COȘĂRCUȚA

În Bucovina, de Înviere, există obiceiul de a merge cu pasca la sfințit. Se pune într-un coș un prosop tradițional, se umple coșul cu bucăți din toate bunătățile pregătite pentru Sărbători și, dimineața devreme, se merge la biserică unde preotul sfințește bucatele.

Aici obiceiul e altfel și, inițial, am zis că nu are rost să pregătesc coșul cu merinde, mai ales că nu am gătit nimic, bazându-mă cu toată încrederea pe mama (anul acesta organismul meu a refuzat cu îndârjire să mă ajute să rezist în bucătărie - abia m-a lăsat să fac un pic de ordine și curățenie).

Îmi stătea, totuși, pe creier obiceiul coșărcii, care mie mi-a fost drag. Așa că am încropit și eu o coșărcuță, chiar dacă nu foarte bogată (pentru că abia azi intru în posesia alimentelor).

E o coșărcuță care mi-a dat ocazia să pun laolaltă nu doar dulciuri și alimente. Fiecare bucățică din ea, e legată de o persoană, de o amintire. Chiar dacă nu am fost cu ea la sfințit, consider că a fost de ajuns să mă gândesc cu drag la cei care au contribuit la realizarea ei.

Coșulețul a fost dăruit la botez Elisabetei de una dintre nanele ei, Marilena. Pentru a înveseli totul, am adăugat și mărturiile de la botez, realizate tot de ea.

Prosopul cu motive tradiționale îl am de la doamna Emilia, doamna noastră dragă din Vatra Dornei, de la facultate.

Coșărcuța noastră conține:
- ouă roșii și cozonac de la mama
- pască cu brânză și biscuiți de mai multe tipuri de la Alina, despre ale cărei dulciuri delicioase v-am vorbit de curând,
- cârnați de Bucovina, de la Iulian Bilavschi, din Câmpulung, la care vă recomand să apelați cu încredere atunci când aveți poftă de preparate de acest tip.

Acestea fiind spuse, vă doresc Sărbători liniștite. Să petreceți alături de persoane dragi, să vă odihniți și să vă bucurați de fiecare clipă.

SFÂNTA ELISABETA

În ianuarie 2015, David mi-a spus categoric ca vrea o surioară pe care să o cheme Eliza. Îmi tot cerea el de câțiva ani o surioară, dar niciodată nu avusese pretenții de nume. 

Atunci mi s-a aprins un beculeț: poate că fetița mult așteptată nu venea pentru că nu avea un nume. O scurtă căutare pe net mi-a adus în față Acatistul Sfintei Cuvioase Elisabeta. Nu-mi poate face rău să mă rog pentru un copilaș unei anumite sfinte, mi-am zis. Așa că am citit de câteva ori acatistul, cu promisiunea că, dacă voi avea o fetiță, o voi numi Elisabeta.

Bine, între timp mai urmăream și calendarul chinezesc de sarcină, să văd în ce lună aș fi conceput o fetiță. Prima era februarie care a trecut cum a venit. Următoarea era iunie, până când mi se părea o veșnicie. M-am luat cu altele: examene, licență, titularizare etc. Am uitat de promisiune. Am uitat și să mă rog pentru copilaș. 

Dar Sfânta nu m-a uitat. În iulie, când am făcut testul de sarcină, am știut că îmi trimisese fetița dorită. Fusese concepută în luna iunie, în toiul haosului cu examenele, licența, titularizarea. Mi-a fost confirmată convingerea de ecograf abia în noiembrie, dar eu am știut de atunci că dorința mea și a lui David fusese împlinită.

Știu, unii dintre voi nu cred în sfinți. Eu am ajuns să cred și știu că Eliza mea, deși fizic a fost concepută în luna iunie 2015, spiritual a luat ființă la începutul anului, când David a verbalizat o dorință puternică iar eu am întărit-o prin rugăciuni.

Și a mai fost ceva care mi-a confirmat credința că sfinții sunt alături de noi și, uneori, ne ghidează în viață:

Am vrut să fac botezul inițial pe 10 aprilie. Nu s-a putut. Era prea devreme, încă nu se împliniseră 40 zile de la naștere, nu mă simțeam în stare să organizez evenimentul. Apoi pe 16. Totul părea ok, dar am aflat că nu poate părintele, nici una dintre nașe și aș fi vrut mult să fim în formulă completă. Următoarea dată pentru care nimeni nu a avut nici o obiecție a fost 23 aprilie. Apoi, uitându-mă în calendarul ortodox, am aflat de ce ne-am putut aduna toți doar la această dată: azi, pe 24 aprilie, este ziua Sfintei Cuvioase Elisabeta. 

Am botezat-o pe Eliza ieri, iar azi, de ziua numelui ei, facem băița. Sfânta a vrut să sărbătorească împreună cu noi, iar lucrurile s-au aranjat în așa fel încât să se întâmple asta.

Mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături ieri, în persoană sau doar cu gândul și la mulți ani tuturor celor care poartă acest nume minunat.

 

FRAȚII

 Până și în somnul cel mai adânc...

 

... o ține de mână

O FAVOARE

I-am cumpărat un joculeț.
Se pregătește să îl ia să-l monteze afară, împreună cu unul dintre prietenii lui.
Eu: Te rog ai grijă unde stați cu jocul, să nu pierdeți vreo piesă. Am dat 30 lei pe el.
El: Uite, îți fac o favoare: 10 lei îi pun din banii mei.
Și iese la joacă.

SCRISOARE CĂTRE ALINA (DE LA ALINE - CAKE BOUTIQUE)

Dragă Alina,

Când am auzit pentru prima dată că faci prăjituri, mi-a părut rău că laboratorul tău e așa departe de mine.

Când am gustat prima data prăjiturile tale, am regretat că nu pot ajunge mai des la tine.

Azi nu mai regret nimic. Sunt convinsă că pentru mine e cel mai bine să locuiesc atât de departe și să ajung rar la tine.

De ce?

Azi am ajuns la laborator. David a vrut doar macaroons. Eu am cumpărat tort cu morcov și prăjitură cheesecake, negresă și prăjitură cu mere.Ultimele două le gustasem deja, știam că sunt delicioase.

Când am ajuns acasă am vrut să gust din primele două și nu m-am putut abține până nu le-am terminat. Nu pot spune în ce delir sunt încă papilele mele gustative. Spun cu mâna pe inimă că nu am mai mâncat până acum prăjituri atât de aromate.

Dacă aș fi locuit mai aproape, dacă aș fi putut veni mai des pe la tine aș fi fost în mare pericol. Eu cumpăr rar prăjituri de la cofetării. De cele mai multe ori, prăjiturile de cofetărie, au aspect diferit, dar cam același gust și sunt foarte, foarte dulci

Prăjiturile tale, însă sunt o continuă sursă de uimire pentru mine. Niciuna nu seamănă la gust cu alta, chiar dacă par asemănătoare, nu sunt exagerat de dulci, cremele sunt ușoare și se simte gustul ingredientelor naturale.

Să fi stat mai aproape, aș fi mâncat în cantități industriale (bine, în perioadele în care mi-ar fi permis și portofelul).

Așa că, sunt mulțumită că stau departe. Profit din plin de orice ocazie de a ajunge la tine, dar nu, pentru mine nu e bine să am la îndemână asemenea delicii. Deja sunt supraponderală, nu vreau să cresc mai mult în greutate.

Abia aștept să ajung din nou la tine, poate într-o dimineață, să prind o prăjitură Erica (îmi e gândul la ea de când ai postat prima dată poze).

Te îmbrățișez,

Madi

PS. Pentru toți cei interesați, laboratorul ALINE - cake boutique se află în Piatra Neamț, pe str. Mihai Viteazu, bl. C1 (pe Calea Romanului, primul bloc mai sus de OMV). Chiar dacă sunteți doar în trecere prin oraș, nu ezitați să intrați. Nu veți regreta decât că nu puteți veni mai des.

Și, pentru un imbold în plus, vă las și o poză:
 

DE CE NU-I PUN CERCEI

Mi-am pus cercei când eram în clasa a 5-a. Clasicii cercei cu bobiță, primiți cadou de la nașa mea.

Am fost foarte emoționată. Purtându-i cu grijă, ca pe o comoară, am urcat scările blocului până la etajul 1, unde locuia o vecină ce era asistentă. Mi-a făcut găuri în urechi cu acul și mi-a pus cerceii. A fost un pic de chin până s-a vindecat rana, dar eram foarte mândră. Nu mai spun cât de încântată eram că mă admira toată lumea. I-am purtat câțiva ani, apoi i-am schimbat cu alții, același model, dar mai mari. 

Această primă pereche de cercei a fost preluată de sora mea. Ei nu i s-au făcut găuri cu acul. A primit întâi o pereche de cercei medicinali, aleși de ea, montați cu pistolul. Pac, pac și gata, nici n-a simțit. A durut-o doar procesul de vindecare. N-o să uit niciodată bucuria și lumina din ochii ei când a purtat prima dată cercei.

Cea de-a doua pereche de cercei am schimbat-o, după câțiva ani, cu diverse variante handmade și, cum era de așteptat la o persoană atât de „grijulie” cu obiectele de preț, ca mine, am pierdut un cercel. Nu-i nimic, trăiască handmade-ul. Și sora mea, care îmi completează așa des colecția de bijuterii din fimo, încât nici nu am timp să le port pe toate.

Când David era mic, circulau pe bloguri și forumuri o serie de articole cu argumente pro și contra cerceilor puși încă din maternitate și, în general, despre bijuteriile pentru copii atât de mici. 

Nu le-am citit. Aveam băiat, nu m-au interesat cerceii.

M-am gândit, însă, la subiectul despre bijuterii. David a primit la vreo 3 săptămâni de la naștere o brățară și un lănțișor cu iconiță. Din aur. Inițial nu i le-am pus. Mi se părea o responsabilitate prea mare pentru mine să am grijă să nu le piardă și mi s-a părut cumva aiurea ca un copil abia născut să poarte bijuterii. Copiii sunt frumoși prin ei înșiși, nu au nevoie de astfel de artificii, gândeam eu atunci. 

Pe la câteva luni, totuși, i-am pus lănțișorul. În scurt timp s-a înnodat, apoi s-a rupt și l-a pierdut. Am recuperat doar iconița, găsită întâmplător într-un pliu al căruțului.

Acum am fetiță și, bineînțeles, am fost întrebată dacă îi pun cercei.

Nu, nu îi pun. Din 3 motive:

UNU

Încă mai gândesc că bebelușii nu au nevoie de bijuterii.

DOI

Doare. Știu, unii cred că bebelușii nu simt durerile prea tare și oricum le uită

Eu sunt din cei care cred că viața unui nou-născut e bulversantă. Brusc schimbă mediul de viață, este manevrat de mâini mai mult sau mai puțin îndemânatice, nu poate comunica ceea ce simte, corpul lui trece prin diverse transformări nu chiar plăcute. Pentru prima dată simte foamea, oboseala, frigul, durerea, tranzitul intestinal, colicile, frustrarea de a nu se putea mișca într-un spațiu mult prea larg și necunoscut etc. Și nu e deloc ușor pentru el să treacă prin toate astea și să se adapteze vieții. 

În condițiile astea, nu am nici cea mai mică intenție de a-i provoca Elizei o durere în plus. Prefer să i le alin pe cele pe care le are deja.

TREI

Eu și sora mea am fost încântate să facem alegerea asta în mod conștient. De ce să o privez pe Eliza de experiența asta? Ii și văd strălucirea din ochi când vede prima dată în oglindă cerceii medicinali, o văd studiind standul de bijuterii în căutarea cerceilor perfecți.

Între atâtea dureri prin care va fi obligată să treacă în viață, va fi și o durere prin care va decide singură dacă e cazul să treacă sau nu. Va fi și pentru ea o alegere conștientă, de care va fi mândră.