INVENTAR (i)

| | 0 reactii »
În lipsa unei săptămâni româneşti a modei la Iaşi, ambiţia de a transmite lumii CINE SUNTEM i-a revenit în 2009 Festivalului Pasarela Bucureşti-Paris.

Didier Grumbach, preşedinte al Camerei Sindicale Franceze de Haute Couture şi decan al Institutului Francez de Modă (IFM), a ţinut să puncteze în contextul Pasarela că de acum nu se vor mai cumpăra haine pentru un sezon, ci lucruri bine făcute, atemporale. De aici şi dorinţa organizatorilor festivalului de modă de a întări legătura dintre atelierele de croitorie şi designerii români, dar şi de a scoate fiecare segment de breaslă “în lume”.

Lor, croitorilor, cei ce zi de zi încă reinventează alături de clienţi moda străzii, Pasarela 2009 le-a dedicat un concurs de măiestrie la care fiecare dintre cele 25 de ateliere a prezentat câteva ţinute în stil propriu. Carmen Secăreanu, Olah Gyarfas, Lena Criveanu şi Maria Lucia Hohan, finaliştii Pasarela 2008, au jurizat apreciind execuţia, finisările impecabile şi migala, amendând kitschul.

Lor, designerilor, cei ce zi de zi se luptă să impună creativ România în “lumea bună”, Pasarela 2009 le-a dedicat un târg cu vânzare, la care s-a conturat parcă, dincolo de orgolii şi variabile, o breaslă de modă, un curent al “unicatelor” româneşti.

La târg i-am remarcat, la un loc, pe “grei” - Silvia Şerban, Ana Maria Lungu, Kinga Varga, Alina Botea, Adelina Ivan, Ludmila Corlăteanu, Carla Szabo şi pe “experimentali” – Ana Alexe, Andreea Bădală, Ligia Carabet, Jennifer Delplangue, Coca Zaboloteanu, Dinu Bodiciu.

Participanţii au avut parte de “cel mai sănătos lucru”: contactul cu piaţa, chiar cu acei consumatori educaţi stilistic, majoritatea din zona culturală, diplomatică. Expozanţii s-au confruntat şi cu evaluările reprezentanţilor IFM care au intrat primii la târg, special pentru a studia de foarte aproape şi fără grabă piese lucrate de designeri români.

p.s. încet-încet, designerii înţeleg cât de păguboase s orgoliile şi chiar pun de-o breaslă, ieei!

jooooooos pălăria!

| | 7 reactii »


pentru Andra Cliţan şi truda întregii sale echipe!

n.am mai văzut exces de aplicaţii "croşetice" de data asta, ieie!

moroşanca noastră a reuşit să se mai tempereze şi să potenţeze perfect futurist motivele bucovinene şi broderia manuală în cateva structuri f simple, finisate exemplar.

în colecţia ei chiar am avut ocazia să admir de f aproape efortul artizanilor modei..

later edit - me, feelin' like very trustfull, chiar dacă Laura Popoviciu e gazela Pasarela :)

accesorii-ambasador pentru ză România

| | 2 reactii »

Zebra Society a fo o iniţiativă entuziasto-inconştientă, după cum mărturiseşte; lipsa de experienţă în gestionarea acelui tip de business a dus rapid la blocaj.

Astfel că, de doi ani, Carla Szabo se dedică în întregime designului de obiect, o afacere care se autosusţine; un drum riscant în 2005 şi un lux pe care puţini îşi permit să-l mai experimenteze în 2009.

Pentru accesorii, viitorul e online şi în pieţele externe, potrivit creatoarei de bijuterii-manifest care a tradus în limbaj vizual contemporan chiar iconuri din tradiţia noastră populară; cu ambiţia ca obiectele-suvenir să devină un alt fel de ambasadori pentru România!

ROMANŢAT,aici!

pfff

| | 0 reactii »

Recunosc Zasha dintr-o sută în peisajul autohton. Piesele s hip şi superpurtabile! Ideea unei linii premium afiliate, cu ţinute-concept, made-to-measure, mi-a sunat fab. Însă ce-am văzut aseară n-a fo culmea exerciţiului pe ambiţia asta. Deloc.

Marcajele au existat, la fel şi tăieturile abrupte şi extra-volumele. Tipic Zasha, right? Dar am simţit o neglijenţă pe materiale, o hoo! Şi chiar mă aşteptam la multă grijă, mai ales pe linia asta. Şi la acel "out of the crowd" mood promis. Imprimeuri pe batist am tot văzut, nah.. Nu pentru AW, ce-i drept.. pfff

Îmi doresc, ăfcors, să fiu recucerită! :)
(ce-mi place colecţia trecută AW, uaai! dovadă - fotografia de la RFW 2008)

PASARELII

| | 0 reactii »
statusul lor e IDLE mai mereu.. de două luni, toţi patru visează să doarmă! le admir ambiţia de a ieşi ACUM din anonimat. dar mi.e ff ciudă pentru că, după valul PASARELA, nu vor avea puterea financiară să-şi susţină sezonier ideile cool.. iar de mecenate pe asemenea vremuri nu cred că vor avea noroc..

ce.am putut eu să fac pentru ei, am făcut! :) iată-i (click.uiţi!):


E vremea experimentelor de traducere vestimentară a dorinţelor ascunse ale bărbaţilor. E vremea noilor siluete masculine, după cum demonstrează, atotputernic, Istvan Cîmpan, în colecţia pregătită pentru Festivalul Pasarela.


De la o paradigmă la alta, hainele seduc tot mai “altfel”. Sub imperiul industrializării, Anca Petrea propune în colecţia pregătită pentru Festivalul Pasarela mijloace de seducţie (şi de apărare) supertehnicizate.


Fiecare dintre noi are câte o definiţie pentru “normalitate”. Tocmai limita greu de distins dintre normalitate şi deviaţie a fost pretextul colecţiei pregătite de Laura Popoviciu pentru Festivalul Pasarela. O colectie în care prelucrarea ingenioasă a cămăşii de forţă joacă pe degete graniţa.


Sunt multe variabile în moda românescă… Andra Cliţan rămâne însă constantă în alegerile ei, corecte şi pentru Festivalul Pasarela: tricotaje manuale şi broderie tradiţională.

zi bună de împărtăşit

| | 0 reactii »

*din discuţiile recente cu oameni faini din industria şi retailul modei, din materialele de business muncite pentru mai-iunie


** relaţia cu Germania în 2009 - lohniştii români nu sunt foarte expuşi

Nemţii au dat multă vreme „de mâncare” românilor din confecţii. Şi în „tocătorul” crizei ei continuă să plaseze comenzi producători locali, dar cu 15-20% mai puţine, potrivit sinusoidei consumului.

Companiile româneşti din T&C cu care am discutat au recunoscut că relaţia cu Germania le ţine de mult timp în viaţă, peste 50% din producţia lor onorând comenzile retailerilor nemţi, majoritatea pe confecţii clasice pentru bărbaţi.

Chiar dacă în 2009 valurile crizei înspăimântă, chiar dacă alţi clienţi se retrag, românii nu se îndoiesc că germanii vor rămâne. Ei recunosc totuşi şi că, în contextul scăderii consumului de îmbrăcăminte, e vremea PR-ului agresiv şi a explorării nişelor (confecţii înnobilate cu broderii, uniforme, confecţii pentru atipici dimensional)

Vestea închiderii fabricii din Cleveland unde în ultimii 20 de ani Hugo Boss şi-a produs costumele bărbăteşti a îngrijorat piaţa... Însă vestea comenzilor de probă plasate de retailerul neamţ la mai mulţi producători români nu poate decât să bucure piaţa locală!


** atacul Esotiq - un nou brand de lenjerie intră în 2009 pe piaţa autohtonă (atuurile sale: preţul şi cele mai hip trenduri)

A trecut din hi tech în fashion retail, a avut bugetul şi s-a descurcat: a deschis opt magazine într-un an, concretizând cea mai accelerată dezvoltare în Europa pentru grupul LPP. Ambiţia lui Alexander Zeciu în viitorul apropiat este să transforme România în al doilea centru de profit pentru retailerul polonez de al cărui business se îngrijeşte „inginereste” pe piaţa locală.

LPP operează brandurile Reserved şi Cropp Town în România. Pentru că Esotiq şi House au fost de la început promise pieţei locale, ele îşi vor face intrarea la finalul lui 2009, cu toate riscurile asumate, după cum a mărturisit Zeciu. El a explicat că retailerul polonez nu mizează pe publicitatea „subliminală” sau pe marketingul „de gherilă”, ci că îşi doreşte ca brandurile sale să fie „descoperite” de consumatori şi recomandate de la om la om.


** Triumph - cu spatele la criză

Când un retailer cu 125 de ani de vechime pe piaţă mărturiseşte prin mai marii săi că în 2009 folosirea inteligentă a bugetului de marketing va face diferenţa, te întrebi cât de înţeleaptă a fost repezeala multor retaileri locali de a reduce până la a elimina cheltuielile de promovare, cutremuraţi de vestea „crizei”..

Criză, criză, dar Triumph e sănătos şi îşi construieşte viitorul: studiază şi mai atent relaţia femei-lenjerie, deschide noi magazine prin parteneriate-cheie, îi provoacă pe creativii din toată lumea într-o competiţie de design şi lansează noi produse. Nemţii urmăresc aşadar să răspundă şi mai corect nevoilor consumatoarelor şi să-şi atragă cei mai talentaţi tineri pentru a-şi extinde „stăpânirea” în piaţă.


** Next Home - în întâmpinarea fenomenului de cocooning

“Cred că românii sunt pregătiţi să dea banii pe o viziune de design interior. Vânzările din aprilie chiar mi-au demonstrat asta. Accesoriile Next Home le dau consumatorilor ocazia să înnoiască mereu look-ul casei fără să cheltuiască o grămadă de bani. Situaţia economică actuală va genera fenomenul de cocooning - tot mai mulţi români se vor retrage, vor ieşi mai puţin pentru a cheltui mai puţin şi vor munci de acasă - de aici nevoia de şi mai multă comoditate în întâmpinarea căreia vine brandul” (Victoria Houghton, administrator al francizelor Next în România)

doi de doi

| | 2 reactii »
cineva mi.a spus azi ca blogul asta e "ca un cantec arabesc la care nu stii versurile; da' te prinde linia melodica". si.a decis sa ma viziteze mai des de.acum!

altcineva mi.a transmis zilele trecute ca am obiceiul sa creditez "gunoaie". si.a decis sa vegheze mai atent asupra alegerilor mele..

mi.au facut doua mari bucurii baietii ajtia doi cu enteresul si grija lor! mai ales ca azi mi.am luat.o iar de la o lady.. (un comunicator impecabil, credeam eu, care intr-un mail de 140 de cuvinte a facut cinci greseli de scriere de neiertat si de nejustificat prin grabaa). azi, cand am facut 22 (DOI DE DOI)..

o Craiovă ca un Oxford

| | 0 reactii »
Doo oraşe pestriţe, fără ză feşăn tradition, şi-au pus ambitzul unor zile ale modei, când toţi mai marii se sfiesc să se mai implice chiar şi în FW din capitale..

Explicitez pentru România mea de ciocolată:

Irina Schrotter a reuşit să-şi atragă mai multe antipatii în campania pentru Iaşi, a anunţat şi că îşi închide multe magazine, deloc profitabile, iar Ovidiu Buta e prins în Bucureşti cu Pasarela şi cu GQ-ul înnebunitor. Pricep că Romanian Fashion Week nu prea mai are cu cine şi în niciun caz cu ce în 2009..

La Craiova însă, Dorin Dumitru are încă mulţi prieteni - mai coloraţi, mai cu geci de piele, mai sclipi pe tricouri, dar cu fonduri disponibile pentru FRUMOS :) Selecţia frumosului ţine de DD, prietenii lui fiind pregătiţi să li se educe gusturile, omg!!

Şi atunci, dragii mei designeri din noua gardă, de ce să nu profitaţi de acest context curajos ca să ieşiţi şi voi în lume şi să mai câştigaţi nişte fani cumpărăcioşi? Mai ales că mulţi nu vă permiteţi încă show-uri personale manifest..


P.S. V-am listat pentru DD, el v-a sunat, iar voi aţi ales să mergeţi sâmbăta şi duminica viitoare la petreceri, la concerte sau să o frecaţi aiurea prin nu ştiu ce insule pe banii părinţilor.. Nu-i nimic, va presta Lorena Trică în locul vostru în Craiova "cea dubioasă"! (fereascăăă)
| | 2 reactii »


1 mai a fo o zi in care am tresarit de multe- multe ori de fericire.

multumiri lui Duru si stapanului sau - fermecatori baietz!