Nebun
frumos...frumos nebun...nebun de frumos...mintea mea combină fără oprire cele două cuvinte care-mi vin în
gânduri atunci când e vorba de Tudor Chirilă. Nu mă pot decide în ce formă să
le aranjez, însă o certitudine există, încă de când am ascultat primul cântec
de la Vama Veche (azi formula în care continuă e Vama): îmi place, îmi place,
îmi place.
Cântecele lor
(ale lui, în primul rând, pentru că a
scris majoritatea versurilor) mi-au lăsat de la bun început senzaţia că aparţin
unei sensibilităţi profunde, prea rar întâlnită azi pe scena muzicală
românească. Pe parcurs am aflat că pasiunea lui e actoria (astfel se explică de
ce electrizează publicul la fiecare apariţie live, uşurinţa cu care-l seduce),
dar nici scrisul (oricând, oriunde, în orice formă, ca un veritabil
postmodernist ce este) nu-i e strin. Puzzle-ul ar fi complet dacă l-aş vedea şi
pe scenă, acolo unde îşi dezvăluie cea mai ascunsă şi profundă parte a
sufletului său boem.
Astfel,
apariţia cărţii nu a constituit o surprinză, nu am avut nicio clipă senzaţia că
e forţată, că încă o vedetă încearcă să se afirme în forme noi de exprimare, în
alte domenii decât cel în care deja este consacrată. Oricum, era deja cunoscut
din această postură prin intermediul blogului (în fapt sursa acestei editări),
iar apariţia cărţii este cât se poate de justificată, fiindcă blogosfera
românească este mult prea vastă şi uneori mult prea mediocră...e mai greu să
filtrezi adevăratele valori răsfoind
internetul.
Titlul ales cu
atâta inspiraţie – Exerciţii de echilibru – este sugestiv mai ales pentru că îl reprezintă în
întregime. Tot ceea ce face mă duce cu gândul la exerciţiu, văzut ca încercare,
curaj, frică, încordare, repetare (obositoare uneori pentru artist), perseverenţă
şi lista rămâne deschisă pentru că în permanenţă se autodepăşeşte, găseşte noi
orizonturi de exprimare.
Chirilă nu se
vrea un model pentru tinerii zilelor noastre, însă tocmai această postură, în
care îşi permite să facă şi greşeli (cine poate admite exerciţiu care nu
presupune eroare?!), să fie uman, autentic, e cea care-l transformă într-un
exemplu de sinceritate şi, mai ales, de originalitate...frapantă originalitate
în multe rânduri.
Continuarea o găsiţi pe Azi Citesc
