Bucegi

Data: 28 Dec 2008
Participanti: Noi2 (Elena, Alex), Anamaria si Remus
Locatie: Bucegi - Saua Strunga
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/OTuraDeBucegiSauaStrunga#

A doua zi de Sacele, a doua tura.

Ne trezim dis de dimineata si pe la 10.00 pornim catre Moeciu :). E ceva sa poti sa te trezesti linistit sa iei micul dejun si dupa aceea sa faci inventarul: Piatra Mare, Bucegi, Ciucas, Leaota sau Fagaras ? Hmmm....MTB, catarare sau trekking?

Lasam masina la iesirea din Moeciu de Sus. Aici s-a scurs tot Bucurestiul. Se plimba oamenii pe jos, cu masina sau cu trasura pe drumul forestier. Noi parasim drumul si intram pe o poteca care incepe sa urce sustinut. Acelasi peisaj de basm de care am avut parte si in Piatra Mare.

Multe poze, voie buna si o vreme de exceptie. Poiana Gutanului si ajungem sub Coltii Cerbului. Pe acolo am trecut la primul nostru CA... De aici de jos ochesc un traseu care urca catre varful Batrana, dar pana la urma ne hotaram sa continuam catre saua Strunga.

Poiana Gutanului. Se vad Iezer-Papusa si Piatra Craiului.

Cabana de vanatoare din Poiana Gutanului. Remus, Ana-Maria si Elena.

George Cosbuc -Iarna pe ulita

Varful Batrana vazut din Poiana Gutanului

Cred ca asta e poza lui Elena...

Mergem continuu pe sub Coltii Cerbului pentru a iesi in saua care face legatura intre Bucegi si Leaota. prindem un asfintit superb in sa, dupa care ne grabim la vale.

Toropeala sub Coltii Cerbului

Elena intre tabara de baza si tabara 1.

Asfintit in saua Strunga

Refugiul din Saua Strunga. De aici se poate continua pe creasta Leaota

Parca i-am mai vazut in ceva poze...

Degeratii - odata cu lasarea serii a venit si gerul. Cat am sta prin Brasov am prins si -25C dimineata.

La nani

La intoarcere alegem varianta directa - prima vale pe care o prindem coboram. Mai sunt ceva urme pe vaioaga asta - presupun ca a mai coborat cineva pe-aici.

Si la vale ca inghetam aici!!!!!!!!!

Seara, bere si povesti :)

Piatra Mare

Data: 27 Dec 2008
Participanti: Noi2 (Elena, Alex),Andreea si Anamaria
Locatie: Piatra Mare
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/CuBrasovulLaPicioarePiatraMare#

4 zile de huzur la parintii Elenei. Mai avem ceva timp pana la revelion - hotaram sa mergem la Ana si Andreea in Sacele.

Bere si povesti.

In poarta casei (la propriu) este masivul Piatra Mare. Cu muntele asta am o gramada de amintiri. Este singurul munte pe care cred ca am urcat de mai multe ori decat pe Tarcu. Primele rataciri, prima cazatura serioasa si mai ales primele tentative de trail running... Astea au fost de mult, acuma vreo 15 ani. De atunci cred ca am mai urcat numai odata pana sus.

In formatie de 4 pornim pe drumul care duce la canionul 7 scari. Poze...

Intrarea in canionul 7 scari

In canion

Drumul de aici trece printr-o padure ninsa ca in basme, dupa cum reiese din...

Peisaj hibernal 1

Peisaj hibernal 2

Ana Maria si Andrea - cu ele am inceput sa merg pe munte

Ar trebui sa patentez metoda asta de transport a SLR-ului....

Ajungem si pe platoul fostei cabane. Intre timp aici a crescut o alta, mica si cocheta cu niste cabanieri acri.
In formatie spre cabana Piatra Mare

De la cabana se ingroasa si zapada si peisajul devine mai hibernal. Inca o ora si suntem pe varful Piatra Mare (1848m).
In drum spre varf. Au exista si portiuni in care era zapada.

Pentru a n-a oara pe varf. Dar de asta nu m-am plictisit niciodata...

Hoinarii

Asfintit pe varful Piatra Mare

Varful Piatra Mare e de fapt toata creasta care se vede in poza

Uite ca mi-a iesit si mie o poza...

Pentru intoarcere alegem varianta "Drumul familiar" si seara suntem din nou la caldura. Bere si povesti.

Cozia

Data: 22 Dec 2008
Participanti: Noi2 (Elena, Alex)
Locatie: Cozia
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/CuOltulLaPicioareVfCozia#

Blogul 2. Cautam cazare pe Valea Oltului si gasim ceva decent in Calimanesti.

Dimineata inseamna din nou ora 4.00. Lasam masina pe marginea drumului si intram in padure. Trebuie sa recunosc ca imbatranesc...mai nou am harti cu mine : in fiecare vineri imi scot hartile la imprimanta la rezolutia care o vreau , dupa care decupez si lipesc bucatile - le folosesc o tura si vinerea urmatoare reiau activitarea. Si acuma am o harta cat un cearceaf pe care se descifreaza ceva drum - de prin 1960 de cand e harta. Cotim de pe sosea si...gasim marcajul. Mergem vreo 5 minute si reusim sa-l pierdem.

Dar varful trebuie sa fie in sus, asa ca o luam si noi drept in sus. Transpiram ceva derapand pe noroiale locale pana ajungem la un salas de unde doi calugari (v-am zis ca pe-aici e plin de manastiri ?) ne indreapta pe drumul marcat. Si-au mers ei, si-au mers prin paduri de foioase pana au ajuns la o troita. Locul se cheama... "la Troita". Aici prindem rasaritul si umplem cardul de memorie.

Sar peste descrierea artistica a rasaritului si trecem mai departe catre drumul care urmareste culmea Turneanu. Muntele asta arata foarte bine. Are...tinuta. Imi aminteste de Ceahlau si Ciucas. Iesim din padure si la picioarele noastre se intinde toata Oltenia.

Vedem si varful.Uauuuu - e o ditamai Casa Poporului acolo. Ceva releu de televiziune. Uite si pozele cu padurea ninsa ca sa nu mai obosesc cu descrierea:


De la cabana urcam pana pe vârful propriu-zis de unde iata cum se vede:

Transmisiune in direct de la releul Cozia: Aici reporter de varf Alex. Vremea este deosebit de rece, vizibilitate buna. Ma grabesc sa intru la caldurica sa beau ceva cald. Sfarsit transmisiune

Oltul si meandrele lui

De pe varf inspre sud vest

Se vede Buila in zare.

Cabana Cozia

Creasta Fagarasului si prinde contur o idee...

Lacrimi de gheata

O scurta pauza la cabana si ne intoarcem peste Muchia Vladesei. In felul acesta o sa facem practic circuitul masivului Cozia. Pe drumul de intoarcere pescuim si o catea cu un pui care se tin dupa noi pana la zona cu lanturi. Si tura din Buila si tura de azi le-am facut in bocanci de altitudine (asa le zic eu la Kayland...)- cu asta m-am obisnuit. Cu rucsacul din spate insa nu m-am prea obisnuit. Am rasuflat destul de greu carandu-l dupa mine in astea doua zile.

Undeva acolo sus e varful.

Ajungem la Manastirea care am uitat cum se cheama- si desi raman la parerea ca toate seamana intre ele- asta are ceva deosebit prin pozitionarea ei. Si din nou poze ca sunt mai elocvente.

Poza din pacate nu reflecta realitatea. Locatia manastirii este superba.

Drumul de intoarcere trece din nou pe La Troita de unde repede la mașina si la Elena acasa.

Buila - Vanturarita

Data: 20 - 21 Dec 2008
Participanti: Noi2 (Elena, Alex)
Locatie: Pestera Muierii si Buila - Vanturarita
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/HoinariPrinOlteniaBuilaVanturarita#

Avem în fata 3 săptămâni de concediu. Crăciunul este deja stabilit ca îl vom petrece la parintii lui Elena. In afara de asta nu am hotărât nimic.

Într-o sâmbăta (ca acuma mi-e lene sa ma uit sa vad data - de fapt mi-e lene sa ma mai dau interesant cu blogul, dar na...nepotii trebuie sa știe ce mare si tare era bunicul și ce chestii minunate si unice facea, asa ca...). Revenind...plecam spre ski in Parang sau tura in Buila. Cred ca undeva pe drum ne hotaram sa mergem în Buila - nu pare sa fie zăpada de ski pe valea Jiului.

Cu Mariuța proaspăt refăcuta după sexul nebun cu TIR-ul, vruuumm - ceva indicator către Peștera Muierii (nota autorului: este vorba despre acea formațiune carstica formata în general în straturi calcaroase datorita acțiunii apei de-a lungul timpului.Asa doar asa ca sa nu se creeze confuzii).

Mergem si noi sa vizitam gaura. Deși e perioada de sărbători, la ora de pe orar apare ghidul. Deoarece nu suntem decât noi 2 și grupul este de minim 4 turiști - plătim 4 bilete. Una peste alta pestera este interesanta - am văzut pentru prima data de aproape liliecii de pestera - intraseră in hibernare.

Ma intreb cum e cand se caca...Sau cand are unu diaree...

Tot asa de bine in loc de "Mos Craciun" putea sa-i zica si "Car cu boi", "Fetita cu chibrituri" si orice altceva.

Pe seara ajungem in nu stiu ce sat (seria asta de bloguri o s-o pun sub semnul incertitudinii) - din nou mi-e lene sa ma uit pe harta de la poalele masivului Buia Vanturarita. Elena s-a pregatit constiincioasa si a gasit pe net ceva pensiuni unde am putea petrece noaptea. Pensiunea exista, dar nu pare sa fie locuita asa ca ne mutam cu un sat mai la vale - dam o tura nocturna prin manastirea Bistrita, ne dam seama ca divinitatea e in criza de fonduri si apeleaza la enoriasi pentru a-si castiga stralucirea. Gasim o pensiune mult peste standardele cu care sunt obisnuit cand merg la munte. Mult peste pretul pe care sunt obisnuit sa-l dau pe munte.

Dimineata inseamna ora 4.00 - na, nu stim cat e zapada in creasta, sa fim pregatiti. Pornim inapoi catre satul fara nume (creez deja o unda de mister, nu ?!). Oprim in statia de autobuz si aici avem parte de un spectacol de viata autentic romanesc: cinci masini de localnici incalziti de alcool se intorc de la discoteca si se opresc langa noi. Maneaua urla la maxim. Sunt niste baieti foarte de treaba - se intereseaza unde mergem, ne povestesc de animalele salbatice din zona, "ca stiti domnisoara noi suntem ciobani, avem oi la munte si vine lupul". Foarte respectuosi, stam la taclale (ma rog oricum numai ei vorbeau), si pana la urma mai tragem ceva de timp cat sa se scrape de ziua. Ne despartim de grupul vesel si pornim la deal pe drumul forestier.

Am mai fost in Buila cu Oco acuma 2 ani asa ca stim cat de cat drumul. Ski-urile nu le-am luat si bine am facut - nu este zapada prea grozava aici. Plin de urme de animale salbatice - poate ca aveau dreptate localnicii...Odata cu zorile ajungem in creasta. Dedesubt se vede stana unde am innoptat acuma 2 ani.

Acuma ar trebui sa vina partea aia din blog: zorile se iveau timid, luminand aceasta lume de basm. Singuri pe o creasta pierduta doi drumeti priveau nemiscati jocurile de lumini....Gata si cu momentul aristic, mai departe.

Vedere inghetata din Curmatura Builei

Adevarul e ca nu prea era multa zapada. Peisajul era frumos. Am zis ca e concediu si mergem la relaxare, dar nu ne putem abtine si ajungem in saua.....Oooooffff. OK, daca insistati: am plecat din satul Pietreni, am urcat pana sub varful Cacova (aici am intrat in creasta). Curmatura Builei - de aici se poate cobora la manastirea Patrunsa. In Curmatura mancam si inghetam. Inaintam mult mai repede decat preconizasem din cauza zapezii inghetate (bine ca nu am luat ski-urile de tura ca le faceam franjuri pe-aici).

Fast food-ul din Curmatura Builei

La rascruce de drumuri

Vf. Buila, Saua Stevioara, Varful Vanturarita, STOP. Acuma doi ani am incercat sa facem toata creasta - s-a dovedit a fi o greseala mai ales iarna - o mare de jnepeni care nu e strabatuta de nici o poteca. Pe Vanturarita facem planul - deoarece e inca devreme ne hotaram sa ne intoarcem la masina. Planul initial prevedea un minim de 2 nopti petrecute pe aici, dar planurile se mai schimba.

Undeva pe creasta inspre vf. Buila

Peru - 17000km, Chile -19000km sau altfel spus varful Vanturarita

Prefer sa ne intoarcem pe acelasi drum pe care am venit -pe creasta pana in saua Stevioara (ma, eu cred ca saua se cheama asa, ca nu vad bine pe harta aia). Alternativa e un drum forestier care merge paralel cu creasta - inca sunt in programul "Drumul forestier e prietenul drumutelui". Nu stiu de ce tot raman corigent la materia asta...

Ikebana de gheata

Cat vezi cu ochii fiule, tot e pamantul tau si a stramosilor tai. Wooow ce de pamant...

Varful Vioreanu si creasta fara sens

Elena si Alex sau invers

Dormind pe nori

Ajungem la manastirea Patrunsa - m-a fascinat si prima data locasul. Apropo - suntem in ceea ce se cheama Oltenia de sub munte. Pe aici e plin de manastiri - de fapt intr-o saptamana am numarat mai multe lacase de cult decat cred ca sunt in Moldova. Peste tot manastiri. Si cand am fost prin Moldova am fost de parere ca daca ai vazut una -le-avazut pe toate, dar asta poate fiindca nu sunt eu atins de flacara divina, mai stii?

Manastirea Patrunsa

De la Pătrunsa pe o poteca care merge pe curba de nivel pe sub creasta ajungem la același drum forestier ca dimineața și la mașina. Odată cu inserarea. Tura de minim 2 zile s-a transformat într-o tura de vreo 12 ore.

Ca sa va formati o idee despre cum e pe-acolo aveti pozele din blog si de pe site. Epitetele descriptive si onomatopeele admirative le puteti trimite in comment-ul la blog. Multumesc anticipat.

Partea interesanta a venit la sfarsit cand am hotarat sa mergem din Pietreni spre Barbatesti si dupa aia la drumul national. Sunt vreo 8km de offroad minunat. Din pacate nu am putut sa cobor din masina pentru a surprinde situatia Mariutei. Dar broasca biruie peste tot...

Fiindca am fost prea rapizi, pornim...spre urmatorul blog.

La inceput de drum

Data: 14.12.2008
Participanti: Elena, Alex, Florin(Oco)
Locatie: Poiana Marului - Nedeia - Saua Iepii - Poiana Marului
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/SaStamSauSaNuStamAcasa##

Vad oameni mici cu pielea brazdata adanc de vantul puternic de altitudine privind cu ochi mari si plini de viata in sus catre munti. Aud concertul fara sfarsit din jungla. Simt mirosul de la tarabele din fiecare colt de strada...Inghesuiala din minibusuri, canicula desertului, valurile uriase, vulcanii, vacarmul si pofta de viata, toate se invalmasesc din nou.

Asa ca....Bolivia si Chile vin la rand. Dupa nici un an, America de Sud ne cheama din nou. Acuma ca am stabilit destinatia sunt linistit, ma pot concentra meticulos asupra detaliilor organizatorice.

Dar pana atunci mai e "un pic"...Ultimul blog pe 2008...Urmeaza Buila, Cozia, Leaota, Pitztal si abia dupa aia o sa ma mai dedau la elucubratii prozaice.

Dupa un chef la care, ca de obicei, la inceput n-aveam de gand sa ma duc si la care am ajuns sa inchidem clubul - nu se poate pune problema sambata de ceva actiune (de fapt e problematic simplul stat in picioare). Duminica insa ne mustra constiinta si hotaram sa ne urnim de-acasa.

Dupa ce grupul nostru a fluctuat de la 2 oameni pana la vreo 12 - in final ni se alatura Florin pentru o tura de o zi in Tarcu. Vine dimineata si ne ia cu masina - Mariuta a fost calcata de un TIR si acuma este la facelift. Pana in Poiana Marului dorm - e destul de bine sa nu trebuiasca sa conduci cu noaptea in cap. Florin, a.k.a "Muntii Carpati" are traseul bine conturat: Poiana Marului - Culmea Nedeia - Varful Nedeia - Varful Caleanu -Poiana Marului. Un mic detaliu neinsemnat: n-avem harta sau busola.

Parcam la intrarea pe valea Bistrei si incepem sa cautam marcajul triunghi albastru. Dupa ce primim un mic ajutor din partea localnicilor o luam la deal. Pierdem destul de repede urma de drum si....pe azimut :). Florin analizeaza situatia si ajunge la concluzia ca drumul ar trebui sa fie in sus...drept in sus. Intr-acolo o si luam. E destul de greu in bocancii de iarna prin stratul de frunze - nu e deloc zapada. Dupa vreo 20 de minute de urcat pieptis dam in drum; ba mai mult dam si de un semn - probabil din perioada anilor 50-60, dar oricum un semn. Prindem poteca si urcam sustinut. Incepe sa apara si zapada. Drumul urca destul de sustinut. Vremea e superba - complet diferita de prognozele de pe net.

Printre arbori patrund razele soarelui, temperatura e placuta, miroase a inceput de iarna. Stratul de zapada creste pe masura ce urcam, dar nu simtitor.Dupa 2 are si 17 minute de la masina, la altitudinea de 1476m iesim in golul alpin unde brusc vremea se schimba - de fapt la supa de mai inainte mai apare un ingredient - vantul. E deosebit de puternic, dar nu foarte rece avand in vedere data calendaristica. Suntem...undeva. "Muntii Carpati" ne da pozitionarea. Poze si incepem sa urcam pe Culmea Nedeia.

Deasupra trece Romeo cu elicopterul. Ca veni vorba....in ultimul timp s-a iscat o intreaga ploemica vis a vis de filmuletul in care Romeo prezinta ideea unui ski resort in zona (adica mai exact aici pe culmea Nedeia). Trecand peste analiza artistica a filmuletului (care nu m-a impresionat), personal consider ca ar fi ceva excelent, daca in punerea idei in practica se va avea in vedere protectia mediului si realizarea statiunii conform standardelor occidentale. Si avand in vedere ca Romeo nu este tocmai strain de domeniul muntelui exista premizele ca in cativa ani sa nu trebuiasca sa fac 1200km pana la Pitzal ca sa pot skia in conditii civilizate.

Pe muntele acesta merg anual maxim 20 turisti. Aceiasi tot timpul. Ii pot enumera pe toti...Sa vii si sa emiti teorii pompoase pe diferite site-uri de profil, din spatele unui monitor din Bucuresti sau de pe Valea Prahovei, cand probabil nu ai pus in viata ta piciorul pe Tarcu....Ma rog.

Am ajuns sa mergem pe Tarcu aproape la fel de des ca si meteorolgii de pe varf - diferenta e ca ei sunt platiti pentru asta. E un munte frumos, aproape de Timisoara, locul nostru preferat de joaca.

But c'mon...Nu vreau sa fiu rau, dar aici nu prea ai ce strica...Eventual poti sa stergi sentimentul de solitudine al cuiva. Asta pe o creasta - mai sunt cateva creste in jur pentru cei care vor sa fie singuri, sa fuga de civilizatie si sa simta fiorul salbaticiei. Ca sa nu mai vorbesc de vecinul Godeanu...

Asa ca daca e facuta cu cap, viitoarea statiune e mai mult decat asteptata de catre noi...Parerea mea!
Revenind...Pe masura ce urcam vantul se inteteste si capata aspect de vijelie. Dupa consistenta zapezii se pare ca pe aici a plouat de curand - zapada este foarte compacta si are o textura specifica. La orizont fuioare de zapada sunt purtate turbat la vale de vantul naprasnic.

Inaintam destul de incet deoarece vantul bate din fata. Vremea este inca insorita, dar pe masura ce urcam devine tot mai clar ca o sa intram in plafonul de nori. Undeva sub un varf ne oprim sa mancam. Iarna mancarea din ture se rezuma la sandwich-uri - e optim d.p.d.v a confortului termic, duratei alocate pentru masa si enregiei asimilate.
Odata "pranzul" terminat continuam pe creasta. Frigul e destul de ascutit aici si nu mai pot sa continui cu manusile de polar. Mai iau si supramanusile pe deasupra. Pe masura ce urcam intram in ceata. Pe stanga se vede varful Caleanu: e de cealalta parte a caldarii glaciare. Timpul s-a scurs destul de repede si miros ca s-ar putea sa intram in criza. Florin propune o scurtatura ca sa nu mai urcam pana pe Nedeia si sa mergem pe creasta. O luam pe un picior dupa care ar urma sa urcam pieptis pe Caleanu.

Se ridica ceata pentru cateva secunde si vedem ca piciorul respectiv duce in fundul caldarii. Inapoi. Hotaram sa mergem pe cresta Nedeii pana dam in creasta principala - nu mai e timp de scurtaturi. Altimetrul arata 2000m - Nedeia e la 2150. Deci nu prea e pe-aici. Ajungem in creasta principala si...sedinta.
Miroase a televizor. Si nu m-am barbierit de dimineata. Desi datele sunt un pic schimbate fata de acuma 2 ani cand ne-am ratacit - suntem constienti ca in cazul in care se impute treaba o luam la vale si spre dimineata in cel mai rau caz tot suntem la masina - parca nu am chef de balaurit. Toti 3 suntem de acord ca solutia inteleapta e s-o luam catre saua Iepii.
Batranete, intelepciune, frica ?Nici una :) Nu vedeam insa sensul sa ma ratacesc daca nu aveam ceva timp sau record de doborat :))))))

Pornim la stanga pe creasta si dupa vreo 40 minute suntem pe Nedeia. Ceva ma nedumireste: daca planul initial presupunea Nedeia, dupa aia Caleanu - asta nu insemna ca urcam pe Nedeia, ne intoarcem pe acelasi drum, ca dupa aia sa urcam pe Caleanu ?! Cu incaltamintea de iarna si pe vantul asta tura initiala imi apare acuma destul de nerealista si fara farmec.

Intr-o mare de ceata in care pentru prima data in sezonul acesta am parte de "white out" Florin merge pe stanga si eu pe dreapta crestei. Ideea e sa nu cumva sa parasim linia crestei. Elena sta in spatele nostru ca sa ne aiba sub supraveghere pe amandoi.

Din cand in cand, dupa lungi minute de mers, apare si cate un indicator. Vant, inserare, ceata si un sentiment de solitudine totala. Fara sa vorbim deloc intre noi, ajungem odata cu ultimele raze de lumina la indicatorul din Saua Iepii. Ne strangem profesionist mana :) si pornim grabnic catre drumul forestier de pe Valea Bistrei.

Aici viscolul si probabil un front de precipitatii mai rece decat pe celelalte vai, a stans troiene de zapada in care te afunzi pana la brau. In capatul forestierului estimez ca zapada are in jur de 1m. Ne oprim pentru "cina". Urmeaza 14km (cred ca sunt numai vro 12 - "the tool" cedeaza dupa 10 ore de functionare asa ca nu pot sa masor exact; Isvan a gasit insa solutia tehnica pt. problema asta).

Pornim catre Poiana Marului - destul de repede zapada scade si ajunge numai pana la glezne. Kilometrii curg greu unul dupa altul si daca la inceput mai glumeam si eram destul de voiosi in scurt timp ajungem sa mergem intr-o liniste mormantala intrerupta din cand in cand de intrebari de genul "Cat crezi ca mai e?", "Cat crezi ca am facut". Dupa ce estimam noi a fi vreo 5km ne intalnim cu un taf - soferul ne informeaza ca mai avem 8km. As putea spune ca din momentul respectiv disperarea a luat locul lehamitei de pana atunci. E destul de interesant sa bantui incaltat cu ditamai bocancii pe un drum partial inghetat, partial inundat de noroaie.

Dupa 2 ore jumatate terminam si forestierul si odata cu el si tura de azi - un traseu nou pentru mine care a fost la limita placutului, dar pe care totusi am simtit ca mi-am dezmortit oasele.

Sfarsit de 2008 ?! Nu e in mentalitatea noastra. Nu e sfarsit de 2008 - e inceputul lui 2009!!!!!!!!!!!!!!

Am lasat in spate tot ce am facut anul acesta - conteaza doar ce vom face la anul. Si avem atatea idei - sanatate, timp si posibilitati sa fie ca sa le punem pe toate in practica.

Sarbatori fericite, La multi ani, bla, bla, bla....

Noi va dorim la toti o pofta nebuna de viata si fiecare zi din 2009 s-o traiti ca si cand ar fi ultima. La fel ca acei oameni micuti, cu pielea brazdata de vantul puternic de altitudine, care cu ochii lor mari si limpezi privesc in sus la muntii lor sfinti.

Elena Fodor, Alex Fodor si toata echipa Hoinarilor care au dat sens notiunii de prietenie anul acesta.