Perioada: 24.01.2015 -31.01.2015
Locatie: Ischgl
Participanti: Elena, Ana, Alex. Si inca 26 de Alternativi.
Revenim pe blog. Pastram FB-ul doar pentru a ne lauda cu cat e de mare, cu cat sunt de tare. Ori trebuie sa mai fac o filtrare la "prieteni", ori renunt o perioada la FB. Prea mare concentratia de tampenii pe pixel patrat.
Norocul ne-a suras anul acesta sub forma Alternativilor: ei merg an de an la ski in gasca mare. Elena nu mai avea nici un chef sa faca pe manager-ul de excursii. Asa ca atunci cand s-au eliberat 2 locuri la Alternativi, am zis imediat prezent.
Pentru noi e al 11-lea an consecutiv la ski in Austria. A 3-a oara la Ischgl. Am incetat de mult sa compar ski-ul din Austria cu cel din Romania din simplul motiv ca nu e nimic de comparat; si cu asta am inchis acest topic.
Nici prezenta Anei cu noi nu e o premiera. Pentru ea e a 3-a iarna pe partiile de aici.
Am un cui in cap - altul pe langa peria de cuie care exista inainte: sa o iau cu Ana peste tot cu noi. Nici aici nu intru in detalii de ce facem asta sau daca cred ca e mai bine sau nu. Noi asa am ales.
Si ca tot veni vorba: m-am sictirit complet de lucru. Asa ca anul asta probabil o sa imi iau concediu fara plata si plec cu fetele in lume. De exemplu, acuma lectura despre Ecuador e chiar placuta.
Revenind la Ischgl, am ajuns acolo dupa o noapte de condus. Ne-am obisnuit sa facem asa din simplul motiv ca Ana doarme noaptea. Se culca in Timisoara si se trezeste in Ischgl.
Anul acesta, pe langa gasca foarte faina, am avut parte si de o cazare pe masura. Cam asta se vedea de pe fereastra camerei.
Ziua de sambata am petrecut-o intr-un fel de transa. Dupa o noapte de condus nu am mai facut altceva decat pregatirea detaliilor pentru urmatoarea saptamana: am umplut frigiderul, am inchiriat ski-urile si am tras un somn bun.
Nu putea sa lipseasca achizitionarea traditionalei navete de Weissbier. Fara asa ceva nu poti incepe sejurul.
Legat de inchiriatul ski-urilor - eu nu mai am asa ceva de vreo 4 ani. Nici nu inteleg de ce cineva care nu se da macar 1 luna legata pe an ar baga bani in asa ceva.
Cu 108 euro am inchiriat o pereche de Atomic Nomad all mountain. O bijuterie de ski-uri. Ba mai mult, am aflat ca putem sa le schimbam cand ne plicitsim de ele. Ce se vede in poza sunt ceva Salomon (mai slabe ca Atomic dupa parerea noastra). Plus ca 6 zile sau 7 zile costa la fel...
Echipati, dormiti si bine mancati purcedem la rutina zilnica. Cu o precizie de metronom ziua incepea astfel:
Ma trezeam la 6.30 habar n-am de ce. Probabil ca sa citesc stirile de pe mapamond - a devenit un fel de hobby. Pe la 7.00 faceam ceaiul si le trezeam pe fete. Dupa care eu nu mai faceam nimic, Elena se ocupa de toate.
Cu o Ana semi paralizata de somn eram la 7.50 in masina si la 8.05 la baza telecabinei. Cand ajungeam noi, aia inca nu mergea. Nu era bai, ca planul era oricum altul.
La fel ca in precedentii 2 ani, vom schia 50%-50%. Unul va skia, celalalt va sta cu fata. Si dupa pranz, viceversa. Evident, as putea lasa fata la o gradinita pe partie si sa skiem impreuna. Dar la fel de bine puteam sa o las acasa...
Dar ca sa nu iasa nesimtit de scump, luam un singur ski pass. Asa ca tata (asta sunt eu in caz ca exista dubii) va urca pe jos. Mama cu Ana vor urca cu cabina si vom face sus jonctiunea.
Si nu, nu i-am furat pe austrieci de 308 euro. Am profitat doar de naivitatea lor. Degeaba scrie in regulament ca ski pass-ul e netransmisibil cand pe ala nu e nici o poza sau nu e scris nici un nume. Asa ca sa ma pupe in partea dorsala. Asta daca reusesc sa ma prinda.
Anul acesta urc pe jos. In sensul ca precedentii 2 ani am urcat pe ski-uri de tura cu tot cu Ana in spate. Fata e deja cam mare (si cam grea) ca sa o mai car. Iar ski-ul de tura nu ma atrage deloc (chiar daca am carat tot echipamentul dupa mine).
Asa ca incaltat cu papuceii de alergare si mai ales cu snowline-ul (multumesc Luci Clinciu, fara snowline ar fi fost pur si simplu imposibil) zi de zi am atacat cei 1000m diferenta de nivel.
Primele 2 zile m-am ratacit. Asa ca duminica am urcat 1400 si m-am trezit inghetat bocna si in pragul hipoglicemiei undeva pe un varf mult deasupra punctului de intalnire.
A doua zi am schimbat ruta. Am urcat doar 1200m. ca sa ma trezesc pe acelasi varf. Tot ratacit.
Urmatoarele 5 zile am reusit sa urc doar strictul necesar.
Mi-a placut foarte mult. Asa de mult incat o sa urmeze: Parang Night Challenge, RTR, 2x2 presarate printre concursurile de MTB. Orice presupune urcari abrupte unde nu se poate alerga e perfect. Cat mai abrupt si mai tehnic sa fie. Si cat mai putina alergare.
Elena a intrebat-o pe Ana daca vrea sa skieze. De fapt Elena era hotarata inca de-acasa sa o puna pe ski-uri. Eu eram mult mai sceptic. De data asta Elena a avut dreptate.
I-a luat fetei ski-uri pe masura si am trecut la treaba. Rabdare avem amandoi (asta imi aminteste iara ca m-am scarbit complet de munca si nu mai am stare sa stau pe-aici). Dar avand in vedere ca Ana mea dormea vreo 2 ore dimineata si era activa dupa-amiaza, Elena a fost instructoarea sefa.
Pe saniuta nu i-a placut. In schimb pe ski-uri i-a placut de la inceput. Statea acolo si suferea cu gura pana la urechi. Si dand in continuu indicatii.
Dupa ce ingheta (cea mai ridicata temperatura a fost -8 grade, in general ne petreceam ziua pe la un -12 grade cu vant) o duceam inauntru. Se dezgheta, manca ceva si era din nou afara.
Cu vremea am avut un noroc chior - dar pe mine nu ma mira faptul ca am noroc asa ca o trec la "normalitati". Alternativii alesesera Ischgl pentru off-piste. Ce off-piste sa faci pe 5cm de zapada cat erau jos cand am ajuns?! Asa ca a avut grija sa ninga substantial de cand am ajuns noi acolo si pana am plecat. Noapte de noapte ningea.
Asa ca in fiecare zi trebuia sa te chinui pe un strat proaspat de pulver. Groaznic... :)
In conditiile acestea, in afara de prima zi pe care am folosit-o pentru incalzire, am stat aproape exclusiv in afara partiilor.
Ski-urile au fost de vis - au transformat "chinul" off-ipste-ului in placere pura: stiau sa faca singure treaba, indiferent de cat de mare era pulver-ul.
Serile le petreceam invariabil "in vizita". Majoritatea Alternativilor stateau la alte 2 cabane la 5 minute distanta. Acolo mergeam si noi seara de seara. Super faina compania! Mai venim si alta data daca se mai iveste ocazia.
....Ia uite ce zambet fain aveam intiparit pe fata! Oare de ce? :)
Multe n-ar mai fi de zis: cele 7 zile au zburat mult prea repede. Fiecare excursie are farmecul ei. Dar asta parca a trecut totusi prea repede.
Hai sa mai vedem niste poze. Elena si-a cumparat recent un aparat ciudat. Cica e telefon. Cu o camera de 20 de Mp. Asa ca acuma nu mai car dupa mine SLR-ul (cel putin iarna) si nici sapuniera.
Aici Ana. Frig. Tare. Nu vreau afara. Vreau inauntru. Acum.
Asta e roza ski-urilor. Aici am ajuns in primele 2 zile cand m-am ratacit. Tot aici o sa vezi si indicatorul cu Timisoara (asta daca stii unde sa te uiti sau daca ai informatii de la prieteni).
Fremena la datorie, calarind marele vierme de nisip. Sau Ana calare pe dinosaurul de zapada.
Mami, vino putin aici...Asa-i ca tata nu prea e pe treaba lui? Zi sincer.
Tata la treaba. Copiii simt frica. Si nesiguranta. Nu e o teorie de-a mea. Asa ca atunci cand Ana ramanea singura cu mine incepea sa o caute disperata pe Elena. Se resemna destul de greu ca trebuie sa skieze cu mine. Aici ii distrageam atentia: faceam "dansul zapezii". Ii place sa topaie, asa ca o momeam cu cate un dans in varful partiei.
Sah mat dupa o zi grea de ski.
Dar a doua zi o luam de la capat. Ski! Am zis SKI!!!
Ultima zi am schimbat statiunea: ne-am dus la Kappl. Unde ne-am dat seama cat de fraieri am fost ca ne-am dus la Ischgl. Kappl e mic. Aproape cat Poiana Brasov (cu vreo 20km mai mare totusi :) ), dar pare locul perfect de free-ride. Putini oameni, o multime de caldari in care sa te poti duce pe unde te taie capul.
Daca as da timpul inapoi poate ca m-as duce 6 zile aici si doar 1 la Ischgl. Efectiv Kappl a fost cireasa de pe torul excursiei. Ca de obicei am skiat sapte zile in loc de sase si am plecat la drum imediat ce am coborat de pe partie.
Elena a coborat si ea cu avalansa. Mini-avalansa. Asa ca m-a egalat (a ei totusi a fost mult mai mica decat a mea). Cand mi-a povestit ce era sa zic? Te uiti, zambesti, si zici "Ït never happen to us". Iei ski-urile si pleci sa cauti o zona in care nimeni nu a facut inca nici o linie. Chiar daca zapada curge peste tot in jurul tau. Never happen to us...
Mancare! Mancare am zis! Mai multa mancare!
Telefonul - o avere. Selfie cu mama la cafea - priceless!
Desi am zis ca nu fac comparatii... La Kappl de exemplu aveam 3 benzi rulante de diferite lungimi. Parca altfel sta treaba cand te ajuta tehnologia. Inveti mult mai repede si cu mai mult drag. Stiu, pe vrema noastra nu erau teleski-uri si caram ski-urile in spate - si uite ca totusi am invatat sa skiem. Stiu, si ne-a luat 3 sezoane in cel mai bun caz...
Uneori, Ana mai mergea sa vada ce fac "copiii mici".
La Kappl m-am dat si pe cea mai faina partie de pana acuma: Skiroute 19. Ireala. Cand te opreai erai apoape lipit cu fata de panta, asa era de inclinata. O nebunie de culoar. Facut sa scoata din tine toate interjectiile si chiuiturile. Nu e asta din poza, dar alta n-aveam.
A venit vremea sa ne luam la revedere.
Locatie: Ischgl
Participanti: Elena, Ana, Alex. Si inca 26 de Alternativi.
Revenim pe blog. Pastram FB-ul doar pentru a ne lauda cu cat e de mare, cu cat sunt de tare. Ori trebuie sa mai fac o filtrare la "prieteni", ori renunt o perioada la FB. Prea mare concentratia de tampenii pe pixel patrat.
Norocul ne-a suras anul acesta sub forma Alternativilor: ei merg an de an la ski in gasca mare. Elena nu mai avea nici un chef sa faca pe manager-ul de excursii. Asa ca atunci cand s-au eliberat 2 locuri la Alternativi, am zis imediat prezent.
Pentru noi e al 11-lea an consecutiv la ski in Austria. A 3-a oara la Ischgl. Am incetat de mult sa compar ski-ul din Austria cu cel din Romania din simplul motiv ca nu e nimic de comparat; si cu asta am inchis acest topic.
Nici prezenta Anei cu noi nu e o premiera. Pentru ea e a 3-a iarna pe partiile de aici.
Am un cui in cap - altul pe langa peria de cuie care exista inainte: sa o iau cu Ana peste tot cu noi. Nici aici nu intru in detalii de ce facem asta sau daca cred ca e mai bine sau nu. Noi asa am ales.
Si ca tot veni vorba: m-am sictirit complet de lucru. Asa ca anul asta probabil o sa imi iau concediu fara plata si plec cu fetele in lume. De exemplu, acuma lectura despre Ecuador e chiar placuta.
Revenind la Ischgl, am ajuns acolo dupa o noapte de condus. Ne-am obisnuit sa facem asa din simplul motiv ca Ana doarme noaptea. Se culca in Timisoara si se trezeste in Ischgl.
Anul acesta, pe langa gasca foarte faina, am avut parte si de o cazare pe masura. Cam asta se vedea de pe fereastra camerei.
Ziua de sambata am petrecut-o intr-un fel de transa. Dupa o noapte de condus nu am mai facut altceva decat pregatirea detaliilor pentru urmatoarea saptamana: am umplut frigiderul, am inchiriat ski-urile si am tras un somn bun.
Nu putea sa lipseasca achizitionarea traditionalei navete de Weissbier. Fara asa ceva nu poti incepe sejurul.
Legat de inchiriatul ski-urilor - eu nu mai am asa ceva de vreo 4 ani. Nici nu inteleg de ce cineva care nu se da macar 1 luna legata pe an ar baga bani in asa ceva.
Cu 108 euro am inchiriat o pereche de Atomic Nomad all mountain. O bijuterie de ski-uri. Ba mai mult, am aflat ca putem sa le schimbam cand ne plicitsim de ele. Ce se vede in poza sunt ceva Salomon (mai slabe ca Atomic dupa parerea noastra). Plus ca 6 zile sau 7 zile costa la fel...
Echipati, dormiti si bine mancati purcedem la rutina zilnica. Cu o precizie de metronom ziua incepea astfel:
Ma trezeam la 6.30 habar n-am de ce. Probabil ca sa citesc stirile de pe mapamond - a devenit un fel de hobby. Pe la 7.00 faceam ceaiul si le trezeam pe fete. Dupa care eu nu mai faceam nimic, Elena se ocupa de toate.
Cu o Ana semi paralizata de somn eram la 7.50 in masina si la 8.05 la baza telecabinei. Cand ajungeam noi, aia inca nu mergea. Nu era bai, ca planul era oricum altul.
La fel ca in precedentii 2 ani, vom schia 50%-50%. Unul va skia, celalalt va sta cu fata. Si dupa pranz, viceversa. Evident, as putea lasa fata la o gradinita pe partie si sa skiem impreuna. Dar la fel de bine puteam sa o las acasa...
Dar ca sa nu iasa nesimtit de scump, luam un singur ski pass. Asa ca tata (asta sunt eu in caz ca exista dubii) va urca pe jos. Mama cu Ana vor urca cu cabina si vom face sus jonctiunea.
Si nu, nu i-am furat pe austrieci de 308 euro. Am profitat doar de naivitatea lor. Degeaba scrie in regulament ca ski pass-ul e netransmisibil cand pe ala nu e nici o poza sau nu e scris nici un nume. Asa ca sa ma pupe in partea dorsala. Asta daca reusesc sa ma prinda.
Anul acesta urc pe jos. In sensul ca precedentii 2 ani am urcat pe ski-uri de tura cu tot cu Ana in spate. Fata e deja cam mare (si cam grea) ca sa o mai car. Iar ski-ul de tura nu ma atrage deloc (chiar daca am carat tot echipamentul dupa mine).
Asa ca incaltat cu papuceii de alergare si mai ales cu snowline-ul (multumesc Luci Clinciu, fara snowline ar fi fost pur si simplu imposibil) zi de zi am atacat cei 1000m diferenta de nivel.
Primele 2 zile m-am ratacit. Asa ca duminica am urcat 1400 si m-am trezit inghetat bocna si in pragul hipoglicemiei undeva pe un varf mult deasupra punctului de intalnire.
A doua zi am schimbat ruta. Am urcat doar 1200m. ca sa ma trezesc pe acelasi varf. Tot ratacit.
Urmatoarele 5 zile am reusit sa urc doar strictul necesar.
Mi-a placut foarte mult. Asa de mult incat o sa urmeze: Parang Night Challenge, RTR, 2x2 presarate printre concursurile de MTB. Orice presupune urcari abrupte unde nu se poate alerga e perfect. Cat mai abrupt si mai tehnic sa fie. Si cat mai putina alergare.
Elena a intrebat-o pe Ana daca vrea sa skieze. De fapt Elena era hotarata inca de-acasa sa o puna pe ski-uri. Eu eram mult mai sceptic. De data asta Elena a avut dreptate.
I-a luat fetei ski-uri pe masura si am trecut la treaba. Rabdare avem amandoi (asta imi aminteste iara ca m-am scarbit complet de munca si nu mai am stare sa stau pe-aici). Dar avand in vedere ca Ana mea dormea vreo 2 ore dimineata si era activa dupa-amiaza, Elena a fost instructoarea sefa.
Pe saniuta nu i-a placut. In schimb pe ski-uri i-a placut de la inceput. Statea acolo si suferea cu gura pana la urechi. Si dand in continuu indicatii.
Dupa ce ingheta (cea mai ridicata temperatura a fost -8 grade, in general ne petreceam ziua pe la un -12 grade cu vant) o duceam inauntru. Se dezgheta, manca ceva si era din nou afara.
Cu vremea am avut un noroc chior - dar pe mine nu ma mira faptul ca am noroc asa ca o trec la "normalitati". Alternativii alesesera Ischgl pentru off-piste. Ce off-piste sa faci pe 5cm de zapada cat erau jos cand am ajuns?! Asa ca a avut grija sa ninga substantial de cand am ajuns noi acolo si pana am plecat. Noapte de noapte ningea.
Asa ca in fiecare zi trebuia sa te chinui pe un strat proaspat de pulver. Groaznic... :)
In conditiile acestea, in afara de prima zi pe care am folosit-o pentru incalzire, am stat aproape exclusiv in afara partiilor.
Ski-urile au fost de vis - au transformat "chinul" off-ipste-ului in placere pura: stiau sa faca singure treaba, indiferent de cat de mare era pulver-ul.
Serile le petreceam invariabil "in vizita". Majoritatea Alternativilor stateau la alte 2 cabane la 5 minute distanta. Acolo mergeam si noi seara de seara. Super faina compania! Mai venim si alta data daca se mai iveste ocazia.
....Ia uite ce zambet fain aveam intiparit pe fata! Oare de ce? :)
Multe n-ar mai fi de zis: cele 7 zile au zburat mult prea repede. Fiecare excursie are farmecul ei. Dar asta parca a trecut totusi prea repede.
Hai sa mai vedem niste poze. Elena si-a cumparat recent un aparat ciudat. Cica e telefon. Cu o camera de 20 de Mp. Asa ca acuma nu mai car dupa mine SLR-ul (cel putin iarna) si nici sapuniera.
Aici Ana. Frig. Tare. Nu vreau afara. Vreau inauntru. Acum.
Asta e roza ski-urilor. Aici am ajuns in primele 2 zile cand m-am ratacit. Tot aici o sa vezi si indicatorul cu Timisoara (asta daca stii unde sa te uiti sau daca ai informatii de la prieteni).
Fremena la datorie, calarind marele vierme de nisip. Sau Ana calare pe dinosaurul de zapada.
Mami, vino putin aici...Asa-i ca tata nu prea e pe treaba lui? Zi sincer.
Tata la treaba. Copiii simt frica. Si nesiguranta. Nu e o teorie de-a mea. Asa ca atunci cand Ana ramanea singura cu mine incepea sa o caute disperata pe Elena. Se resemna destul de greu ca trebuie sa skieze cu mine. Aici ii distrageam atentia: faceam "dansul zapezii". Ii place sa topaie, asa ca o momeam cu cate un dans in varful partiei.
Sah mat dupa o zi grea de ski.
Dar a doua zi o luam de la capat. Ski! Am zis SKI!!!
Ultima zi am schimbat statiunea: ne-am dus la Kappl. Unde ne-am dat seama cat de fraieri am fost ca ne-am dus la Ischgl. Kappl e mic. Aproape cat Poiana Brasov (cu vreo 20km mai mare totusi :) ), dar pare locul perfect de free-ride. Putini oameni, o multime de caldari in care sa te poti duce pe unde te taie capul.
Daca as da timpul inapoi poate ca m-as duce 6 zile aici si doar 1 la Ischgl. Efectiv Kappl a fost cireasa de pe torul excursiei. Ca de obicei am skiat sapte zile in loc de sase si am plecat la drum imediat ce am coborat de pe partie.
Elena a coborat si ea cu avalansa. Mini-avalansa. Asa ca m-a egalat (a ei totusi a fost mult mai mica decat a mea). Cand mi-a povestit ce era sa zic? Te uiti, zambesti, si zici "Ït never happen to us". Iei ski-urile si pleci sa cauti o zona in care nimeni nu a facut inca nici o linie. Chiar daca zapada curge peste tot in jurul tau. Never happen to us...
Desi am zis ca nu fac comparatii... La Kappl de exemplu aveam 3 benzi rulante de diferite lungimi. Parca altfel sta treaba cand te ajuta tehnologia. Inveti mult mai repede si cu mai mult drag. Stiu, pe vrema noastra nu erau teleski-uri si caram ski-urile in spate - si uite ca totusi am invatat sa skiem. Stiu, si ne-a luat 3 sezoane in cel mai bun caz...
Uneori, Ana mai mergea sa vada ce fac "copiii mici".
A venit vremea sa ne luam la revedere.
Ce inseamna liberatea? Ce inseamna fericiriea? Uneori poate sa insemne sa fii singur pe munte, printr-o zapada pana la gat, cautand linia perfecta care sa te duca jos in vale.
Si acuma inapoi la citit despre Ecuador si Peru...
Postări
