Azi am reusit, dupa ani de zile sa ajungem in Zau de Campie,in cautarea bujorilor de stepa, prezenti pe aceste meleaguri de peste 10.000  de ani.

Celor 91 de km ca in palma, din Bistrita pana in satul cu pricina, li s-au adaugat alti 5 km din centrul localitatii, pe un drum pietruit, cu un singur fir.

 Linistea si tipenia de om te duceau cu gandul ca esti la marginea lumii, pana cand un indicator ne-a reamintit de fata noastra morgana.

Strategie comerciala , placuta injumatateste drumul de la 2km la doar unul singur, desi cu siguranta cautatorii rezervatiei ar  merge si  inca 10 km, daca tot si-au pus in gand sa cunoasca tainele "focurilor" florale.




Odata ajunsi, ne intampina cu mult patos, custodele onorific al rezervatiei infiintate inca din 1932, fostul primar din Zau , dl Octavian Calugar.Acesta are grija bujorilor din 2005 si nici una, nici doua ne declara deja prieteni ai rezervatiei.

Desi avea oaspeti de seama de la Universitatea din Tg mures, incepe a ne povesti despre bujorul de stepa, constientizandu-ne cat de norocosi suntem ca putem vedea aceasta floare, in cel mai nordic punct din Romania unde poate creste.

 Dar bujorii? Is infloriti? Cu urechile la dl. Calugar, tragem cu ochiul spre valea plina de bujori, cca un ha.De-abia zarim cativa boboci."Prima floare a aparut anul acesta, in 26 aprilie, a fost iarna grea" ne lamureste ghidul nostru.

Pe masura ce pasii sai ne descopera cararea, florile parca-i dau binete, deschizandu-se sfioase.

 Ii simtim durerea si neputinta in voce, cand ne povesteste cum florile sunt napadite de gandaci insistenti si daunatori.

 Ne arata cu cata truda, creste firul de bujor intr-un an.

Si zarim truda anilor anteriori, mai ales ca semintele sunt colectate si resadite.

Gazda noastra ne lasa sa savuram in liniste, frumusetea florilor, invitandu-ne sa citim legenda bujorului din pliantul ce se poate achizitiona in schimbul modicei sume de 3 lei.

O vulpe ne scruteaza de la inaltime, daca respectam regulile inscrise pe placute.

"Se zice ca a fost odata un imparat.Si imparatul avea doi feciori.Cel mare purta numele de Zau. Era rau, invidios din fire.Cel mic, frumos si bun, se numea Bota.

Intr-o zi, plambandu-se prin padure, Bota, fiul cel mic al imparatului, a zarit o fata frumoasa.Era fata padurarului.Aplacut-o de indata si ea l-a placut, de asemenea, pe el.Doar ca invidiosul de Zau, ravnea si el la inima fetei.Asa se face ca in mintea lui, incetosata de gelozie, a nascut un plan pentru a scapa de fratele lui.Pe cand se intorceau, intr-o zi, de la vanatoare,Zau si-a aruncat fratele din barca ce ii ducea de pe o parte pe alta a lacului.In zale fiind, bota s-a inecat.

Afland de moartea iubitului ei, fata padurarului se sfarsea de durere.S-a asezat pe pajistea de langa padure , privind luciul apei care-l inghitise pe cel drag.Plangea cu atata durere, incat lacrimile din ochi,deveneau sange.Si unde cadeau pe pamant, se transformau in flori de bujori, de culoare sangerie.De la cei doi frati au luat nume si locurile: satul Zau si locul unde astazi se afla poiana bujorilor- padurea Bota."

Daca veti cauta ceva spectaculos, nu aveti ce cauta in rezervatie.Daca insa, doriti sa va umpleti sufletul cu ceva special,va invit cu mare drag.Merita.

Veti gasi peste 270 de specii de bujori  si alte varietati de plante rare ocrotite prin lege.

Tema pentru acasa : Dungha, Marius, Ileana