Ziua 1 - Pornim la drum

Data: 08.08.15
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Dolomiti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Nu o sa fie unul. O sa fie 22 de bloguri. Unul pentru fiecare zi. Irelevant din punctul meu de vedere daca cineva le va citi sau nu. Mie imi face placere sa le scriu si sa imi amintesc de fiecare detaliu din aceasta vacanta.

Povestea a inceput anul trecut cand am plecat la drum acolo unde e vreme buna  - fara vreun plan anume. Am luat fetele, am luat bicicletele si am pornit la drum prin Europa.

A fost superb. Anul acesta nu doream neaparat sa reeditam acea aventura. Planul care in continuare ma roade e "sa dispar" o perioada mai lunga de timp in lume.

Dar cele 2 variante nu se exclud deloc: acuma cand e vreme buna, e bine sa folosim zilele de concediu si sa perindam prin alte locuri prin Europa. Iar cand situatia se ''impute", putem sa ne luam talpasita si sa plecam "acolo departe" intr-un concediu luuuuuuung.

August e o luna in care nu se merge in concediu. Decat daca nu te duce capul la altceva. Sau daca ai in plan cele 2 variante enumerate mai sus. Oricum, suntem pregatiti sa facem fata masei de turisti si a tot ceea ce inseamna aglomeratia aferenta. Am experimentat asta si anul trecut si putem sa devenim usor imuni.

Daca anul trecut am inceput prin a planifica riguros zilele si traseele si am sfarsit prin a strabate jumatate de continent fugind de ploaie, de data asta suntem mult mai boemi.

Literalmente cu o ora inaintea plecarii verificam prognoza meteo. Avem de ales intre Dolomiti, Chamonix sau Pirinei. Prognoza se arata indulgenta pentru Dolomiti, asa ca acolo ne vom indrepta volanul pentru inceput.

Elena pregatise bagajele de o saptamana. Doar ca nu alesesem o destinatie.

Mama. Nu are neaparat o legatura directa cu aceasta poveste. Dar are o legatura directa de fapt cu absolut orice fac eu. Ca persoana, esti produsul mediului in care traiesti si rezultatul educatiei pe care o primesti in primii ani. Cam in primii 5 scrie in carti. Adica bag seama ca tot felul meu de a fi si modul a gandi si de a judeca se datoreaza ei. Deci, multumesc mama!

Iar el e tatal meu. Impreuna, printr-un sir infinit de decizii luate de-a lungul timpului au condus indirect ca aceasta poveste sa existe. Deci, multumesc tata.

La drum se pleaca noaptea cand ai copil. Sau cand iti place sa conduci. Mie imi place enorm sa conduc noaptea. Pot sa visez cu ochii deschisi la volan. Mi se pare de-a dreptul relaxant.

Asa ca seara cand Ana da primele semne de oboseala ne urcam in masina si pornim.

Masina pentru mine e in primul rand rosie. Si de fapt - cam atat. Dar totusi stiu ca depind de ea ca sa iasa concediul bine. Asa ca in ultimele zile am descoperit ca: nu mai are CASCO, are ITP-ul expirat,  are franele duse, are cauciucurile uzate. Si vreo 2 zile sistemul de semnalizare de la suportul de biciclete a facut figuri.

Cu toate problemele rezolvate pe ultima suta de metri am plecat spre Italia.

Dimineata ne-a gasit in Canazei. Aici am ajus doar fiindca Doru a zis ca ala e un punct central in Dolomiti. De data aceasta n-am avut nici macar bunul simt sa cautam sa vedem ceva despre zona in care mergem.

Aici ploua. Stiam ca o sa ploua si mai stiam ca de maine dimineata o sa fie vreme buna. Uite, eu gasesc numai avantaje in era tehnologiei si a avalansei informatice. Nu mi s-ar fi parut nimic nostim in a-mi fute concediul in ploaie, fara sa am idee cum o sa fie vremea in zilele urmatoare.

...Cum nu inteleg de ce cineva si-ar face rezervare cu luni inainte la o cazare intr-o anumita zona... Daca te ploua atunci, ce faci?

Camping-ul se cheama Marmolada si ca si orice camping italian are o caracteristica distinctiva: e exorbintant de scump. Adica mi se pare ireal sa dai 38 de euro ca sa dormi in cort. Te poti calma in doua moduri: cazarile sunt probabil infinit mai scumpe. Sau te gandesti ca oricum n-ai alta alternativa.

Cortul ala de abia incape in poza e noua achizitie. Am invatat anul trecut ca nu e deloc nostim sa fii blocat intr-un spatiu de 2m patrati toata ziua cand ploua. Sau sa gatesti afara. Daca simt nevoia de aventura si vreau sa sufar, ma duc sa ma dau cu bicicleta pana vomit. Dar dormitul si mancatul vreau sa le mimez ca oamenii, nu ca si sardinele.

Montantul mastodontului a durat ceva in prima zi. Dar invatam repede.

Exista cateva tipare pe care le-am insusit de-a lungul timpului. Primul lucru pe care il faci intr-o zona noua e sa cauti biroul de turism. Trebuie sa stii ce posibilitati ofera zona. Tot acolo se gasesc de obicei hartile gratuite pe care daca vrei musai le poti totusi cumpara pe bani grei din magazine.

Al doilea lucru e sa localizezi supermarket-ul. Indifernt de cat de cu fite e zona in care ai nimerit, invariabil acolo traiesc si localnici. Si aia nu mananca la restaurante. De undeva trebuie sa manance si ei.

De data aceasta am luat cu mine si paharul de bere de acasa. Sa bei Weissbier din sticla e ca si cand te-ai duce la opera in trening. Iar eu sunt un stilat, ce pula mea!

 Intr-un moment de acalmie a ploii am pornit repede la drum. Fara o directie precisa, doar din dorinta de a scoate amorteala a 1200km de condus din oase.

Cea mai inteligenta idee pe care am avut-o a fost sa venim cu MTB-urile si nu cu cursierele. Chiar daca 90% din traseele pe care aveam sa le facem aveau sa fie pe sosea. In primul rand fiindca cursiera s-ar fi rupt sub greutatea Anei si in al doilea rand, ca mai sunt ceilalti 10%.

Dupa cateva serpentine, ploaia e reaparut. Totusi a fost suficient pentru prima zi cat am apucat sa pedalam.

 Ana cu Elena au reperat locul de joaca si acolo ne-am indrepat sa petrecem dupa-amiaza.

Ana lu' tata a crescut. Si daca ma bucur de ceva, e de faptul ca am fost langa ea in tot acest timp. La inceput mi s-a parut "cool" sa o car pe Ana dupa mine peste tot. Acuma nici macar nu mi-as imagina sa merg undeva fara ea.

 Experimentam tiroliana.

 Dupa care ne retragem la ceva mai static.

De la cineva Ana a mostenit placerea datului din gura. Habar n-am de la cine. Dar cert e ca uzeaza de aceasta calitate. Si vorbeste, si vorbeste. Si iara vorbeste...

O buna parte din seara mi-o petrec la "bucatarie". Imi face realmente placere sa "gatesc". Nu e absolut nimic complicat: invariabil un soi de animal mort prajit bine si acompaniat de o garnitura plina in carbohidrati. Eventual si de o salata.

Dar intreg ritualul bucataritului ma incanta. Mai ales daca am alaturi un Weiss rece.

Prima zi a trecut a naibii de repede. Mai verificam o data prognoza si trecem rapid la somn cu gandul la avenutirle de a doua zi...

M24h

Data: 01.08.15-02.08.15
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Medias
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Medias 24h - adica un maraton de MTB de 24h. Castiga cel care face cele mai multe ture in acest timp. Traseul este de tip circuit, are 10km si este offroad. Si mai ales are 280m diferenta de nivel pe tura. Amanuntul acesta este esential.

Concursul este la a 5-a editie, are loc la Medias si este organizat de Dragos. Unul din oamenii care "au inventat" concursurile de MTB in Romania. Cel care organiza Maraton Medieval Medias.

Concursul e pe baza de invitatie. Un cerc restrans de prieteni pasionati. Este a 3-a incercare de a ajunge aici. Prima data aparitia Anei, a doua oara concediul din scurt au fost motivele pentru care am lipsit.

Chiar vreau sa merg aici. Nu am incercat asa ceva niciodata. Concursurile de tip "24h" sunt foarte uzuale pe afara. Un fel de petreceri pe 2 roti. In general se merge in echipe de 4-6 oameni care se schimba constant, asa ca la punctul de start e o atmosfera super faina intretinuta de ceilalti coechipieri si de organizatori.

Dar mai exista si categoria solo. Aici m-am inscris si eu.

N-am mai mers de mult ture lungi si mi-e dor de asa ceva. Vreau sa ating din nou limitele oboselii psihice si fizice. Si aici este locul perfect pentru asa ceva.

Uite, de exemplu e Corin. El a luat startul vineri la 10 dimineata. Si a alergat 24h non stop. Singur.
Dupa aceea a incalecat pe sa si a luat startul cu noi la maratonul de 24h de bicicleta.

Te-ai intreba de ce a facut asta. Fiindca lui asta ii place. Era singur, n-avea nimic de demonstrat. Aia a avut chef sa faca.

Cam asa si cu noi, cei care am participat la cursa asta.

Elena si Ana sunt echipa mea tehnica. N-ai cum sa birui asa ceva fara asistenta. De fapt poti. Si Max Ausnit poate fi facut fara masina tehnica si fara pluton. Si Medias 24 fara suport in tabara de baza. Depinde cat esti de masochist. Sau de prost...

Vineri seara suntem in Medias la hanul de unde se va da startul.

Atmosfera e totul la acest concurs. Putini oameni si toti prieteni buni: Dani, Ghilt, Horatiu, Oac, Doru, si multi, multi altii. Ii stiu pe toti. E o chestie sa concurezi "in familie".

Dragos ne tine sedinta tehnica. Concursul e organizat in aceeasi atmosfera de prietenie. Concurentii au decis unde sa se duca banii. As vrea sa reconsitui macar o parte din atmosfera de la M24h la 2BE.
Concurentii se prezinta rand pe rand, dupa care urmeaza filmul editiei din 2014.

Dupa sedinta tehnica, urmeaza hidratarea tehnica cu Horatiu , Dani (Ana a dezvoltat o pasiune pentru el) , Adi, Doru...

Dupa cateva beri bune ne retragem in tabara de corturi.

La 6.30 ma trezesc. Pregatesc bicicleta. De data asta am luat si o bicicleta de schimb - dupa cum o stiu pe "curva" asta, n-are cum sa fie credincioasa pentru 24h legate.

Ete ca m-am inselat si ca a mers perfect. Am dat de 2 ori cu ulei pe ea, in rest a mers perfect. Probabil n-a mai ramas nimic de schimbat la ea si am acuma o bicicleta noua, super faina. Si care m-a costat o avere. Unii isi iau masini, case, TV-uri. Altii biciclete - cam tot de aceeasi bani...Din nou, depinde ce te pasioneaza.

Elena ma cocoloseste cu atentia. Pe parcursul concursului am observat ca luase de acasa un frigider intreg de mancare. Chestie care avea sa se dovedeasca vitala.

La 10 suntem gata de start in nebunia asta.

Vreau sa termin cursa de 24h. Dar mai mult decat atat, vreau sa merg bine. Nu sa ma tarai. Nu sa supravietuiesc. Nu sa ma vait, nu sa ma chinui. Vreau sa merg bine.

La asa ceva de baza e strategia zic unii. Cum gandesti cursa si cum iti dozezi efortul. Eu cred ca la asa ceva, vitala e in primul rand echipa tehnica si dupa aceea abia strategia de cursa.

Eu sunt foarte slab. Sa zicem spre rahitic. Cursele din tinerete alaturi de Elena mi-au demonstrat ca ma termin ca Pepsi-ul. Nu am suficiente resurse ca sa birui dincolo de pragul de 8 ore.

Asa ca, chiar daca nu a parut, eu am avut o strategie foarte clara. Trag tare primele 6-8 , hai poate 10 ore. Trag peste medie. Nu are absolut nici un sens sa ma pastrez. In cazul meu stiu ca e un nonsens, oricum dupa pragul respectiv resursele se termina.

Asa ca ideea e simpla: tragem tare la inceput. In mod logic o sa lovesc "pragul" undeva pe la 8 ore. Vital e ca atunci sa realizez asta si din punctul acela sa nu mai fortez incercand sa imi revin, ci sa continui cursa in regim de avarie.

Interesant e ca uitandu-ma pe rezultatele defalcate, exact dupa 8 ore am atins acel prag.

Prima tura o fac repede. Favoritul clar este Oac, castigatorul si detinatorul recordului de ture pe acest traseu. Omul e o masina. Si numai din turele postate pe Strava si rezultatele de anul acesta, e clar ca e in alta liga.

Prima tura o fac foarte repede. Tot prima tura reprezinta si recunoasterea traseului pentru mine. Prima jumatate - cu o urcare curveasca pe care sunt sigur ca o voi blestema peste 20 de ore. Urmeaza o coborare care te zdruncina serios, dar de viteza.

O portiune de fals plat pe iarba - aici e cel mai bun loc pentru mancat - il retin. O urcare frumoasa pe iarba. Aici se poate continua cu alimentarea si hidratarea - bagam la tartacuta.

Dupa aceea se intra in padure si urmeaza niste tancuri, din care ultimul e clar ca va fi push bike la final. Deocamdata prefer sa-l fac pe bicicleta.

O coborare mai tehnica te scoate in asfalt. Loc ideal de mancat si hidratat.

Si dupa aia iei totul de la capat.

Am tras tare - recunosc. Nu la limita, dar tare. Aceleasi rezultate arata ca primele 10 ture am stat "acolo", am fost aproape de Oac. 100km si 2800m diferenta de nivel. Pierdeam putin pe tura, 2 ture am mers chiar mai rapid.

Crampele au aparut pe la tura a 6-a. E nasol sa ai crampe in primele 5 ore intr-o cursa de 24h. Stiu de unde sunt: de la compresiil. E si motivul pentru care nu le folosesc decat la turele de anduranta si niciodata la cele scurte.

Imi muta crampele de pe gambe sus pe coapse. Ceea ce nu e chiar placut. Le folosesc totusi, pentru ca dupa 8 ore de cursa e mult mai bine cu ele, decat fara.

Elena a fost de baza. Repet: echipa tehnica aici e aproape mai importanta decat concurentul in sine.

Cu o recurenta de 35 minute, era acolo. Schimba bidonul. De fiecare data era altceva inauntru. Imi plac surprizele. Ma incuraja, ma intreba ce vreau tura urmatoare, pregatea totul.

Am mers cu doua bidoane: unul in care aveam 10 geluri Sponser diluate cu apa. Bidonul acesta m-a tinut aproape 12 ore. Si inca un bidon pe care il schimbam la fiecare tura.

Am consumat enorm. Datele sunt impresionante: 12 geluri Sponser, 2 activatoare, 4 Cola, habar n-am cate izotonice, undeva spre 12 litri de apa. 3 batoane Sponser, o ruda de cascaval, 4 snitele, telemea, slanina, piersici, ananas, alune, 2 tuburi de magneziu.

Am mancat si am baut in continuu.

Dupa fix 8 ore de la start, am lovit "pragul". Asa ca m-am oprit, am mancat bine, am intins picioarele (aici deja scapasem de crampe). Stiam ca de aici nu o sa-mi mai revin si o sa scot timpi din ce in ce mai prosti pe tura.

Absolut totul se rezuma de acuma la: sa fii strans un bagaj suficient de ture in prima treime a cursei incat sa imi ajunga in celelalte 2 treimi unde mi-era clar ca o sa pierd constant.

De acuma am redus motoarele substantial si am trecut la regimul de anduranta. De acuma nu mai conta decat sa strang ture una dupa alta - ritmul nu mai era important.

Tot acuma am dezumflat si rotile: 100km am mers cu ele mult prea umflate pentru traseu, dar nu am vrut sa opresc ca sa nu pierd timp.

Am avut un noroc mare cu telefonul: a functionat 24h in modul mp3. Asa ca toata cursa am avut muzica in urechi. Nu am mai mers de vreo 3 ani cu muzica la curse. Dar nici nu am mai facut de mult asa curse lungi. Asa ca muzica "a tras" de mine.

Am intrat in noapte. Nu s-a schimbat nimic. Acelasi ritm metronomic, de mosneag, fara nici o inflexiune. Nu m-am plictisit deloc, nu mi-a fost greu la inceput, ba as zice chiar ca mi-a placut.

A...ba, s-a schimbat ceva. Noaptea e intuneric - am deseori revelatia asta. Mai ales cand sunt pe bicicleta. Dar sistemul de iluminare propus de Doru si care a venit in trei transporturi separate de undeva din fundul Chinei isi face perfect datoria.

Am mers noaptea, la lumina frontalei, pe un traseu de off-road prin padure in acelasi ritm ca ziua. Si fiindca sunt un zgarcit, am dat intensitatea la limita (oricum si aia pare mai puternica ca faza lunga la masina), asa ca acumulatorul a biruit toata noaptea fara probleme.

Elena s-a culcat langa cort si se scula la fiecare tura ca sa ma ajute.

Cam pe la ora 4 dimineata am atins totusi punctul acela de acuma multi ani. Ala care nastea bloguri siropoase.

Mi se luase. Vorbeam singur. Cantam. Vroiam sa se termine noaptea si nu mai aveam nici un chef sa incep inca o tura. Nu ma gandeam decat daca am suficiente ture incat sa ma pot opri. Vreau sa dorm. Sunt ciufut.

Mi s-a parut cea mai lunga noapte de vara. O adevarata noapte polara. Nu se mai iveau zorile, mi-era frig, mi-era cald, mi-era greu, mi se luase de geluri. Snitelele si telemeaua au fost o variatie placuta in punctul acesta.

Vreo 3 ture le fac cu Horatiu. Noi doi avem o veche istorie de intalnit prin curse. De data asta el e cel care vorbeste - eu doar ii raspund monosilabic. Pare a naibii de fresh.

Se face si lumina. Mai rau - acuma se face si cald si aproape adorm pe bicicleta.

Acuma suntem 3: Horatiu, Dani si cu mine. Dani pare ca acuma s-a trezit la cat e de proaspat. Pleaca cu Horatiu si pedaleaza voios in fata. Ii urasc!!!! Pare ca le e a naibii de usor.

Am 29 de ture. Vreau sa fac 30 - doar asa, de palmares. Pe Oac nu am cum sa-l prind - are deja 3 ture avans. Locul 2 nu am cum sa-l pierd.

Dar 30 suna mai bine ca 29.

Terminam frumos concursul: Oac, eu si Horatiu am reusit printr-o pura intamplare, la capatul a 23h de pedalat sa ne sincronizam si sa trecem impreuna linia de sosire.

Sec suna asa: 30 de ture, 306km, 8400m diferenta de nivel, 22h.43 de minute. Locul 2 la solo.

Asa ca mai aveam timp lejer de o tura. Dar n-am mai avut chef. Am pornit cu ideea ca nu vreau sa ma tarai si sa supravietuiesc, ci sa ma simt cat de cat bine.

A fost cea mai grea tura de bicicleta facuta, in termeni de parametrii. Dar au fost multe ture facute cu Elena, infernal mai grele :).

A fost o experienta probabil irepetabila - exista o gramada de lucruri care merita incercate. De exemplu Medias 24h in echipa :).

Si da, toti au avut dreptate - atmosfera de acolo e speciala. Oamenii de acolo sunt deosebiti. Si imi pare bine ca ei mi-s prieteni si ca am avut ocazia sa ma intalnesc cu ei, sa povestim si sa pedalam impreuna.

Respect Dragos! Pentru ceea ce ai facut de-a lungul timpului si pentru ce faci acuma la Medias.

Mii de multumiri Elena. Eu zic ca mai mult din jumatate din reusita cursei se datoreaza ei.

O sa vina 2BE. O sa vina acolo mare parte din oamenii acestia. O sa incercam sa ne simtim bine impreuna prin munti.