Ingrediente:
Pentru blat:
- 6 oua
- 6 linguri zahar
- 50 gr unt topit
- 100 ml lapte
- 8 linguri faina
- 2 linguri cacao
- 1 lingurita cu varf praf de copt
- 2 lingurite vanilie
- un praf de sare
Pentru crema de vanilie:
- 500 ml lapte
- 5 linguri zahar
- 5 linguri amidon
- 150 gr mascarpone
- 2 lingurite vanilie
- 4 linguri limoncello
Crema de mure:
- 500 gr mure proasptata (congelata)
- 3 linguri zahar
- 2 linguri amidon
- 350 gr mascarpone
- 1 lingura zahar pudra
In plus:
- 350 ml smantana pentru frisca
- 3 linguri zahar pudra
- mure
- bomboane raffaello
- marshmallow
- frunze de menta
Mod de preparare:
Blatul:
Mixati galbenusurile cu zaharul bine.
Incorporati untul topit, apoi laptele.
Faina o amestecati cu cacaoa si praful de copt.
Incorporati totul in compozitia de galbenusuri, impreuna cu vanilia.
Albusurile le bateti spuma cu un praf de sare.
Le puneti in compozitia de mai sus, amestecati usor cu o paleta.
Tapetati cu hartie de copt o tava de 24 cm, turnati blatul si il nivelati.
Il introduceti in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru circa 30-35 de minute.
Faceti testul cu scobitoarea si cand este gata, il scoateti din cuptor.
Il lasati sa se raceasca, il taiati in 3 foi.
Crema de vanilie:
Intr-o cratita amestecati laptele cu zaharul si amidonul.
Transferati totul pe foc, focul sa fie mic, amestecati continuu cu un tel, pana crema se ingroasa ca o budinca.
O luati de pe foc, o acoperiti cu folie si o dati la rece.
Crema rece o mixati cu mascarponele, vanilia si limoncello.
Crema de mure:
Puneti murea spalata in blender si o faceti piure.
Treceti piureul printr-o sita, aruncati semintele.
Piureul de mure il puneti intr-o cratita cu zaharul.
Transferati cratita pe foc si cand da in clocot, adaugati amidonul dizolvat cu 2-3 linguri de apa rece.
Amestecati bine pana se ingroasa.
Dati deoparte, lasati sa se raceasca.
Mixati mascarponele cu zaharul pudra.
Adaugati jeleul de mure, mixati bine.
Asezati prima foaie de blat pe un platou si un inel detasabil in jurul sau.
Puneti crema de vanilie, o nivelati.
Asezati a doua foaie de blat, crema de mure (opriti 2-3 linguri pentru decor) si ultima foaie de blat.
Dati tortul la rece 3-4 ore.
Mixati smantana rece si cand incepe sa se intareasca, adaugati zaharul pudra. Mixati pana obtineti o consistenta spumoasa.
Scoateti tortul de la frigider, indepartati inelul detasabil.
Imbracati tortul in frisca.
Il ornati cu ajutorul unui pos cu frisca, doar pe jumatate.
Din crema oprita cu mure, faceti un model pe margine, apoi trasati dungi cu un pieptan de bucatarie.
Il ornati cu mure, raffaello, bucati de marshmallow si frunzulite de menta.
Il dati la rece inca 2 ore, apoi este numai bun de servit.
Sa aveti pofta!
Ce frumos arată! Ce bunătate!
RăspundețiȘtergere