PRIMELE VERSURI ȘI O DEDICAȚIE PENTRU OANA

Tete motu loooon,
pată ton.
(In traducere: Trece moșul prin salon și apasă pe buton)

Asta repetă David la nesfarșit de ieri după amiază.

Și are planuri mari de viitor:

Bini Oana, patim tort teli mob, totu, batu, gabin.
Adica, „Vine Oana și facem tort cu floricele mov, roșii, albastre și galbene.”

Chestia asta a inceput s-o spună prima dată noaptea trecută, la ora 2, într-o mică repriză de lipsă de somn. Până a adormit, a repetat de vreo 20 de ori, ca să nu uit. :) Dimineață, s-a trezit tot cu replica asta în minte. :)

Deci, dragă Oana, de ziua lui, tortu-i cu dedicație pentru tine :). Nici sa nu-ți treaca prin cap sa nu vii.

CALIA

Azi, din senin, imi spune: "lia"
Eu intreb: Lia? (fusese la noi o fata care se numeste Lia)
el: nu, lia
eu: care lia?
el: lia
eu: nu stiu ce-i lia
el se gandeste si zice: calia
eu: ce-i calia?
el: calia
eu: portocala? (Imi venea sa zic Portocalia :) )
el: nu, calia
eu: nu inteleg ce vrei sa spui
el: calia.
Incerc sa trec peste, dar el tot e preocupat de "Calia". Se uita in departari si, la un moment dat, isi aminteste ceva si spune: Chia
eu: aaaa, Galleria! (Galleria e mall-ul din Piatra Neamt, caruia, in primavara, ii zicea Chia)
el, entuziasmat: Daaaaa, Calia. Parte, nu meg cuma Calia
eu: Da, e departe, nu mergem acolo acum.
Apoi a inceput sa-mi povesteasca despre Galeria si despre cum o sa mergem acolo cu tati, cu masina, o sa ne plimbam cu scarile rulante si o sa-i iau ciocolata.
"Paci lata" Adica-i place ciocolata (ii cumparam mereu, de 2 lei, stafide invelite in ciocolata alba, pe care le manca in timp ce hoinaream prin mall)

CONTINUAM

La pachet cu gradinita, a venit o perioada de schimbari. Le-am anticipat, deci incerc sa le accept. Dupa gradi, David e lipit de mine. Rasuflu doar cand doarme. Si ma cauta mereu cand nu ma vede. S-au dus vremurile cand, daca trebuia sa plec undeva, imi facea din mana si-mi zicea “Pa, mama!”, apoi isi vedea de treaba cu tati sau bicu. Acum zice ca nu ma lasa sa plec, iar daca insist nu se smiorcaie ci urla de-a dreptul.

Astfel incat, marti l-am luat cu mine la sala. Luni sarisem aerobicul tot pe motiv ca nu ma lasa sa fac un pas fara el. A fost ok, pentru ca nu eram decat 4. A avut loc de alergat, de jucat cu mingile, cu masinutele, etc. Umbla in 4 labe trecand pe sub picioarele noastre la unele exercitii. Fetele chiar s-au amuzat.
Dar lunea, miercurea si vinerea suntem mai multe si nu stiu cum o sa fac.

Ieri am sarit si gradi si sala. Am fost la Suceava.

Am un copil tare rabdator daca-s si eu rabdatoare. A mers cu mine la agentia de prestatii sociale sa iau o adeverinta. Mi-am adunat toata rabdarea de care am fost capabila si am trecut cu vederea faptul ca s-a pus pe strans praful de pe jos. Daca el a inteles ca trebuie sa stam la coada, am inteles si eu ca se plictisea si avea nevoie sa mearga in 4 labe. Cand am terminat, l-am spalat pe maini si l-am scuturat de praf (oricum hainutele urmau puse la spalat de indata ce ajungeam acasa) si ne-am continuat drumurile prin oras.

Am mancat cate o inghetata si am mers la Administratia financiara, dupa alte hartii. Iar coada, iar strans praf, de data asta de pe mocheta. Plus descaltat de sandale, ca-i mai interesant descult.

Apoi am mers intr-un parc si am mai mancat o inghetata.

Tati avea treaba cu nu stiu ce intrunire a profesorilor de biologie, asa ca mai aveam de asteptat si cautam idei sa-l distrez. Fantanile arteziene din parc l-au tinut un timp ocupat, dar nu destul.

Fix atunci ne-a iesit in cale Muzeul de stiinte naturale. Vai ce i-a placut! Am stat aproape o ora. Nu l-au impresionat bioramele, chiar a declarat ca nu-i plac. Nici rocile si cristalele nu l-au interesat. Am stat un pic la vivariu unde am vazut tot felul de rozatoare si pasari, iar cea mai mare parte a timpului a petrecut-o petrecut alergand de la un acvariu la altul. Sunt vreo opt, iar David a fost pur si simplu fascinat. Se amuza si doamna de la bilete vazandu-l cum se distreaza

Astfel, acum povesteste tuturor ca a vazut “pete lau” adica peste pisica (miau) si un peste piranya maaaare, plus alti pestisori. Cu siguranta, in fiecare oras pe care-l vom vizita, vom cauta muzeele de stiinte. Iar daca au si animale vii va fi distractie pe cinste.

Aseara ma hotarasem sa nu-l mai fostez cu gradinita. Mai incercam, dar, daca plange, facem o pauza. El era decis ca nu ma lasa sa plec si ca sta cu mine.

Am facut, insa, un brainstorming si mi-am amintit de un mic artificiu pe care-l folosisem acum cativa ani cu un copilas de grupa mijlocie care suferea mult dupa mama lui. Dimineata, in timp ce-l imbracam, i-am aratat albumul de poze si i-am spus ca poate lua cu el orice poza cu mine si, astfel, ma va avea cu el toata ziua. Cand i se face dor, e de ajuns sa se uite la poza. A ales doua poze cu toti trei si cu apa :):





Am mers din nou cu autobuzul, el tinand pozele in mana. Din statie pana la gradinita a vrut pe umeri. Am ajuns, l-am dezbracat, am intrat in clasa, a fugit la Matei sa-i arate pozele, s-a intors si m-a vazut stand ghemuita langa usa, a venit la mine, mi-a aratat cu degetul usa, mi-a facut din mana si a plecat. N-am stat pe ganduri si am iesit.

Ok, s-ar putea sa nu fie asa in fiecare zi, dar asta-mi arata ca nu gradinita e problema, ci despartirea de mine si ca azi am facut un pas inainte.

A DOUA DIMINEATA

Update de ieri:
A plans un pic, zice Doamna. Apoi s-au inteles bine, au povestit si a promis ca nu mai plange. Dupa urmele de pe palme, am dedus ca au desenat.

A refuzat sa manance la pranz, dar la amiaza a vrut sa stam amandoi pe treptele gradinitei pana a terminat de mancat merele pe care i le pusesem in pachet si una din napolitanele primite la gradinita. Apoi am mers si am mancat o inghetata rosie, de capsuni.

A stat lipit de mine toata dupa amiaza, drept pentru care am renuntat la sala (vine si povestea aerobicului dupa ce trece febra inceputului de gradinita) si, dupa somnul de pranz, ne-am intalnit in oras cu una dintre prietenele noastre dragi, cu care a alergat prin tot parcul pana a obosit.

Inainte de a adormi, a zis cu hotarare ca azi sta la gradinita cu copiii, iar mama nu sta cu el si nu mai plange.

Azi am mers cu autobuzul. A tinut sa plateasca el si tot drumul a admirat biletul pe care il primise de la sofer. Din statie pana la gradinita a vrut in brate. Noroc ca nu-i distanta mare. Nu m-a lasat sa plec imediat, dar nu s-a mai catarat in bratele mele. Se uita la copii cum se joaca, tot lipit de mine. Am incercat sa plec cand l-am vazut mai linistit, dar s-a agatat de mine si a plans. S-a calmat apoi, i-am promis ca vin sa-l iau impreuna cu tati si cu jumatate de inima m-ar fi lasat, cu jumatate nu. Apoi, cum e ziua unuia dintre copii, Doamna a scos cutiile cu bomboane si l-a luat in brate la catedra. Oarecum resemnat, mi-a facut din mana in timp ce ieseam pe usa.

Asta cu bomboanele, nu-i varianta ideala, chiar nu ma incanta defel, dar pentru azi a mers. Maine sarim peste gradinita, ca avem de mers la Suceava.
Oricum, eu sunt mai linistita. Stiu ca in lipsa mea e ok. Trebuie doar sa trecem peste momentul despartirii.

Un lucru bun este ca nu e grupa mica, ci mixta, cu copii intre 3 si 6 ani, cei mici fiind mai putini iar cei mari fiind incantati si nerabdatori sa ajunga la gradinita. Deci singurul care plange e David :). Mai e un copilas mic, dar e acolo cu fratiorii lui un pic mai mari, deci e oarecum in familie si de asta nu plange.
Sper ca entuziasmul celor mari sa-l acapareze si pe David. :)

Update: a zis Doamna ca n-a mai plans deloc. Cand am mers dupa el se uita pe niste carti impreuna cu alti baieti. Ar mai fi ramas cu copiii, dar era asa cald si frumos afara, incat a preferat inghetata cu care l-am imbiat. :)

PRIMA ZI

Stie ce e gradinita. In primavara a fost cu mine, cand lucram la Piatra.

Acum i-am explicat ca nu voi mai sta cu el. A parut nu doar impacat, ci chiar entuziasmat: “Meg Tei nita” Adica merge cu Matei la gradinita, finutul meu, cu care se intelege foarte bine. “Mama nu mini nita”.

Eu imi facusem planuri pentru mine. Tiii, ce de-a timp liber! Pana la 12 merg in oras, ma lafai prin magazine, platesc facturi, ma plimb in voia cea buna.

Bun. Am ajuns, l-am dezbracat si am pornit spre clasa. Moment in care s-a cocotat in bratele mele si s-a tinut strans ca o maimutica. Anticipasem asta, asa ca l-am lasat. Matei tot insista sa-l las jos sa se joace cu el. I-am zis ca va cobori imediat ce e pregatit.

Am mers apoi la jucarii. A strans in jurul lui mai multe masinute, tot cu ochii pe mine, sa nu plec. Am stat putin de vorba cu educatoarea si, intr-un moment cand David parea ca e linistit, mi-am zis ca pot sa plec.

Bineinteles ca mama atasata din mine m-a impuns sa-mi iau ramas bun. Asa ca a trebuit sa mai stau. Fix ca sa asist cum un copil vine si ia o masinuta din cele stranse de David langa el. Vai, ce plans! Si ce urlete! Si ce lacrimi de crocodil i se innodau sub barba!

Si-a facut numarul, l-am tinut in brate, apoi l-am convins sa renunte la cateva masinute si sa pastreze doar vreo 4.

L-am pus apoi singurel la o masuta, impreuna cu masinutele si i-am zis ca merg pe hol sa aduc ceva din geanta. Si am plecat.

Nu stiu ce-a mai fost, aflu in jumatate de ora. El parea oarecum resemnat cand am iesit pe usa.

Stiu doar ca nu mi-a ars de nici o plimbare. Am terminat cumparaturile in 15 minute si m-am invartit fara noima prin oras. Imi simteam inima mica, mica si aproape ma durea. Parca n-aveam nici un sens singura, fara el caruia sa-i povestesc, sa-i explic, fara el pe care sa-l urmez prin magazine sau cu care sa alerg prin centru.

Nu ma puteam gandi decat la faptul ca in strainatate mama e obligata sa stea cateva zile cu copilul la gradinita, pentru acomodare. Eu de ce am plecat? De ce?

Am rezistat cu greu imboldului de a ma duce inapoi si am venit acasa.

M-a ajutat ca am vorbit cu mama mea. Apoi m-am intalnit cu o vecina si am venit impreuna spre casa.

Nu-mi pot elimina golul din piept. Stiu ca el e capabil sa se adapteze si va trece relativ repede peste teama despartirii. Dar eu? Cand o sa-mi revin si o sa stau linistita in orele astea fara el?