Maturitate vs maturizare

Odată cu trecerea anilor începem să gândim diferit. Asta înseamnă că ne maturizăm? Fiecare etapă fiecare vârsta are propriul mod de a vedea lucrurile şi de a stabili relaţionarea cu lumea exterioară. Poţi să ai experienţa a o mie de ani, dacă eşti un adolescent vei gândi şi aborda viaţa ca atare. Aşadar gândirea nu este condiţionată absolut de experienţă ci mai degrabă de vârsta. Maturizarea o primeşti la pachet cu anii. Ceva de genul: ai împlinit 30 de ani, deci eşti mult mult mai egoist în tot ceea ce faci, începi să rupi relaţiile cu prietenii, legi din ce în ce mai greu prietenii, iţi dai seama cât de important e norocul, nu mai eşti nemuritor etc. , fără a avea în mod obligatoriu experienţa necesară a unei maturizării liniare şi ascendente. Vrei nu vrei, conştientizezi sau nu, boala asta tot o ai. Unii îsi prelungesc copilăria sau mai binezis încearcă să o prelungească riscând astfel ridicolul. Nu vreau să judec pe nimeni, nu-mi mai permit asemenea abuzuri şi asemenea efort, îmi sunt destul eu! Dar majoritatea cataloghează, arată cu degetul, pune la zid. Majoritatea sunt cei care traiesc numai în vârsta lor, cei pentru care copilăria abia trăieste prin vreo amintire iar bătrâneţea nici nu poate fi imaginată. Sunt cei enervaţi de copiii gălăgioşi şi bătrâneii înceţi. Până la urmă suntem toţi la fel, tributarii şi produşii biologiei care face cam ce vrea cu noi. Ne spune când să fim mai activi mai fecunzi mai frumoşi pentru a ne reaminti apoi că suntem trecători, invitându-ne în eternitate. Şi totuşi suntem o minune! Reuşim sa scăpăm de aceste cătuşe ale materiei prin ceva numai al nostru: prin conştiinţă şi spirit. La mulţi ani, pentru a mă putea aproba!

Sarbatori fericite!!!

Samuraiul doreste la toata lumea sanatate maxima si sa va bucurati de Craciun ca si copiii! Exagerez daca doresc si o lume mai buna??? :) Doar sta in noi puterea de a schimba lucrurile...

http://http://www.youtube.com/watch?v=l8x4UuAXoEA

Anticamera mortii

Vorbeam in ultima postare de locurile pe unde m-as plimba in lumea asta. Spitalul de urgente Floreasca nu era pe lista si nu aveam de gand vreodata sa-l adaug, da uite ca ghinionul ma poarta prin locuri oribile care socheaza. Biletul spre Floreasca l-am "castigat" sambata dimineata in timp ce imi pregateam micul dejun. Pur si simplu un accident; dar asta nu mai conteaza... important e ca mi s-a oferit din nou ocazia sa vizitez "iadul", iar de data asta in mod obligatoriu! Stat la rand la urgente, consultatie, apoi salon. Nu are rost sa-i mai descriu pe nefericitii de acolo si suferinta lor. Ar fi prea mult. Nu am stat mai mult de o jumatate de ora aici si am fost si chemat in blocul operator. Ce era mai greu abia acum incepea. Nici nu stiu cum sa descriu incaperea si sentimentele traite. Multi mi-au zis ca e ca si la abator. Si au avut dreptate! Raceala faiantei albe, raceala instrumentelor, care numai la vederea lor le simtea-i deja pe piele, raceala doctorilor care pareau imuni la orice suferinta a ta, rutina cu care lucrau, imi dadeau fiori. Plus ca iti dai seama ca acolo e ultimul drum, ca nu te mai poate ajuta nimeni ca nu mai ai ce sa faci sau unde sa mergi, e ultima destinastie si altceva nu mai exista. E anticamera mortii!

Pe unde m-aş plimba

Lumea noastră e plină de locuri frumoase, şi chiar ţi-ai putea dedica viața călătoriei şi descoperirii acestor locuri. Eu nu cred că aş putea să fac lucrul ăsta pentru că ar însemna o groază de alte sacrificii pe care nu vreau să le fac. Noroc cu internetul şi imaginația care mă poartă peste mări şi ţări, noroc cu discovery şi documentare fără de care imaginile mele asupra locurilor şi civilizaţiilor nu ar fi cele mai exacte. Ar fi niște proiecții ale carților citite nişte gânduri şi imagini mai mult decât subiective. Nu am un top al destinaţiilor şi nu pot să aşez într-o ordine locurile pe unde m-aş plimba deşi poate că ar trebui să gândesc una. Poate aş începe cu Egiptul, leagănul civilizaţiei, cu piramidele lui, cu sfinxul, valea regilor, Nilul şi Alexandria. Aş continua cu Sahara, oceanul de nisip! Nici savana africană nu e de ratat... Nu aş putea să ocolesc Grecia, piatra de temelie a culturii europene; de aici ajung foarte repede în cetatea eternă, capitala celui mai mare şii puternic imperiu. Dar nu numai Europa sau apropierile ei sunt interesante. E de-a dreptul fascinantă cultura îndepărtată a Indiei, Japoniei, unde poţi experimenta cel mai bine şocul cultural şi sentimentul de străin, civilizaţia Inca, cu marile ei mistere. Aş reveni apoi pe bătrânul continent, undeva la marginea îngheţată a lui, la Moscova, după care ar urma burgurile germane, iar la urmă m-aş odihni în frumoasa Italie.

Emotia primului comentariu

Când am început blogul ăsta am ales sa nu afișez nici o poză cu mine, potențialii cititori trebuind să se mulțumească doar cu o părticica din sufletul meu, părticica redată numai prin cuvinte. Am zis că dacă va citi cineva blogul bine dacă nu iarăși bine. Acum la aproape o lună de când am pornit si pe drumul asta, am primit un comentariu. Primul comentariu! Si pentru că tot ce inseamnă prima oară devine ceva special, gestul trebuie salutat, mai ales ca vine de la cineva care poartă cel mai frumos nume din lume! Ana iti multumesc!

fuste scurte, ani putini.

Am vrut sa scriu despre asta imediat dupa ce m-am intors dintr-o discoteca din orasul meu natal, dar lenea, oboseala si somnul au fost mult mai puternice in fata dorintei mele de creatie. Pe scurt, foarte pe scurt, e ca tot ceea ce am zis in postarea trecuta e foarte adevarat, sau mai bine zis real. Dupa o partida de biliard, un pahar de vorba cu doi prieteni si fosti colegi mi-am pierdut pasii printr-un .... bar, sau loc in care se distreaza lumea, unicul care a mai ramas in micutul meu orasel. Cautam fetze cunoscute, oameni pe care sa ii mai intreb ce fac, amintiri ale copilariei... Cam nostalgic nu? Si in acelasi timp trist din pacate. Parca eram in cautarea celor mai frumosi ani, parca incercam sa calatoresc in timp si sa reintru prin acea atmosfera si lume adolescentina in trecutul meu de nemuritor. Ati ghicit! Vreau sa vorbesc despre adolescenti despre tinerete despre pofta de viata. Fete fara nici un rid, pline de energie se abandonau in dans... Lumea era a lor! Numai a lor! Zambet, tinerete, optimism, incredere... si s-ar mai putea continua!

destin?

Înapoi acasă. Transilvania mă aşteaptă mereu cu braţele deschise de parcă şi-ar primi un fiu pierdut. Ce sa mai zic de părinţii mei... . Fiecare întoarcere mă pune în faţa unor realităţi supărătoare cel puţin. Sunt din ce în ce mai străin chiar la mine acasă. Totul e trist! O fi de vină biologia? Simt că îmbătrânesc şi o simt în fiecare zi iar sentimentul e uneori insuportabil. Ce diferenţă uriaşă poate fi între 20 si 20 si ceva de ani... Nu credeam că va fi aşa vreodată; când eram mic credeam că timpul stă în loc şi că lumea e împărţită între bunici, oamenii mari şi copii şi că aşa va fi mereu. Mă gândesc cu groază la următorii ani... Nu ştiu dacă o să pot suporta viitorul. Poate ar exista o soluţie care să mă salveze pe o bună bucată de vreme dacă nu pentru totdeauna: IUBIREA!? O fi oare o întâmplare faptul că am primit loc în tren chiar lângă ea după ce am amânat de trei ori călătoria??? Când o să-i mai întâlnesc pe bătrâneii care m-au lăsat singur lângă ea? Le voi putea mulţumi vreodată, aşa cum îmi doresc, pentru gestul lor? Cât de frumoşi au fost... cum au înţeles ei că trebuie să se retragă la apariţia mea, căci până atunci era doar cu ei, cât respect pentru tinereţe, pentru iubire, pentru viaţă!

ultima zi acolo

Sambata dimineata. Imi suna alarma la telefon dar pentru prima oara nu stiu de ce si nici macar unde sunt si ce trebuie sa fac. Ma uit la ceas 06:30! Da imi amintesc ... trebuie sa merg la serviciu. Ca niciodata am pus telefonul sa sune mai tarziu, de regula il puneam la 6 trecute fix si mai stateam in pat pana pe la jumate facandu-mi curaj sa infrunt raceala diminetii. De data asta nu ma grabesc... E ultima oara cand merg la serviciul asta asa ca nici nu m-as mai duce. Sunt deja intarziat dar ii mai pasa cuiva? Ajung si la metrou, care evident tocmai plecase. Astept pe urmatorul ca ziceam ca nu e graba. A venit. Ma urc in ultimul vagon sa schimb la victoriei, arunc o privire in jurul meu si observ o fatuca draguta care citea. Pana acum nu am reusit sa ii inteleg pe cei ce merg cu metrou autobuz sau ma rog cu altceva cum pot citi dar asta va fi un subiect separat. Ma apropiu de ea si ma chinui sa vad ce citeste. Surpriza, Evanghelia dupa Matei! Nu-mi venea sa cred! Mai citeste cineva imbracat in blugi astfel de carti? La metrou??? Parea foarte concentrata la lectura, daca se poate numi asa iar la victoriei tusti din vagon! Nu am mai vazut-o... Eu mi-am vazut de drum, la fel de linistit, gandindu-ma la aroganta ateista pe care am simtit-o in episodul asta.
Am iesit de la metrou, am luat-o pe jos si am pierdut toate gandurile despre evanghelii si fatuce. Viitorul nu ma interesa, parca eram in ultima zi de scoala si venea vacanta. Imi placea sentimentul.

samuraiul porneste la drum

Se poarta blogul! Asa ca iata-ma si pe mine aventurandu-ma printre pixeli. Pana acum eram doar cititor de bloguri si comentator dar acum... pazea! Sunt in prima linie! Nu stiu cat de reusite vor fi postarile mele cine o sa le citeasca dar na ... nu puteam fi ultimul de pe planeta fara blog. Si daca nu il va citi nimeni nu va fi nici o problema va fi un jurnal atunci. Adevarul e sunt un pic sceptic, cu privire la ceea ce fac dar v-am zis trebuie sa ies din intuneric si sa-i intalnesc pe ceilalti ronini. Va fi un fel de terapie cum cred ca e pentru multi altii de pe aici de prin codrii internetului care vorba aia e plin de partizani! Talentul ma cam chinuie ce-i drept si nu pot sa scriu pagini despre nimic cum fac altii da promit ca o sa incerc ceva! Niciodata nu stii de unde sare iepurele asa ca... pornesc la drum!