Vineri seara, inainte de culcare, cautam Baby TV, apasand pe butonul de la televizor. Telecomanda nu mai e de mult functionala, David a avut grija s-o tranteasca de gresie in nenumarate randuri, pana s-a facut farame. Eh, nu-i prea mare pierdere. Si asa nu ne uitam mult la tv, asa ca nu ma deranjeaza metoda veche de schimbat canalele.
Pe un program (nu mai stiu exact care), a aparut o scena care mi-a atras atentia. Ceva mi-a zis ca-i un film cu vampiri (n-am vazut decat cateva secunde, pentru ca David a ripostat si si-a cerut drepturile) si mi-am amintit ca de mult imi statea in minte sa ma uit la Twilight. Candva, sora mea a fost foarte pasionata de subiect si mi-l recomandase, dar eu il trecusem cu vederea pentru ca cineva, nu-i zic numele, persoana importanta, l-a catalogat (fara sa-l vada) drept film pentru adolescente, drept pentru care nu merita vazut.
Pana sa adoarma pruncul, am pus la descarcat Twilight pentru ca a doua zi sa ma uit in timpul somnului de pranz al lui David.
Bineinteles ca n-a iesit cum m-am gandit initial.
David a adormit (undeva in jur de 23.30), am vazut ca filmul s-a descarcat, asa ca l-am pornit sa vad cum e imaginea si sa gasesc subtitrare, eventual, in caz ca imi placea, sa pun la descarcat si celelalte doua filme din serie.
Mare greseala am facut. M-a prins ora 2 noaptea uitandu-ma la film. M-am culcat doar pentru ca stiam ca dimineata copilul va fi in forma si va trebui sa tin pasul cu el. Altfel cred ca faceam noapte alba, urmarind toata seria. Sambata la pranz am vazut New Moon, iar noaptea am adormit iar la ore tarzii pentru ca n-am rezistat tentatiei si a trebuit sa vad si Eclipse.
Ok, stiu, unii dintre voi zambesc superior acum. Dar stiu si ca altii (sau altele) zambesc “cunoscator”. Va zic ca de mult n-am mai fost cuprinsa de asa o frenezie. M-am trezit deodata, la cei 32+ ani ai mei (dar varsta-i doar un numar, nu-i asa?), redevenind adolescenta vrajita de o poveste incredibil de romantica si imposibila.
Stiu, se zice ca Robert Pattison nu joaca grozav in filmele astea dar sa recunoastem ca rolul il prinde, iar figura lui (sigur, cu machiajul de rigoare) e perfecta pentru personajul pe care-l joaca.
Si, la urma urmei, ce mai conteaza? Odata prinsa in poveste, jocul actorilor chiar a fost pe locul doi.
Duminica m-am delectat revazand diverse scene si urmarind interviuri pe youtube. Am descoperit ca nu-s singura si nu-s chiar dusa, avand in vedere ca am citit in mai multe locuri ca filmele astea trei sucesc mintile nu numai adolescentelor ci si femeilor in toata firea (nu ca eu as intra in vreuna din categoriile astea :) ).
Luni am intrat in panica. Urmatorul film are premiera abia in toamna. Ce ma fac pana atunci? Iar ultimul film iese abia in 2012. Daca vine sfarsitul lumii si nu apuc sa-l vad? (Stati, nu dati cu pietre, sunt si eu sub influenta mailurilor cu care am fost bombardata). Ma cuprinsese deznadejdea.
Dar m-a salvat surioara mea, spunandu-mi sa caut in biblioteca unde voi gasi cu siguranta primele doua volume ale seriei (de pe vremea cand trecea ea prin ce trec eu acum). Ce surpriza fantastica! Mi-a venit inima la loc si pot zice ca din liceu (cand stateam noptile sa citesc, neputand sa adorm pana nu aflam cum se termina cartea) nu am mai stat pana la ore tarzii cu o carte in mana. Acum nu mai trebuie sa astept un an jumate sa vad cum se va termina intreaga poveste.
Cartile-s faine. Pot zice ca-mi plac mai mult decat filmele. Dar sunt foarte bucuroasa ca am vazut intai filmele. Pentru ca imi place sa asociez figurile actorilor cu personajele din carte.
Acum... nu-s eu priceputa la critici de film, dar am citit cateva articole, in special despre Robert Pattison. Nu v-am spus nu? Cand ma apuca o pasiune din asta pentru un actor (pentru ca nu-i prima data, nici nu indraznesc sa vorbesc despre perioada cand eram innebunita dupa Hugh Jackman) citesc si vad tot ce se poate despre persoana respectiva: articole, interviuri, filme. Asa am ajuns sa vad Remember me, care, la sfarsit, m-a facut sa plang (nu zambiti ironic inainte de a vedea filmul). Abia astept sa vad Water for the elephants, care are nota mai mare decat seria Twilight. Ca sa nu mai vorbesc de Little Ashes despre care am citit numai lucruri faine si in care am inteles ca Robert Pattison, in rolul lui Salvador Dali, a fost exceptional (inca nu l-am vazut, spun si eu din ce am citit).
E drept, sunt putine filmele in care a jucat. Cineva (nu-i zic numele, persoana importanta), mi-a zis ca nu-i place in mod deosebit actorul asta. Dar e tanar. Avand in vedere ca are doar 25 de ani, eu zic c-a facut treaba buna pana acum. Cred ca promite si o sa astept cu drag urmatoarele lui filme.
Acestea fiind spuse, ma intorc la visare. E fain sa te simti tanar si sa evadezi din realitate.
PS. Scena de la tv fusese, intr-adevar din Twilight. Am recunoscut-o ulterior in film.
