Prea multă lume (femei, în primul rând) consideră că o naştere finalizată cu cezariană este un mare impediment în alăptare. Poate să fie, cu siguranţă, mai ales dacă se porneşte din start de la această premisă...dar atunci as spune că mai degrabă creierul împiedică alăptarea, nicidecum modul în care ai născut. Decisiv!
Aproape din primele zile de când am aflat că sunt însărcinată am ştiut că vreau să decurgă totul aşa cum "ne-a setat" natura. Spun aporpae fiindcă încă gândul de a naşte şi de a alăpta un bebeluş mi se părea covârşitor., pe parcurs m-am obişnuit însă cu ideea. Apoi am fost ferm convinsă că voi naşte natural, că doar am condiţie sportivă :D, iar bebe va suge din primul moment. Nicio clipă nu m-am gândit că n-o să am lapte....deşi au fost atâtea voci care avertizau, conştiincios, că nu vor fi toate roz, că poate n-o să am lapte, că sunt puţine femei care au. Şi într-adevăr, în jurul meu nu prea auzeam de femei care au alăptat exclusiv, ştiam pe de rost toate miturile despre laptele insuficient si binecuvântatul lapte praf care este absolut necesar ca să ai un copil bine hrănit şi liniştit. Şi totuşi, ceva îmi spunea că nu poate fi adevărat. Ca atare am citit tot ce mi-a căzut sub ochi despre alăptare. Ţin minte că aveam 4 luni de sarcină şi mai scriam pe un forum, unde, fără să vreau, păream o habotnică în ale alăptatului, tot spunând că se poate, sigur trebuie să se poată fără ajutorul lp-ului. Că nici nu sunt însărcinată bine şi mă gândesc numai la alăptat, că e cale atât de lungă până acolo, de ce să mă preocup atât de mult de acest subiect?! Că doar este timp după ce naşti destul...
Ei, bine...consider acum, gândindu-mă cum a decurs totul după naştere, că în absenţa lecturilor (din păcate realitatea din jur îţi oate servi prea puţin drept exemplu, aşa că "Sfântul net" a fost chiar sfânt, în ciuda unor comentarii ironice la adresa documentării mele de pe net) totul ar fi fost mult mai greu...infinit, incomparabil. Ştiam dinainte că după cezariană cel puţin teoretic laptele se porneşte mai greu. Aflată la reanimare, a doua zi, după ce am născut seara la 10, o ceream pe Iulia la alăptat, iar asistentele, grijulii cu starea mea (?!), îmi spuneau că nu are rost, să mă odihnesc, că lapte nu am oricum. Nu am renunţat (dar, cu toată sinceritatea spun, niciuna din mămici nu a insistat să-i fie adus copilul la sân, ce spuneau doctorii sau infirmierele era sfânt...şi aşa ar trebui să fie, numai de şi-ar acualiza si personalul medical cunoştinţele despre alăptare!! ), au adus-o...n-a supt nimic...de fapt nici nu deschidea bine gura, era total...amorţită. Amorţită după cezariană, burdusită de lapte praf, la ce să mai deshidă gura şi să sugă? Dar am continuat...o lăsam să mă cunoască, punea gura cu o atingere atât de uşoară încât abia o simţeam, până s-a decis, a doua zi seara,. să tragă mai cu nădejde (după ce în prealabil insistam să nu-i dea lp). Cred că a fost cantitativ ff puţin. Nu conta, măcar apucase sfârcul, era un început....
Burduşită de informaţii contradictorii, am băut mult ceai de fenicul...Acum cred că nu avea niciun rost, dar atunci mă gândeam că aşa vine mai repede. Duminică noaptea (născusem vinerea seara) s-a pornit şi calea lactee :D Cu sâni pietroşi şi dureroşi, pe care abia îi apuca Iulia...Nu ştiu daca am dormit ceva noaptea respectivă, dar ştiu sigur că ea abia s-a desprins de sân. Copil isteţ, s-a prins că daca stă lipită acolo va veni şi hrana cea aşteptată...a mai şi plâns niţel la început, colega de salon îmi arunca priviri sufestive şi remarci cu "nu se satură, de ce nu ceri lapte praf?", eu mi-am văzut de ale mele, Iulia de ale ei, şi după miezul nopţii scâncetele au încetat, fără miraculosul lapte praf, fiindcă stimularea ei îşi făcuse efectul, începea să curgă laptele. Acum era rândul colegei de cameră să potolească plânsul fetei...lapte avea, născuse natural şi i-a venit mai repede decât mie, însă ea era ferm convinsă de contrariu...aşa că, în ciuda încurajărilor mele, l-a cerut...numai că plânsul nu a încetat, fata voia la sân, iar mama, sfătuită să n-o înveţe prost de la început, îi dădea cu porţia (într-o maternitate în care peste tot sunt afişe cu încurajarea alăptării la cerere!!). Insistam să o ţină la sân, că se va calma, ea o ţinea cu "îi e foame, eu n-am lapte", venea lp, copila tot nu se liniştea. Aşa că singura explicaţie a ei era că fata mea e cuminte, a ei e rea. Da, un bebeluş de 2 zile e rău!!! E rău când îşi cere dreptul cel dintâi, să fie aproape de organismul care l-a crescut nouă luni şi care e capabil să-l ţină în viaţă! Asta e percepţia şi, cred, cel mai mare impediment în alăptare, mai ales când e vorba de cezariană.
Întâmplător m-am întâlnit cu soţul ei la vreo 4 luni după naştere într-un magazin. Cumpăra lapte praf...pentru că, aşa cum au pornit de la început, cu ideea bine înfiptă în convingeri, nu a mai avut lapte. Ştiam că acesta va fi "finalul" în cazul lor...şi mâ gândeam, invârtindu-ne după diverse prin magazin, ce a făcut deosebirea între noi două, de ce eu am "avut succes" şi ea a "eşuat" (pun ghilimele deoarece termenii îmi par relativi şi nu tocmai potriviţi)? Luându-le cumva în ordine, pot spune că motivele care au facilitat mult alăptarea au fost:
1. Informaţia (chit că citind la început despre alăptare nu aveam nicio convingere interioară, eram încă în faza superficială "oare cum voi arăta după alăptare?", credeam că 6 luni sunt arhisuficiente!). Dar informaţia de calitate, aceea care e făcută riguros, cu studii, informaţie pe care o răspândeşte şi OMS-ul (care recomandă alăptarea excluisvă 6 luni, apoi până la 2 ani şi peste, dacă atât mama, cât şi copilul vor, se simt ok). Linkuri cred că e inutil să pun, site-ul Roxanei Duduş este burduşit cu informaţii preţioase, ca să nu mai spun de ajutorul direct al ei!
2. Dorinţa de a alăpta. Poate părea ciudat, multe femei spun că ar vrea să alăpteze şi totuşi nu pot. Cred că dorinţa lor este anulată încet şi sigur de concepţia celor din jur pentru că nu a apucat să se înrădăcineze bine în sufletul lor, aşa de bine încât orice ţi s-ar spune tu SĂ FII SIGURĂ că e posibil, fiindcă altfel ar însemna că specia noatră e pe cale de dispariţie....că suntem nişte biete mamifere bipede incapabile să mai "nască pui vii pe care să îi hrănească cu lapte". Oare chiar aşa de slabe să fim, chiar atât de neajutorate şi la mână ajutoarelor din afară? Nu cred!
3. Discuţiile pe forum cu alte mămici care alăptau şi facilitau accesul nostru, al gravidelor, la informaţie. (Aici aş face o paranteză....intersant a fost să remarc după ce am născut, că toate cele care încă din timpul naşterii susţineam alăptarea şi nu puneam în faţă, în mod automat, celebrul "oare voi avea lapte?" am trecut peste momentele de început, cezariana nu a fost nici ea o piedică, pe când cele mai sceptice au întâlnit hopuri peste care nu au reuşit să treacă. Nu stiu dacă este o întâmplare, convingerea mea este că e imposibil să nu fie legătură între aşteptări, dorinţele personale şi experienţa alăptării. De aceea nu aş recomanda niciunei mămici să ignore informaţia despre alăptare la începutul sarcinii. E vital, aşa te obişnuieşti întâi cu idei care îţi par exagerate - alăptatul zi şi noapte, din postura unei femei aflate la prima sarcină poate părea covârşitor - ai timp suficient să le asimilezi, să le interiorizezi şi, în final, să le accepţi ca singura cale normală, firească)
3. Ignorarea sfaturile care se opuneau alăptării la cerere. TOATE, indiferent că veneau de la medici sau de la alte mămici...
4. Ajutorul partenerului în primele zile, chiar săptămâni...când proaspăta mamă ar trebui să facă doar un singur lucru, să se ocupe de copil...cu pauze, normal, când simte nevoia, dar nu ca să se înrobească la munci casnice....pentru că vasele, hainele nu plâng, vorba unei mămici dragi, dar copilul da, el plânge pt că altă modalitate să te ţină aproape nu are. Şi fără să fii aproape, nu e posibilă alăptarea la cerere, singura care face posibil alăptatul exclusiv.
Aşadar singura sanşă de reuşită este (şi cred cu toată fiinţa acest lucru) să te bazezi în primul rând pe tine, pe instincte, să citeşti despre experienţa altor mămici şi să crezi mai degrabă o mamă, fără nicio pregătire, care îşi alăptează copilul, a trecut şi prin hopuri, ştie care sunt piedicile, fiindcă te poate ajuta mai mult decât medicul, setat pe ceas şi mese fixe. Să nu eziţi să ceri ajutorul când şi se pare greu. Există astăzi atâtea site-uri şi grupuri care susţin alăptarea, e păcat să nu apelezi la ele, dacă simţi că te paşte eşecul.
PS. Pe colega de salon am pomenit-o ca să arat că modul în care naşti
contează infinit mai puţin decât ceea ce ştie proaspăta mamă, cel puţin
la modul teoretic, despre alăptare. O naştere naturală e, teoretic, un
impediment în minus pentru alăptare. Practic, eu cu cezariană am avut
puterea să urmez instinctul, ea nu...Ştiu că nu citise nimic despre
alăptare, mi-a spus.Îîmi povestea că nici ea nu va avea lapte cum la rândul ei,
mama ei, n-a avut....Îşi acceptase resemnată destinul. Când am luat
informaţiile de pe peretele din salon (cu sfaturi ff pertinente, dar pt
asistente doar nişte hârtii agăţate pe pereţi!) rugând-o să le citească,
fiindc, îi spuneam eu, se va linişti, va înţelege că natura îşi face
treaba, le-a luat, a aruncat o privire, le-a pus deoparte şi în nici 10
minute mă întreba "Oare să cer lapte praf sau să mai aştept?" Pentru
mine a fost clar în acel moment că nu va reuşi. Din păcate, dacă ar fi
avut pe cineva care s-o încurajeze din familie (nimeni n-o făcea, dar o
întrebau insistent de ce nu cere lapte praf, creându-i senzaţia că ea e
de vină pentru "foamea" copilului"), dacă ar fi citit ea singură mai
mult ca să capete încredere în propriile puteri alta ar fi fost
situaţia...De dorit şi-a dorit, se uita la Iulia cum suge şi mă întreba
pe mine dacă ar trebui să ceară lapte praf, semn că se îndoia, nu putea
lua decizia de una singură, avea nevoie de o întărire din afară. Cred că
de făceam parte din familie aş fi putut s-o încurajez mult, chiar
decisiv, era genul care respecta TOT ce spunea o autoritate sau cei
apropiaţi.
sâmbătă, 26 mai 2012
sâmbătă, 19 mai 2012
Din ciclul "Copiii spun lucruri....isteţe"
"Mami, inghietata (asa pronunţă, nu e greşeală de tastare) cumpărată nu e aşa sănătoasă. Mai bine mâncăm din aia făcută de tine. Din aia cumpărată mâncăm numai umpic ...Hai mami sa luăm umpic de inghieţată."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)