V-am mai cerut aşa ceva în trecut. Atunci a funcţionat, o mama care s-a zbatut un timp intre viaţă şi moarte a revenit sanatoasă lângă copilaşii ei, cu siguranţă şi cu ajutorul rugăciunilor noastre.
Vin să vă mai cer o dată efortul ăsta, pentru Luminiţa. Nu o cunosc personal, dar povestea ei m-a impresionat atât de mult încât de câteva zile numai la ea mă gândesc.
Are trei copilaşi, cel mai mic de 5 luni. Intr-o clipă viaţa lor s-a schimbat pentru totdeauna. Luminiţa e acum intre viaţă şi moarte, pe patul unui spital. Medicii încă nu ştiu dacă organismul ei e destul de puternic pentru a face faţă chinului prin care trece.
O rugăciune, atât vă cer, câteva clipe în care să trimiteţi gânduri luminoase spre Luminiţa. O vor ajuta cu siguranţă.
duminică, 20 ianuarie 2013
miercuri, 9 ianuarie 2013
CUM MI-AM SCHIMBAT PERMISUL DE CONDUCERE
Anul ăsta îmi expira permisul. Îl am de aproape 10 ani. N-am condus niciodată după ce l-am luat, din varii motive, ultimul fiind că nu l-am schimbat pe numele de după căsătorie. Una dintre priorităţile anului acesta este să învăţ din nou să conduc, aşa că am zis că fac faţă aglomeraţiilor de la permise şi merg să-l schimb.
Pentru cine nu ştie, de pe 19 ianuarie intră în vigoare un alt regulament de eliberare şi de preschimbare a permiselor. Acesta presupune fişă medicală obligatorie, şi durata de valabilitate redusă la 5 ani (nu ştiu dacă pentru toată lumea sau doar pentru profesionişti, nu m-am informat pe tema asta, spun şi eu ce am auzit).
Concluzia: tot românul se înghesuie la ghiseu, chit că-i expiră permisul anul ăsta, chit că îl mai are valabil încă vreo 3 ani.
Rezultatul e ceva în genul celor pe care le voi descrie mai jos.
Ieri, marţi, 08.01.2013, m-am trezit la ora 4.30. Eram împăcată sufleteşte că voi pierde o zi întreagă la Suceava. Fusesem avertizată să nu cumva să merg cum plănuisem iniţial, cu autobuzul de 8, că degeaba mă duc, nu mai prind loc pe liste. De aceea, am decis să merg cu primul autobuz, la 5.50.
În autobuz mai era un domn care mergea în acelaşi loc. Am fost mulţumită că nu merg singură. Parcă e mai uşor să te descurci când mai e cu tine cineva care are de rezolvat aceeaşi problemă, nu?
Am ajuns la Suceava pe la 7.30, am luat un taxi spre Mall (măcar aveam să mă plimb prin magazine în timpul aşteptării). Ajungem şi ne trecem pe listă. Numerele 321 şi 322. Începea bine ziua :)
A continuat şi mai bine, pentru că erau unii care aveau o lista făcută luni şi care cuprindea şi aia vreo 300 persoane.
Hmmm, să mai stăm? Hai să vedem măcar cât de repede merg procedurile. După ce au strigat prima listă, a fost clar că o bucată de vreme nu mai aveam ce face pe acolo, aşa că m-am plimbat prin Auchan.
N-aveam bani de cheltuiala (suntem după sărbători, nu?), dar tot m-am lipit de un joc pentru David (unul gen Piticot - a avut un succes fantastic, ne-am jucat toată seara şi toată dimineaţa) şi alte nimicuri.
Proba de rezistenţă a fost la raionul cu mâncăruri. Cum sunt la dietă (ei, nu cine ştie ce dietă, doar porţii mai mici şi fără gluten şi dulciuri rafinate) am fost chiar curioasă cum reacţionează organismul meu la atâtea mirosuri şi la vederea atâtor bunătăţi. A reacţionat bine. Eram hotărâtă să îmi iau ce pofteam cu adevărat, dar nu mi-a surâs nimic în mod deosebit, m-am mulţumit cu 2 banane. (am cedat mai spre după amiaza şi am luat o îngheţată mică iar seara, acasă am mâncat două felii de pâine). Nici nu mi-a fost cine ştie ce foame ieri, oricum, nimic ce să nu poată fi rezolvat cu rondelele de orez luate de acasă.
Apoi a început aşteptarea. Lumea ... cum e lumea, stătea îngrămădită în uşă. Noi, ăştia mai puţin norocoşi, de pe lista 2, ne învârteam acolo. Nervi, glume, legende despre ce se petrecuse în zilele anterioare, privit pe geam cu disperare să vedem cât a mai rămas din teancul de buletine.
Cam după ora 13 a început să fie resimţită oboseala de toată lumea. Feţele tuturor se schimbaseră, se înroşiseră şi umflaseră de oboseală. Eu ajunsesem la ora 7.30, dar erau oameni care stăteau acolo de la 4 dimineata, oameni veniţi de mai departe de mine, de prin Vatra Dornei sau Rădăuţi sau cine ştie de pe unde. Când mai spunea agentul de la uşă că nu mai ia pe nimeni azi, chiar dacă o spunea în glumă, se încingeau spiritele.
Am început să obosesc şi eu. Îmi luasem la mine cursuri de citit, dar la ora aia ochii mei nu mă mai ascultau. Asa că mă plimbam de colo colo, ascultând poveştile. Îmi pare rău că nu mi-am luat un scăunel pliant de acasă, ca să stau comod, că cele 2 banchete din faţa biroului erau pline. Nici nu puteam să plec la hoinărit prin mall, că dacă ieşea să strige lista şi mă sărea, pierdeam rândul.
S-a mai făcut o listă, pentru azi. M-am înscris şi pe aia, deşi nu aveam de gând să mai pierd o zi dar... dacă toată lumea se înscria, de ce să n-o fac şi eu? Nu costa nimic :)
Pe la 15 i-au terminat pe cei din prima lista. A ieşit agentul cu o pagină din lista 2. Din fericire cei mai mulţi renunţaseră sau fuseseră înscrişi pe 2 liste şi terminaseră deja. A mers repede. Tot mai ieşea cu câte o foaie şi tot aşa până ne-a strigat pe toţi. Am intrat pe la 17 şi un sfert. În 5 minute am terminat, apoi am plecat. La 18.30 am avut ultimul microbuz din Suceava spre Câmpulung.
Am ajuns acasă puţin după ora 20, obosită şi flămândă şi înfrigurată. Am adormit pe la 21.30 cu David. Aveam ceva traduceri de făcut, dar am preferat să mă trezesc mai dimineaţă azi, că nu mai aveam putere să fac nimic.
Şi cam asta e situaţia zilele astea la biroul de permise auto.
Dacă nu e musai să vă schimbaţi permisul, vă spun că nu merită efortul. În ziua aia pierdută, mai bine vă jucaţi cu copiii, mergeţi la săniuş sau staţi acasă unde-i cald şi bine. Că o să vă coste mai mult preschimbarea când îi va veni momentul, asta e altceva, dar tot nu merită să treceţi prin asta.
Dacă e musai să-l schimbaţi, adunci pregătiţi-vă pentru o zi întreagă pierdută în faţa biroului. Luaţi-vă mâncare, băutură, un scaun pliant, ceva de citit. Şi înarmaţi-vă cu răbdare. Multă răbdare.
Nu ştiu cum e în alte localităţi, dar la Suceava funcţionarii au lucrat destul de repede pentru condiţiile pe care le au (un singur aparat foto), nu au făcut pauză şi au stat până au intrat toţi. Mai erau după mine vreo 10 oameni care pierduseră rândul când fuseseră strigaţi. Li se spusese să plece, că nu mai intră nimeni. Sunt convinsă că au intrat totuşi.
Experienţa asta n-o voi mai repeta prea curând. Mi-a ajuns. Încă nu mi-am revenit pe deplin din oboseală şi frig. Dar, o dată în viaţă, merită să încerci experienţe noi, nu-i aşa?
Pentru cine nu ştie, de pe 19 ianuarie intră în vigoare un alt regulament de eliberare şi de preschimbare a permiselor. Acesta presupune fişă medicală obligatorie, şi durata de valabilitate redusă la 5 ani (nu ştiu dacă pentru toată lumea sau doar pentru profesionişti, nu m-am informat pe tema asta, spun şi eu ce am auzit).
Concluzia: tot românul se înghesuie la ghiseu, chit că-i expiră permisul anul ăsta, chit că îl mai are valabil încă vreo 3 ani.
Rezultatul e ceva în genul celor pe care le voi descrie mai jos.
Ieri, marţi, 08.01.2013, m-am trezit la ora 4.30. Eram împăcată sufleteşte că voi pierde o zi întreagă la Suceava. Fusesem avertizată să nu cumva să merg cum plănuisem iniţial, cu autobuzul de 8, că degeaba mă duc, nu mai prind loc pe liste. De aceea, am decis să merg cu primul autobuz, la 5.50.
În autobuz mai era un domn care mergea în acelaşi loc. Am fost mulţumită că nu merg singură. Parcă e mai uşor să te descurci când mai e cu tine cineva care are de rezolvat aceeaşi problemă, nu?
Am ajuns la Suceava pe la 7.30, am luat un taxi spre Mall (măcar aveam să mă plimb prin magazine în timpul aşteptării). Ajungem şi ne trecem pe listă. Numerele 321 şi 322. Începea bine ziua :)
A continuat şi mai bine, pentru că erau unii care aveau o lista făcută luni şi care cuprindea şi aia vreo 300 persoane.
Hmmm, să mai stăm? Hai să vedem măcar cât de repede merg procedurile. După ce au strigat prima listă, a fost clar că o bucată de vreme nu mai aveam ce face pe acolo, aşa că m-am plimbat prin Auchan.
N-aveam bani de cheltuiala (suntem după sărbători, nu?), dar tot m-am lipit de un joc pentru David (unul gen Piticot - a avut un succes fantastic, ne-am jucat toată seara şi toată dimineaţa) şi alte nimicuri.
Proba de rezistenţă a fost la raionul cu mâncăruri. Cum sunt la dietă (ei, nu cine ştie ce dietă, doar porţii mai mici şi fără gluten şi dulciuri rafinate) am fost chiar curioasă cum reacţionează organismul meu la atâtea mirosuri şi la vederea atâtor bunătăţi. A reacţionat bine. Eram hotărâtă să îmi iau ce pofteam cu adevărat, dar nu mi-a surâs nimic în mod deosebit, m-am mulţumit cu 2 banane. (am cedat mai spre după amiaza şi am luat o îngheţată mică iar seara, acasă am mâncat două felii de pâine). Nici nu mi-a fost cine ştie ce foame ieri, oricum, nimic ce să nu poată fi rezolvat cu rondelele de orez luate de acasă.
Apoi a început aşteptarea. Lumea ... cum e lumea, stătea îngrămădită în uşă. Noi, ăştia mai puţin norocoşi, de pe lista 2, ne învârteam acolo. Nervi, glume, legende despre ce se petrecuse în zilele anterioare, privit pe geam cu disperare să vedem cât a mai rămas din teancul de buletine.
Cam după ora 13 a început să fie resimţită oboseala de toată lumea. Feţele tuturor se schimbaseră, se înroşiseră şi umflaseră de oboseală. Eu ajunsesem la ora 7.30, dar erau oameni care stăteau acolo de la 4 dimineata, oameni veniţi de mai departe de mine, de prin Vatra Dornei sau Rădăuţi sau cine ştie de pe unde. Când mai spunea agentul de la uşă că nu mai ia pe nimeni azi, chiar dacă o spunea în glumă, se încingeau spiritele.
Am început să obosesc şi eu. Îmi luasem la mine cursuri de citit, dar la ora aia ochii mei nu mă mai ascultau. Asa că mă plimbam de colo colo, ascultând poveştile. Îmi pare rău că nu mi-am luat un scăunel pliant de acasă, ca să stau comod, că cele 2 banchete din faţa biroului erau pline. Nici nu puteam să plec la hoinărit prin mall, că dacă ieşea să strige lista şi mă sărea, pierdeam rândul.
S-a mai făcut o listă, pentru azi. M-am înscris şi pe aia, deşi nu aveam de gând să mai pierd o zi dar... dacă toată lumea se înscria, de ce să n-o fac şi eu? Nu costa nimic :)
Pe la 15 i-au terminat pe cei din prima lista. A ieşit agentul cu o pagină din lista 2. Din fericire cei mai mulţi renunţaseră sau fuseseră înscrişi pe 2 liste şi terminaseră deja. A mers repede. Tot mai ieşea cu câte o foaie şi tot aşa până ne-a strigat pe toţi. Am intrat pe la 17 şi un sfert. În 5 minute am terminat, apoi am plecat. La 18.30 am avut ultimul microbuz din Suceava spre Câmpulung.
Am ajuns acasă puţin după ora 20, obosită şi flămândă şi înfrigurată. Am adormit pe la 21.30 cu David. Aveam ceva traduceri de făcut, dar am preferat să mă trezesc mai dimineaţă azi, că nu mai aveam putere să fac nimic.
Şi cam asta e situaţia zilele astea la biroul de permise auto.
Dacă nu e musai să vă schimbaţi permisul, vă spun că nu merită efortul. În ziua aia pierdută, mai bine vă jucaţi cu copiii, mergeţi la săniuş sau staţi acasă unde-i cald şi bine. Că o să vă coste mai mult preschimbarea când îi va veni momentul, asta e altceva, dar tot nu merită să treceţi prin asta.
Dacă e musai să-l schimbaţi, adunci pregătiţi-vă pentru o zi întreagă pierdută în faţa biroului. Luaţi-vă mâncare, băutură, un scaun pliant, ceva de citit. Şi înarmaţi-vă cu răbdare. Multă răbdare.
Nu ştiu cum e în alte localităţi, dar la Suceava funcţionarii au lucrat destul de repede pentru condiţiile pe care le au (un singur aparat foto), nu au făcut pauză şi au stat până au intrat toţi. Mai erau după mine vreo 10 oameni care pierduseră rândul când fuseseră strigaţi. Li se spusese să plece, că nu mai intră nimeni. Sunt convinsă că au intrat totuşi.
Experienţa asta n-o voi mai repeta prea curând. Mi-a ajuns. Încă nu mi-am revenit pe deplin din oboseală şi frig. Dar, o dată în viaţă, merită să încerci experienţe noi, nu-i aşa?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)