luni, 21 ianuarie 2013

Grupul TEI loveste din nou: Edward Faulkner - Nebunia aratului - a doua carte din TEI!



Grupul TEI - Traduceri Ecologice Independente este în creștere, ca și volumul de muncă și numărul de cărți care urmează să fie puse gratuit la dispoziţia cititorilor. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom mai fi mai aproape de scopul nostru - acela de a crea o comoară de informație practică, o bibliotecă a independenței reale față de Sistem. În planul nostru editorial, se numără cărţi excepţionale de agricultură sustenabilă, arhitectură ecologică, permacultură, economie alternativă, peak oil şi alte domenii marginalizate de mass-media şi de sistemul educaţional. Pentru a le putea publica în continuare curat și eficace, avem mare nevoie de oameni dornici să-și sacrifice câteva ore lunar și pricepuți în următoarele domenii:

- REDACTORI/TERMINOLOGI pentru limbile engleză și franceză. Adică oameni atenți, care, după ce traducerea brută este finalizată, o iau și o confruntă, frază cu frază, cu originalul; se ocupă de precizia traducerii - pe baza unor glosare de termeni și a dicționarelor; face astfel încât cartea să aibă un stil unitar (dincolo de amprenta personală a fiecăruia dintre traducători); unde e cazul, întoarce frazele astfel încât să sune cât mai bine pre limba noastră.

- DTPiști (indiferent de programul de editare preferat. Dacă puteți crea o carte care să arate precum cartea de față sau cartea lui Holzer, lansată cu ceva vreme în urmă, e perfect)

- TRADUCĂTORI (amatori sau profesioniști) de engleză, franceză, germană și italiană.

- CORECTORI.

Acum știm că se poate! Voluntarii sunt rugați să ne dea un mail la carti.din.tei[a rond]gmail.com.

***


Ca bonus, vom avea în curând disponibile și variantele adaptate pentru e-readere - atât a cărții de față, cât și a cărții lui Sepp Holzer. :)

Ne găsiţi pe facebook aici: http://www.facebook.com/tei.traduceriecologiceindependente




Și acum, în aplauzele Dvs., Edward Faulkner:
http://www.scribd.com/doc/121341876/Edward-Faulkner-Nebunia-aratului-TEI

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Paine cu cartofi coapta pe piatra

 Surse de inspiratie:

 http://codrudepaine.ro/2011/06/piatra-mea-de-copt-my-baking-stone/

http://turtitafermecata.blogspot.ro/


 


PIATRA DE COPT- o dala de granit netratata de la magazinul de constructii, eu am dat 9 lei pe ea. Are 30X30 cm, ar fi fost ideala 35X35 cm sa incapa pe gratar . In comert pietrele de copt dedicate sunt foarte scumpe. Coc direct pe piatra, cuptorul incins la maxim ( la mine e 8) cam 30-40 minute apoi reduc temperatura putin (dau la 6). Nu ating cu apa piatra , crapa. Eu pun o farfurie metalica in cuptor cu apa sa faca aburi si face coaja moale. mai la sfarsit o scot si coc simplu. Creste painea in cuptor ca o ciuperca :) Pun hartie de copt sub paine pentru ca nu reusesc sa mut inca aluatul direct pe piatra, se vede in penultima poza ca dupa a doua framantare si cu forma finala,creste direct pe foia de copt ( era sa zic foaia de cort :lol: ) asezata pe o tava pe aragaz la caldura ( nu se vede dar si tava e ridicata pe un cub din lemn pe aragaz).Aluatul  il mut cu totul precum cu o patura direct pe piatra incinsa. Trebuie sa gasesc o metoda sa il rastorn direct pe piatra. O data am incercat sa mut fara hartie de copt si s-a rupt aluatul. Chiar si asa a crescut painea dar avea o forma ciudata. Atentie la aluat, de multe ori are prea multa apa de la cartofi. Si mai mereu am adaugat faina suplimentara. Sper sa fiu mai cumpatat. Nu am poza cu painea in cuptor.. Nu mai pun zahar, ulei pun doar putin in piureul de cartofi, daca fac fara cartofi nu mai pun ulei. Deci apa, faina, sare, drojdie, seminte si eventual cartofi cu putin ulei . Cred ca merg cartofii doar framantati fara ulei  dar sa nu-i lasati sa se raceasca de tot. In timp,  dupa ce voi mai experimenta voi face completari si imbunatatiri procedeului.
Daca sunteti cu experienta in domeniu, nu ma lasati sa comit greseli si ajutati-ma cu sfaturi!!!