptam!


Iata cateva aspecte de la actiunile recente:
Pichetarea Camerei Deputatilor din 26 aprilie 2011:
http://www.cutu-cutu.ro/content/pichetarea-din-26-aprilie-2011-treia-zi-de-pasti-0
FLASH MOB-ul de Pasti impotriva eutanasiei, la Unirii si Universitate:


http://www.cutu-cutu.ro/content/flash-mob-impotriva-eutanasiei-de-pasti-la-unirii-si-universitate

Marcela Pisla
Asoc. Cutu, cutu
0726/157.498

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Arad:macelul cainilor fara stapin

Măcelul câinilor fără stăpân: aproape trei mii de câini masacraţi în doi ani

16 aprilie 2011, Autor: Adrian Todor

Arad
Peste 2.000 de câini ucişi în doi ani


Sute de mii de euro cheltuiţi pentru sacrificarea câinilor de pe străzi, şi scenarii de groază în care aproximativ trei mii de câini au fost măcelăriţi în doar doi ani la nivelul judeţului. În tot acest timp, adăpostul Primăriei musteşte de patrupede care din lipsă de locuri, se întorc în stradă, acolo unde hingherii îşi fac treaba ca la carte.

Eutanasierea în masă este o modalitate facilă și imposibil de controlat în ceea ce privește deturnarea fondurilor publice. În doi ani, aproape trei mii de câini şi-au găsit sfârşitul în mâinile hingherilor, iar o bună parte din vină pentru măcelărirea patrupedelor o au şi arădenii.

Nu trece an fără un scandal în care să fie implicaţi câinii fără stăpân. Deşi în Arad încă nu a fost aplicată sterilizarea în masă, cazurile în care s-a făcut abuz pe seama câinilor au rămas doar la stadiul de simple ştiri. În doar doi ani, 2.986 de câini au fost omorâţi, pentru întreaga afacere cheltuindu-se 308.048 de euro, adică 103 euro de câine.

Cazul de la Ineu (8 martie 2011)

Ultimul caz, de la începutul lunii martie, când zeci de patrupede s-ar fi pierdut pe drumul spre Arad, după ce au fost ridicate de la Ineu pentru a fi duse la adăpost, s-a stins la fel cum a început. Cea care a dat „tonul” măcelului celor 30 de câini, a fost chiar una dintre proprietarii animalelor care nici în momentul de faţă nu ştie ce s-a întâmplat cu animalul.

Ca în filme, după ce au fost ridicaţi de pe străzi, patrula GCA ar fi făcut o haltă la ieşirea din oraş, într-o bază militară dezafectată, acolo unde ar fi avut loc masacrul.

„La începutul lunii martie, a venit de la Arad o echipă de trei oameni pentru a ridica câinii de pe străzi. Eu am încercat să-mi ascund câinele pentru a nu fi luat pe sus, dar fără rezultat. Nu au ţinut cont nici de faptul că acesta purta zgardă şi era uşor de identificat. Am fost şi la adăpost şi nici urmă de el”, a spus Cornelia Neamţ, de 52 de ani, proprietara unuia dintre câinii ridicaţi de hingheri, care a făcut şi sesizarea.

La data respectivă, reprezentanţii GCA au dezminţit acuzaţiile aduse de proprietarii păgubiţi. „Acele acuzaţii sunt o minciună, deoarece totul e înregistrat. Sunt şi cazuri în care câinii trebuie eutanasiaţi, dar aici e vorba doar de cei cu boli incurabile. Dacă ei pot demonstra cu fotografii, filmări, că aşa ceva s-a întâmplat, eu le dau dreptate, dar vă asigur că nu e adevărat ce se spune” declara Mariana Junjan, directorul GCA.

Cert este că nici până în ziua de azi proprietarii nu au aflat ce s-a întâmplat totuşi cu animalele lor. „Am fost contactaţi de oamenii din Ineu în legătură cu dispariţia mai multor câini, după ce angajaţii Gospodăriei Comunale au plecat din Ineu cu 30 de câini şi au ajuns doar cu doi la adăpost. Nu e prima oară când primim astfel de sesizări din partea oamenilor. Cert este că eutanasierea trebuie aplicată atunci când e vorba de o boală incurabilă a animalului, dar cine stabileşte asta?”, a declarat Claudiu Iosim, preşedintele Animed Arad.

Câini ucişi fără milă la Felnac (31 martie 2010)

În urmă cu un an, la Felnac de această dată, cruzimea şi-a arătat colţii după ce peste 20 de câini otrăviţi au fost aruncaţi pe un câmp, la groapa de gunoi. Mai mult de atât, martori la agonia câinilor au fost chiar copiii, după ce unele dintre patrupede au murit în faţa şcolii. Printre victime a fost şi câinele de suflet al şcolii din localitate.

Grozăvia i-a înspăimântat pe oamenii din comună, când au văzut că în postul Paştelui, câinii de pe stradă mor pe capete. Unii localnici au acuzat chiar Primăria din comună care ar fi ordonat masacrul. Motivul? Primăria ar fi cerut oamenilor să scape de câini dacă vor să mai primească ajutor social.

„Am văzut câinii otraviţi chiar şi în şanţuri. Numai că le-a pus cineva otravă intenţionat. Oamenii nu puteau”, spune despre măcelul de la Felnac, Dorina Sava, o localnică, martoră la masacrul din urmă cu un an.

Primăria a dezminţit acuzaţiile oamenilor, precizând totuşi că i-au avertizat să nu mai lase câinii liberi. „Nu ştim cine a otrăvit animalele. Primăria nu a făcut nicio acţiune pentru otrăvirea câinilor”, a spus Augustin Rasteter, viceprimarul localităţii.

După grozăvia de la Felnac, un localnic s-a oferit să primească animalele fără stăpân chiar în curtea sa, pentru a avea grijă de ele.Cu toate acestea, la un an de la incident, nimeni nu a fost tras la răspundere.

Cazuri semnalate şi la Nădlac (octombrie 2010)

Şi la Nădlac, în toamna anului trecut oamenii s-au trezit că le-au fost capturaţii mai mulţi câini. Şi în acest caz, s-a aşternut liniştea, după ce unii şi-au căutat animalele la adăpostul din Arad, dar fără nicio şansă de reuşită. „S-a vorbit de faptul că o parte din câinii ridicaţi de către hingheri sunt lăsaţi liberi pentru a fi ridicaţi din nou din altă parte, pentru ca Gospodarirea Comunală să încaseze alţi bani de la alte primării”, povesteşte Ioan Cigher, unul dintre localnicii păgubiţi.

200 de câini ridicaţi lunar

Circa două sute de câini fără stăpân sunt luaţi lunar de pe străzi de hingheri, deşi adăpostul are o capacitate de doar 400 de capete. Rata mică de adopţii, circa patru câini lunar, face ca o bună parte din câinii care ajung la adăpost să ajungă iar pe străzi. Pentru un câine, adăpostul cheltuie zilnic 7,40 lei, sumă care include mâncarea şi tratamentul animalului. Pe de altă parte, Gospodărirea acţionează doar la comandă din cauza posibilităţilor financiare extrem de reduse.

Cum funcţionează sistemul

Lunar, hingherii sunt la datorie, iar de multe ori capturile sunt impresionante: 100-150 de câini ridicaţi. Şi mai impresionant este, însă, numărul celor eutanasiaţi raportat la cei adoptaţi. Astfel, în luna ianuarie 2010 din 194 câini capturaţi, 90 au fost sterilizaţi şi 90 au fost eutanasiaţi, numărul câinilor comunitari adoptaţi fiind doar nouă.

Primăria este cea care stabileşte numărul de câini care trebuie ridicaţi de pe străzi. „Primim o comandă lunară de la Primărie, care se referă la numărul câinilor comunitari ce trebuie capturaţi. Nu trebuie să depăşim acest număr deoarece avem un buget lunar fix care este calculat în funcţie de tariful fiecărei activităţi pe care o realizăm”, spune Constantin Moroşteş, şeful serviciul de capturare a maidanezilor. Primăria în schimb alocă lunar peste 30.000 de lei pentru captura câinilor.

http://www.adevarul.ro/locale/arad/Macelul-cainilor-stapan-caini-masacrati_0_463753737.html