noiembrie luni...

Noiembrie...luni...parca nu era asa, dar este perfect cum vreau sa fie si cum imi imaginez.
O alta toamna, alte frunze moarte care nu se feresc sa imi aminteasca ca totul este trecator. Iar este pustiu pe strada si ma plimb desculta incercand sa surprind fiecare aroma din aer.
Pe o banca un cuplu de tineri indragostiti. Ceva mai departe o bunica cu un catel si in mijlocul parcului un stand cu vata de zahar si mere coapte...sunt singura. Mi-e dor de tine. Unde mergem? Nu am avut destul timp si nici nu cred ca vom avea destul timp vreodata...

I'm all yours heart soul and mind

N-am crezut vreodata ca as putea sa iubesc din tot sufletul, ca as putea sa las egoismul la o parte si sa fac orice pentru tine. Nu as fi crezut ca am putea fi vreodata impreuna si atunci cand in sfarsit s-a intamplat a trebuit sa pleci insa ai ramas adanc intiparit in inima mea.Mi-ai zis acum ceva timp ca vorba aia "Ochii care nu se vad se uita" e o minciuna,  eu as spune ca persoana care a gandit-o nu ne intalnise inca pe noi. Cu fiecare zi in care esti mai departe de mine eu te simt tot mai aproape. Cand te aud uit de  tot si de toate si simt ca esti langa mine, iar atunci cand ma saruti din cuvinte de noapte buna izbucnesc in plans.
Imi este foarte frica ca ceva nu va merge si ca visul nostru ne va fi furat de o rafala prea puternica de vant,imi este frica ca ma vei uita chiar daca stiu cat de mult ma iubesti,imi este frica pentru ca nu vei fi langa mine sa ma aperi sa ma iei in brate si sa imi spui ca totul va fi bine.

imi lipsesti

"          Azi am fost acolo unde m-ai sarutat prima data. M-am asezat jos si am privit cum apune soarele minute intregi, am sperat ca de undeva de la linia orizontului vei aparea si imi vei spune zambitor "Surpriza!", dar asta nu s-a intamplat. Imi lipsesti atat mie cat si mainilor mele care nu te mai pot imbratisa, buzelor mele care saruta acum doar usoarele adieri de vant, ochilor mei care  te cauta neincetat...Imi lipsesti.... 
              In ultima vreme imaginatia mea a luat-o razna, am inceput sa te vad pretutindeni si sa sper cu tarie ca o sa apari undeva in fata mea si o sa ma imbratisezi. Simt ca plang mereu de dorul tau chiar daca aparent zambesc, simt ca nu fac ceva bine pentru ca totul acum este la singular si nu pot impartasii experientele mele decat cu tine cel din inima mea...Imi lipsesti...
             Imi lipsesti asa cum stiloului ii lipseste cerneala, ma simt inutila uneori si intr intr-o stare din care nu imi mai pot revenii. Vantul adie atat de bland si cred ca incep sa il simt ca fiind mangaierea ta, doar el poate fi la fel de tandru ca tine..."

Lacrimile incepura sa se rostogoleasca din ochii Mariei si se opri din scris, privi inca o data apusul de soare si se lasa imbratiata de adierea vantului gandindu-se la el...

picture credits goes to `arhcamt

... (part 2)

              In plicul frumos impachetat era o foaie de hartie si cateva cuvinte scriese cu cerneala verde Maria zambi in sinea ei, persoana care i-a lasat acel plic o cunoastea foarte bine, avand in vedere ca stia despre mica ei obsesie legata de culoarea verde... Incepu sa citeasca:

" Ma bucur ca ai ajuns pana aici, asta inseamna ca esti pregatita sa primesti ceea ce urmeaza sa iti ofer.La etajul 5 al blocului in care locuiesti, o sa mai gasesti o "surpriza" diseara la ora 20:30."

               Maria termina de citit scrisoarea si ramase putin pe ganduri. In primul rand blocul unde locuia avea doar 4 etaje, iar in al doilea rand nici prin gand nu ii putea trece cine i-ar trimite un astfel de bilet si ar face atatea eforturi doar pentru a o vedea. Se uita la ceas, era deja ora 20:00, pana acasa ar fi facut aproximativ 20 de minute asa ca se ridica de pe banca si pleca spre casa. Vremea se schimba putin, incepu sa se innoreze si vantul incepu sa adie usor. Aleile parcului erau pustii acum, parca toti oamenii disparusera speriati de o posibila ploaie de vara. Ajunse in fata blocului si incepu sa urce scarile. Incepuse sa ii fie teama si apoi incepu sa rada, probabil plicul a ajuns la ea din intamplare, nu exista etajul  5 in blocul unde locuieste,cel mai bine ar fi sa mearga sa se odihneasca.
             In momentul in care a ajuns in fata usii, de aceasta era lipit un bilet pe care scria " uita-te sus", scara de metal usor invechita care dadea spre acoperis era imbracata in catifea si de ea era prins un alt bilet cu un ac de siguranta " te astept sus, curaj". Maria zambi si acum isi dadu seama ca intradevar ii erau destinate ei acele cuvinte, incepu sa urce usor treapta cu treapta, in timp ce inima incepu sa ii bata cu putere.
           Ajunsa pe acoperis vazu o patura intinsa pe jos, o sticla de vin si doua pahare, langa ele un alt bilet "Te iubesc de mult timp,dar nu am avut curajul sa o spun pana acum". Maria incepu sa planga si EL aparu zambind in dreptul usii de la acoperis, s-a apropiat usor de ea si a luat-o in brate. Asta era tot ce si-ar fi putut dori vreodata, si ea il iubea pe el insa nu avusese niciodata ocazia sa i se confeseze.
               Ploaia incepu usor sa isi faca simtita prezenta insa lor nu le mai pasa de nimic, s-au intins pe patura imbratisati si s-au bucurat de fiecare picur de apa...In sfarsit nu mai ploua in sufletul ei ci ploaia o acoperea cu o caldura neobisnuita. Se uita in ochii lui si isi dadu seama ca asta era tot ce isi dorea.

Fericirea intr-un capac de bere

            Toata viata ni se spune sa ne cautam fericirea si ne plangam ca este prea greu, prea dureros, ca este un drum prea lung si anevoios, ca ploua si ninge vara si ca iarna e prea cald, ca cerul e prea sus si ca marea prea albastra...Ne plangem constant pana in momentul in care..ne plictisim, de noi de lume, de cerul inalt si marea albastra, si atunci ce facem?
            Incepem sa cautam acolo unde nu ne-am gandit niciodata, in noapte, in ploaie si tot ce credem ca gasim dispare subit. Si iar ne luam de pe jos si iar cautam. Ajungem sa ne uitam sub un capac de bere sperand ca acolo este ceea ce vrem si ne dorim, insa de fiecare data capacul este gol, si indoit, si rupt la capete...
              Avem un plan, si ne facem zilnic planuri pana cand culorile incep sa dispara sa se combine si sa devina gri si apoi negre si apoi dispar in noapte si nu le mai putem vedea. Capacul norocs este acolo, in fata noastra si noi in loc sa ne uitam la el mai bem o gura de bere si inca una si inca una, si apoi barmanul aduce o alta bere, iti ia capacul si iti aduce un altul nenorocos si tot asa la nesfarsit...Niciodata nu vei stii care a fost capacul norocos si dai vina pe sticla, pe emblema de pe ea,si o rupi si o arunci sau o lipesti pe alta sticla...
              Te uiti la El, el pare ca se uita in alta parte si totusi amandoi va uitati in aceiasi directie care este de fapt alta de fiecare data,iar cand vreti sa va uitati amandoi sub capac,acesta este gol. Cum ar fi daca am fi avut noua vieti, le-am pierde pe toate in cautarea cpacului gresit pentru ca cel potrivit este mereu acolo, langa tine, in fata ta si a LUI, dar niciodata in fata VOASTRA....Avem noua vieti si le pierdem incetul cu incetul pe toate...

...

               Rasarise soarele in sfarsit dupa o saptamana intreaga in care cerul Mariei a fost intunecat si zguduit de tunete zgomotoase. De la fereastra mansardei se simtea in adierea vantului arome de levantica si salcam, parea ca intreaga natura zambeste si multumeste pentru vremea frumoasa...

                Se auzi un ciocanit la usa si apoi pe dedesubt un plic negru se strecura pana la picioarele Mariei. Nimeni nu stia exact unde locuieste si crezu ca expeditorul gresise cu siguranta destinatarul. Pleca de langa geam si ridica plicul, inauntru o fotografie ce ilustra un parc din apropierea locuintei ei, un parc care ii era tare drag, iar piesa principala era o banca ferita de ochii trecatorilor pe care de obicei Maria obisnuia sa stea si sa citeasca. Pe spatele fotografiei cu litere de-o schioapa era scris "Pentru ca iti simt lipsa". Maria nu stia cum sa reactioneze. Cine ii duce dorul? Este cumva o gluma? Insa asa cum ii placea orice provocare, isi lua repede esarfa de pe pat, o arunca in jurul gatului,lua geaca de piele din cuier si fugi afara .

              In strada , nimeni, spera sa vada o fata cunoscuta, poate a persoanei cre ii strecurase plicul, insa degeaba,strada parca era pustie cu toate ca soarele aproape uscase trotuarul si te imbia sa iesi la plimbare. Ezita putin insa dupa cateva momente se hotari sa mearga in parc, persoana care i-a trimis biletul, cu siguranta trebuia sa fie acolo.

              Parcul parea la fel de pustiu , doar cateva veverite alergau si sareau dintr-un copac in altul. Aleea ce ducea la banca Mariei era undeva in lateralul parcului. Momentan era acoperita cu petale de salcam, vantul si ploaia golise copacii de flori insa acestia imprastiau veseli arome afrodisiace. 

              Banca Mariei era inconjurata trandafiri care timid sub rzele soarelui se desfaceau si se transformau din niste mici boboci in enorme pete de culoare si arome. Spre surprinderea Mariei, nimeni nu era in jur, pe banca insa un pachet legat cu o funda verde. Se uita imprejur sa vada daca nu cumva misterioasa persoana care l-a lasat acolo se mai afla prin preajma, insa pustiu. 

               Maria se apropie de banca si se aseza langa pachet, mai privi o data in jurul ei pentru a se asigura ca nu o urmareste nimeni si apoi cu timiditate trase de funda verde.

                                                     -To be continued-

Mi-e dor de mare

Am o stare melancolica azi...E atat de frumos afara si acest lucru ma duce cu gandul la mare. Nu am chef sa scriu, vreau sa visez virtual ca sunt pe plaja...cum fac asa?! Este simplu, just Scrool down

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

          Este iarna, sau toamna timpurie, sau primavara, nici eu nu mai stiu. Stiu doar ca m-am trezit mult prea dimineata pentru ceasul meu biologic prea prost setat. In stanga cafeaua aburinda, in dreapta un pahar cu cola nu prea bun, si iar e luni.
          E toamna timpurie? Sau e iarna? Primavara oare a venit?Nu mai stiu, vremea asta ne-a dat pe toti peste cap, ne-a oferit zambete rautacioase si apoi priviri acide...E toamna timpurie?
          Ieri am simtit o adiere , un miros necunoscut plutea in aer, sa fi fost primavara? Simturile mele au luat-o razna, merg pe stranda tremurand si fiindu-mi mult prea cald, cred ca primavara asta este deprimata; "Dar de ce?" ma intreaba el privind cu ochii lui mari de pe sofa..."Nu stiu", ii raspund parca absenta, "Ma deprima si pe mine oarecum"...
        Au trecut doi ani, trebuia sa fie frumos afara, sa fie cald si soare si adieri fericite de primavara, insa stiu ca macar in inimile noastre va fi vara mereu...E toamna? E iarna? Unde sunt primaverile de altadata?

I've got that tune:)

Vreau sa impartasesc cu voi o trupa de care am dat recent:) Pareri,comentarii opinii, toate sunt binevenite:)

La pas prin Brasov

              Cum inaintezi usor spre centru tarii, te cuprinde o usoara melancolie iar natura inconjuratoara te duce cu gandul la povestile de altadata.
              La 45 de km de Perla Carpatilor, te intampina zambitoare o alta "Perla", a Transilvaniei de data aceasta. Brasovul, situat  in centrul tarii te intampina cu bratele deschise si cu o aroma de mister. 
              Centrul orasul, acum aglomerat si plin de masini, inca mai poarta aroma medievala de altadata. Majoritatea cladirilor pastreaza arhitectura originala, lucru care adauga un farmec aparte a tot ceea ce te inconjoara. Urcand pe strada Muresenilor, te intampina Biserica Neagra. Construita in jurnul anului 1300, initial s-a numit "Sfanta Maria", insa dupa incendiul devastator din 1989 a primit numele de "Biserica Neagra". Arhitectura in stil gothic si maretia din interior te duce usor cu gandul la catedralele din Paris.

              Pe o straduta laturalnica din lateralul bisericii, patrunzi usor pe Strada Sforii.
Strada, cu o latime ce variaza intre 111 si 135 cm si 80 m lungime si veche de 400 de ani, este situata in inima Cetatii Brasovului. Daca odata era folosita pe post de cale de acces pentru pompieri, astazi face legatura intre strazile Porta Schei si Cerbului.

                    Iesind de pe strada sforii si indreptandu-te spre muntele Tampa, poti incepe usor urcusul pe potecile intortochiate, pentru a ajunge la un alt simbol al Brasovului. Pentru cei mai lenesi, exista si o telecabina care face urcarea mult mai usoara, dar in cazul in care vrei sa ai parte de toata experienta calatoriei, recomand cu caldura urcusul "la pas".:

               Din varful muntelui poti vedea cu usurinta cetatea Brasovului, alt popas de mare importanta daca ajungi aici. Prima construcţie datează din 1524 şi este un turn în formă de semicerc. Mai târziu tot platoul a fost înconjurat cu un zid. În 1529 în timpul luptelor dintre regele Ferdinand şi János I. pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupată şi distrusă de Petru Rareş. Zidurile ei au fost refăcute, dar peste puţin timp au fost nimicite într-un incendiu. În 1625 cetatea a fost reconstruită şi tot în acea perioadă s-a săpat şi puţul de 81 m adâncime din curtea cetăţii. Este un bun loc sa te transpui in atmosfera de altadata , mai ales daca ai norocul sa ajungi aici in perioada Festivalului medieval, cand cetatea se umple de domnite si cavaleri gata sa te duca inapoi in timp.

        De la cetate o poti lua usor la pas si vizita turnul negru si turnul alb, care apoi iti vor indruma pasii in renumita Piata Sfatului, plina de porumbei, de oameni cu fete zambitoare si chiar  de cativa trubaduri.

         Brasovul este un bun oras sa uiti de grijile zilnice, sa faci plimbari in natura dar unde poti de  asemenea sa te bucuri si de numeroase localuri care mai de care gata sa te imbie cu bunatati din cele mai sofisticate. Este un loc in care iti poti imbunatatii cunostintele generale dar si in care iti poti incarca bateriile, pentru a te intoarce la grijile cotidiene ceva mai zambitor.

Sick day

           Am racit, ca de obicei la aproape o saptamana dupa ce am stat in curent. (Organism tampit mai am si eu). Azi n-am fost in stare sa ajung la munca, cand am deschis prima data ochii durerea de cap cu care ma luptasem aseara inainte sa ma bag la somn a revenit...Dupa ce m-am trezit am mai adormit de doua ori cate jumatate de ora...
           Am ales ca tratament pe langa pastilutze si ceaiuri si atmosfera din copilarie adica biscuiti cu lape si desene animate. Acum mi-e pofta de pufuleti si ma uit la Timon Si Pumba :X
            Voi cum va tratati de raceala? Ce metode mai "ciudate" aveti?

Pentru EL

                         " Without you now I see How fragile the world can be..."

Butterflies in My Stomach

         Aseara in timp ce pregateam cina, am auzit la un post de radio o melodie care m-a atras din punct de vedere al sound-ului. Sunt o gasca de oameni romani care prin 2005 daca imi aduc eu bine aminte au pus de-o trupa. Nu le-am dat prea multa importanta pentru ca eram ocupata cu mixerul de bucatarie, iar azi de dimineata cand a intrat pe youtube, mi se recomanda un videoclip:

              Ce pot sa zic, imi place foarte mult linia melodica, sunt un pic altfel oamenii astia, dar am  ceva dubii la capitolul versuri. Sunt destul de putine si unele se repeta obsesiv. La prima vedere am crezut ca asa sunt toate si am dat ulterior peste alta melodie ( ca doar asa se intampla pe youtube cand treci din link in link):

               Parerea mea pentru moment ramane aceiasi, mai au de lucrat un pic la versuri, vrem mai  multe cuvinteeeee, mai multe metafore si epitete. In rest oamenii fac o treaba buna :)

E Revolutie!

              De cateva zile pe orice canal de stiri si la orice post de radio se vorbeste despre protestele oamenilor din Bucuresti, Brasov Timisoara si alte orase din tara. Oamenii s-au saturat si au iesit in strada. Noi cei care ne-am nascut dupa '89 nu avem idee cum arata o Revolutie decat din ce vedem la televizor ca se intampla in alte tari, sau din imaginile difuzate cu regularitate de toate posturile de televiziune incepand cu data de 16 decembrie pana in apropierea Craciunului. Vazand ce se intampla in Bucuresti zilele astea ne este mult mai usor sa intelegem ce inseamna o revolta, ce inseamna sa fi suparat pe cei pe care i-ai votat si pe cei care ar trebui sa te conduca spre "o viata mai buna". 

         M-am ingrozit uitandu-ma pe internet la peste 20 de filmulete , filmate ba cu telefonul ba cu aparate foto, sau in cazul celor mai "avuti" chiar cu camere video ceva mai profi care iti dadeau o palma si te trezeau la realitate si te faceau parca sa te ridici din scaun si sa iesi si tu in strada. Ce se da la televizor este inconjurat frumos de duble si cut-uri ale producatorilor de stiri care vor sa prezinte doar partea urata a manifestarilor tinerilor. Filmuletele "amator" iti prezinta oameni obisnuiti, studenti, batrani, oameni ai strazii, mame cu copii in brate care isi striga din toti plamanii supararile sperand ca "piratul" care se afla la putere sa le auda si sa faca ceva. Lumea s-a saturat, a inghitit in sec pana acum si a ajuns la saturatie. Toti vor LIBERTATE. Ma gandesc totusi, parca eram o tara democrata in care libertatea era undeva pe primul plan insa, cei pe care cu mana noastra i-am ales au avut pare-se alte planuri. 

         Nu ar fi de mirare ca din tarisoara asta pe care unii o situeaza undeva in Rusia sa ne trezim "laudati" de altii si astfel sa ne adaugam o bila neagra la reputatia care oricum ne este si asa manjita.

         Am vazut oameni in varsta care ii indemnau pe tineri sa faca ceva, asa cum a fost in '89 cand ei au fost cei ce au iesit in fata, sunt acei oameni care au luptat pentru ceva ce si-au dorit si ca sa obtina unii dintre ei au fost "nevoiti" sa plateasca cu viata. Oare pana acolo trebuie sa ajungem si acum, in 2012?

       Pleaca Basescu, si Boc si mai stiu eu care, si dupa? Ce facem alegem alti  oameni la putere care, atunci cand vor simti gustul banilor vor apuca si ei pe cai gresite. As prefera sa ne conduca Becali, ala macar e prost si mai sunt unii care il iubesc, sau chiar si Columbeanu, face harem din Palatul Parlamentului cu pustoaice proaspat iesite de pe banicile scolii, dar poate reuseste sa indrepte ceva. In cine sa mai credem in ziua de azi?

        Este revolutie si totusi dupa ce studentii pleaca fiecare prin camerele insalubre din caminnele in care isi duc de pe-o zi pe alta viata, parca pe strazi se lasa linistea si a doua zi totul revine la normal. A doua seara totul o ia iar de la capat iar noi vom putea urmarii cercul asta saptamani si poate chiar luni intregi. Nu suntem ascultati daca nu actionam brutal, si cand o facem suntem priviti ca pe niste scandalagii care nu inteleg despre ce este vorba. Suntem oameni adulti si avem acces la mult prea multa informatie sa fim priviti asa, stim mai multe decat cei care au lupat in '89 insa nimeni nu face nimic...

Va recomand sa reflectati cateva momente inainte sa judecati la imaginile de mai jos:

Autorul poate fi gasit aici :vlad.ursulean

Apocalipsa suntem noi

va dau mai jos o tema de reflectie preluata de pe Descopera.ro:

Tic-tac! Ceasul Apocalipsei, un minut mai aproape de miezul nopţii

+ZOOMTic-tac! Ceasul Apocalipsei, un minut mai aproape de miezul nopţii

Oamenii de ştiinţă au setat Ceasul Apocalipsei cu un minut mai aproape de miezul nopţii, ca urmare a demersurilor insuficiente făcute pentru reducerea armamentului nuclear şi a schimbărilor climatice.

În prezent, ceasul indică ora douăsprezece fără cinci minute, după ce în urmă cu doi ani, în 2010, fusese setat cu 6 minute înainte de miezul nopţii, sau la 6 minute de Apocalipsă, au anunţat cei de la publicaţia online Bulletin of the Atomic Scientists.

Ceasul Apocalipsei a fost creat în 1947 de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, SUA, şi simbolizează pericolul iminent al distrugerii umanităţii. Iniţial, ceasul a fost setat la 7 minute distanţă de miezul nopţii, adică la 7 paşi de o catastrofă de proporţii globale, care ar duce la anihilarea omenirii.

La început, ceasul a reprezentat o iniţiativă a specialiştilor prin care să îi facă pe oameni să conştientizeze pericolul la care sunt expuşi din cauza armelor nucleare. Ulterior, grupul oamenilor de ştiinţă care reglează ceasul şi dintre care fac parte şi 9 laureaţi ai premiului Nobel, au adăugat, pe lângă pericolele nucleare, şi alte ameninţări la adresa umanităţii.

Acum, oamenii de ştiinţă au luat decizia de a seta ceasul cu un minut mai aproape de apocalipsă ca urmare a nereuşitei liderilor mondiali de a susţine procesul dezarmării nucleare. În plus, specialiştii au spus că un factor motivant a fost reprezentat de încălzirea globală, care ameninţă să ducă la secetă şi foamete.

"Comunitatea mondială ar putea fi într-un punct fără întoarcere în ceea ce priveşte eforturile de a preveni catastrofele produse de schimbările din atmosfera Pământului", a declarat Allison Macfarlane, profesor la Universitatea George Mason.

Cea mai îngrijorătoare situaţie a fost în anul 1953, când SUA şi Rusia testau dispozitive termonucleare, iar ceasul arăta două minute până la miezul nopţii. Treizeci şi opt de ani mai târziu, în 1991, avea loc cea mai optimistă setare a ceasului, când, după încheierea Războiului Rece, specialiştii au anunţat că până la miezul nopţii mai erau 17 minute.

Apocalipsa o cream noi in fiecare zi.

Start!

               Un an nou si un nou inceput, insa in continuare aceleasi griji, aceiasi oameni, acelasi job, acelasi drum pana acasa, acelasi cer, aceiasi copaci si aceiasi ceata de care parca nu mai scapam. A inceput un an nou, toti ne propunem sa facem lucruri marete. Nu cred in asta, cred ca fiecare poate face zilnic un lucru daca nu maret, macar maricel, doar ca noi asteptam zile festive ca sa ne propunem acest lucru. Suntem oare asa inculti si ingamfati incat sa nu ne dam seama de lucrul asta? Ma gandesc sa incercam in fiecare zi sa facem ceva nou, ceva unic daca vrem sa simtim o schimbare pentru noul an....Eu una ma gandesc serios la lucrul asta si incec sa il duc la bun sfarsit....asa ca de inceput de an:)