Gri

Regensburg. Din nou. Ca o cura, ca un tratament de tratare a fobiilor.

Imi plac aeroporturile. Aici oamenii sunt civilizati.

"Domnul Alexandru Fodor este rugat sa se prezinte de urgenta la poarta 5"
si iara:
"Domnul Alexandru Fodor este rugat sa se prezinte de urgenta la poarta 5"

"Domnul" - imi plac aeroporturile. Stewardesa mi-a zis totusi sec ca am intaziat 40 de minute. Sec si politicos. Eu nu intarzii nicioata. Niciodata atunci cand ma intereseaza.

Baiatul de pe pista ma intreaba smecher : "Iti place sa traiesti periculos?"

Intrebarea m-a distrat la culme. Nu am stiut ce sa raspund, dar m-a binedispus.

Lumea comanda vin, suc de portocale, apa, cola. Eu vreau bere. Stiu ce urmeaza. E acelasi cliseu tot timpul.

"Anything else?" O intrebare mecanica, invatata la training-uri, la care se stie ca raspunsul in 99% din cazuri e "Nu". In 1% e "Mai o bere!"

Privirea ultragiata a stewardesei la care ma obosesc sa ii intorc niste ochi lipsiti de orice vlaga. "One more beer". "Please" vine scuipat.

Un aeroport insipid, inodor si incolor. Si gigantic. Apasator. Ca vremea de afara.

Imi plac oamenii, imi place zumzetul, imi place viata si interactiunea. Aici e opusul. De aia am si vrut sa vin de data asta benevol. Ca un fel de refulare.

Capete plecate, oameni grabiti.

Shuttle-ul e plin cu 6 oameni. A trebuit sa asteptam vreo 10 minute dupa asiaticul gras, cu ochelari.

Manca un sandwich la Subway. Si bea grabit un Sprite. 5 oameni plus soferul stateau dupa el. Oameni la costum gri, cu geanta cu laptop dupa ei. Stateau si se uitau cum infuleca asiaticul din mancare.

Il iubesc. Il adolatrizez.

Plecam. Cale de 1.5 ore nu s-a auzit o soapta. Singurele zgomote erau facute de asiaticul care molfaia din ce ii mai ramasese din sandwich. Si dupa aceea de tiuitul celularului. Si de conversatiile intr-o limba stridenta.

Si atat de plina de viata. A si incercat sa intre in vorba cu ceilalti. Sa stie unde coboara. Stia de fapt, dar vroia sa iasa din tacerea aia mormantala.

"Atat de diferiti si totusi la fel". Nu, nu suntem la fel. Doamne ajuta...

M-au cazat acuma la Ibis. Alt Ibis. Am evoluat pe scara sociala - aici pot de exemplu sa scriu bloguri.

3 grade, ceata s-o tai cu cutitul. Si ploua subtire. Regensburg. Strazi curate, line si pustii. Lumini diafane se zaresc prin geamurile microbuzului. Stagnare, impietrire. Urasc asta. Ii urasc pe ei, zambetul lor de complezenta, raceala lor debordanta.

Vreau flecme, injuraturi, strigate. Gropi, blesteme, praf. Vreau viata.

Sergiu, Remus, Ama, Maya. Eu nu sunt singur niciunde. Niciodata. Valuri de bere. Povesti cu si fara sens cu oameni cu care te poti pierde intr-o dulce uitare. Fain.

Condus abtiguit (nu eu) intr-o forma de afront suprem la adresa lor. Afara, la fel de gri si de sumbru.

Ora 4. Inapoi la hotel. Urmeaza 2 zile de Regensburg in cea mai pura forma a sa. Si acuma comparativ cu data trecuta trebuie sa fiu jovial si comunicativ.

Aici apreciez cel mai bine ce am acasa. Iubesc Timisoara. Iubesc Romania. Nici nu am plecat bine si  mi-e dor de fetele mele.

Atat de diferiti si din fericire nu la fel.

Niciodata...

Niciodata

Azi a fost ziua cea mai grea.

Am aflat multe despre mine. M-am bucurat, dar am fost si dezamagit. Dar s-o luam cu inceputul...

De ceva timp ma tot duc la o sala noua. In timp am dezvoltat o minima baza de date cu salile din Timisoara. Le schimb destul de des. De asemenea o buna parte din timpul meu liber il petrec pe acolo.

Unde merg acuma e ieftin si curat.

Am mai fost de-a lungul timpului la foarte ieftin si infect. Aici mergeau exclusiv cei care vin la sala pentru sport. Punct.

Am fost la foarte scump si impresia de curat. Aici mergeau fitosii. Dar cum orarul nostru era decalat nu mi-am prea format o imagine buna despre personajele de aici.

Deci, acuma am ajuns la ieftin si curat. Ati zice ca e cea mai buna varianta. Asa si este. Doar ca nu sunt singurul care se pare ca a descoperit-o...

Asa ca aici unde merg acuma sala e foarte populata. Dar azi a fost cu totul special...

"Tatuatul" e personal trainer. Si eu vreau sa ma fac personal trainer. Ba chiar am gasit un curs in Timisoara si ma gandesc sa ma inscriu. "Tatuatul" costa 700RON pe luna. Adica 7 milioane. Asta pe langa pretul salii.

Am o vorba. De fapt mai multe. Una e ca: "Nu e prost ala care cere, prost e ala care da". Si dupa aia ar mai fi faza ca cineva trebuie sa ii scape pe prosti de bani.

Nu inteleg de ce un om cu boii acasa ar da 7 milioane pe luna. E unul din motivele pentru care m-as face personal trainer. Sa scap oropsitii de surplusul de bani...

"Tatuatul" are in general fete pe care le pregateste. De fapt exclusiv fete. Cu o exceptie. Baiatul cu BMW. Ala nu se pune - cred ca e tot un fel de fata.

Deci, exclusiv fete. Initial am zis ca o fi fain!

O sa le analizam profilul acestora cu alta ocazie. Hai ca pierd firul povestii...

Asa.

M-am urcat pe banda. Azi urma sa am un antrenament destul de greu.  Pentru prima data am luat banda fara televizor - ca si asa nu mai vad ecranul cand panta e de 15%.

Setez banda, pornesc. Dupa vreo 5 minute apare "Tatuatul" cu 2 invatacele. Noi, nu le-am mai vazut pana acuma.

Una se pune pe banda din stanga. Cealalta pe banda din dreapta. Ma simt deja inconjurat.

Una e la prima sedinta. Inaltime medie. Greutate peste medie. Hai s-o catalogam la "Alba, grasa si...atat".

Cu ingrijorare aflu ca azi va alerga tot antrenamentul pe banda. Nu stie s- o seteze. Asa ca cealalta o ajuta. Peste mine. Adica ii dadea indicatii si gesticula ce trebuie facut.

"Fluffy" -hai sa-i zicem asa, e un alint frumos - pricepe. Lucrurile par sa intre in normal. Nimic spectaculos pana acuma de fapt.

Dupa care incepe sa vorbeasca...

"Cat slabesc daca alerg 2 km?"

Nu m-am vazut in oglinda, dar cred ca aveam o mimica interesanta....

"Sa mananc banana dupa antrenament sau piept de pui fiert?"

Am de alergat 60 de minute. Anaerob. Mi-e greu. Sunt ud leoarca. Si nu ma mai pot concentra...

"La lucru imi fac un shake cu ananas, patrunjel si morcovi. Imi place gustul de iarba! "

...Sigur si gustul de pula iti place...

"Dimineata am mancat o banana. Dupa antrenament o sa mananc un mar. La pranz mananc piept de pui fiert"

Futu-ti pe chizda matii! Taci dracului din gura!!!!!!!!!

"Mananc si migdale. Le pun seara in apa sa se inmoaie, ca nu-mi plac asa tari, ca ma dor dintii. Si le mananc a doua zi."

Doamne...Existi? Da-mi te rog un semn. Un fulger. Un scurtcircuit. Ca un infarct pentru Fluffy e prea mult daca cer.

"Urmez un regim. Ceva disociat. N-am inteles prea bine - ma duc dupa sala sa vad".

La un moment dat o intreaba "Tatuatul"daca ii e greu.

"Nu!!! Chiar mi-e bine la picioare, dar nu pot respira!"

Idioato!!! Incearca sa taci din gura si o sa reusesti!

Einstein sigur a descoperit teoria relativitatii la sala. Secundele s-au transformat in secole, minutele in milenii.

Fluffy vorbea in continuu. Scenariile au inceput sa se perinde cu repeziciune prin fata ochilor.

- sa-i zic sa taca. Ar fi de bun simt. Nu e singura in sala asta. Dar nu sunt in stare sa gasesc o forma civilizata sa fac asta. Deja sunt la punctul in care as scoate doar injuraturi din mine.

- sa o dau cu capul de banda cand nu e atent "Tatuatul". Uite asta mi-ar provoca o satisfactie enorma! Nu-i bine! Calm...Inspira, expira...Asa.

-  sa ma mut pe alta banda. Simplu si eficient. Ete fleosc...Asta ar fi cea mai cumplita infrangere.  Nu cedez eu asa usor...

Minutele trec greu...

Lui Fluffy ii plac rodiile. Dar nu se intelege cu avocado. Si ii place inghetata de la Lidl! Bravo Fluffy. As fi murit prost fara informatia asta utila.

Fluffy face sport ca sa slabeasca. Mi-e clar. Totusi singurul ei subiect, singura obsesie, e mancarea.

Diseara inaitne de culcare o sa manance un mar si un piept de pui fiert. Bravo Fluffy!

N-a tacut o secunda. Cand nu vorbea cu "Tatuatul" cred ca rumega. Ca auzeam ceva zgomote.

Pentru prima data am regretat ca nu am mancat de cu seara ciorba de fasole si sa beau bere. Sincer m-am chinuit, m-am scremut, dar n-a iesit decat un biet partisor. Nu ca basinile de ieri. Cu alea sigur as fi scapat de Fluffy. Poate chiar murea intoxicata. Ce frumos....

Lui Fluffy i se balangane carnea pe brate. Cam ca atunci cand arunci cu bolovanul in lac si se fac cercuri. Fluffy nu e neaparat grasa, e doar Fluffy...

Si cel  mai cumplit e ca vorbeste. Si are entuziasmul ala tampit a omului super multumit de el. Dezarmant. Nu ai cum sa combati asa ceva. Fluffy e fericita. Acuma a venit la sala. O sa slabeasca. O sa fie fericita. O sa se laude ca merge la sala si ca a slabit. O sa fie fericita. O sa inceapa sa faca selectie cu cine se fute (aici am mici dubii). O sa fie fericita. Dupa care o sa re inceapa sa manance ca porcul. O sa fie fericita. Fiindca stie ca daca merge la sala o sa slabeasca iara.

Si ciclul se va relua.

Mai am 15 minute.

Dumnezeu nu exista. Mi-e clar. Sau e a naibii de masochist. Sta acolo sus si face misto de mine.

Aflu tot mai multe. Evident despre obiceiurile culinare ale lui Fluffy.

Si acuma vine trasnetul. La fel de debordant cum povestea cu 2 secunde inainte despre ceva mancare, il intreaba nonsalant pe "Tatuatul" (nonsalant si razand tamp):

"Eu cand o sa alerg asa?"

In fata benzilor e o oglinda. Asa ca am putut sa vad ca arata cu bratul ala carnos in directia mea. Tinand cont de hipoxia dupa 50 de minute de alergat anaerob, mi-a luat ceva timp sa procesez situatia.

O.....cate aveam in cap sa ii spun! Timp de 50 de minute m-am gandit ce i-as zice. Aveam o droaie de variante. De smecher. De grobian. De om civilizat. De nesimtit sadea. Orice vreti. Si toate combinatiile intre ele.

Dar n-a fost sa fie...

Cu o privire goala si tampa m-am pus in lateralul benzii, m-am uitat la Fluffy si i-am zis:

"Niciodata..."

Mi-e clar ca eu nu o sa fiu personal trainer in vecii vecilor. Tot respectul pentru cei care fac asa ceva si zi de zi au parte de Fluffy...