Cu binecuvântarea Domnului, afară era cam aşa:
Apoi a sosit ceata, al cărei colind l-am postat anul trecut:
Perioada postului şi a sărbătorilor de iarnă este un prilej foarte bun de a sădi în sufletele copiilor baza spirituală pe care ei îşi vor putea construi credinţa şi o viaţă frumoasă şi curată, trăită în Dumnezeu.
Iată câteva activităţi concrete pe care le puteţi face cu copiii:
10 În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
11 La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
12 Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
13 Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
14 Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16 Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17 Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18 Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
19 Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
20 Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepisopia Sibiului şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R) din Sibiu în data de 16 şi 17 decembrie a.c., se va desfăşura la Teatrul Gong concertul de colinde "Aşa-i datina la noi", ediţia a X-a, concert la care vor participa grupuri de colindători din Maramureş, Suceava, Târgovişte, Caransebeş şi Sibiu.
Acţiunea va debuta marţi, 16 decembire a.c., cu un marş al colindătorilor, ce va porni la orele 18.30 din faţa Catedralei Mitropolitane Sibiu, cu participarea grupurilor invitate şi se va încheia la Teatrul Gong la orele 19.30.Miercuri, 17 decembrie a.c., în aceeaşi locaţie la orele 19.00 va avea loc spectacolul "Crăciun în închisoare", cu lansarea cărţii "Fericţi cei prigoniţi". Manifestările au un caracter caritabil, venind în întâmpinarea studenţilor cu o situaţie materială precară.
O autoritate publică naţională, a cărei menire este promovarea sănătăţii cetăţenilor ţării, a luat hotărârea necugetată de a vaccina peste 100.000 de fetiţe din clasa a IV-a cu un vaccin controversat pe plan mondial, ale cărui efecte se află încă în stadiul de experiment. Vaccinul (denumit Silgard sau Cervarix) este destinat prevenirii unei infecţiei cu un virus transmis pe cale sexuală numit virusul papiloma uman (HPV), considerat răspunzător de apariţia cancerului de col uterin. Aşa cum prevede legea fundamentală a ţării, Constituţia, cetăţenii, părinţi şi copii, au dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la informaţie şi la libertatea conştiinţei. În numele acestor drepturi inalienabile, campania naţională de vaccinare împotriva virusului papiloma uman trebuie respinsă din următoarele motive principale:1) Legătura dintre infecţia cu acest virus şi cancerul de col uterin nu este încă deplin elucidată. Deocamdată este evident doar că virusul reprezintă un factor de risc, alături de alţi factori precum relaţiile sexuale cu mai mulţi parteneri, persistenţa unor boli cu transmitere sexuală, începerea vieţii sexuale la o vârstă tânără, fumatul, consumul de anticoncepţionale, stresul, scăderea imunităţii, poluarea, care constituie factori favorizanţi ai oricărui maladii canceroase.
2) Nu se cunoaşte durata imunizării oferite de acest vaccin, dacă este permanentă sau vaccinul va trebui repetat după o anumită perioadă, cu toate riscurile aferente, boala cancerului de col uterin apărând după vârsta de 35 de ani.
3) S-au înregistrat efecte adverse la circa 83% dintre cei vaccinaţi, iar 6% dintre acestea au fost considerate efecte grave, fiind raportate chiar cazuri mortale! Pânăacum nu a existat niciun vaccin pe piaţăcare sămanifeste atât de multe reacţii adverse şi de o variabilitate atât de mare, putând fi afectate aproape toate aparatele şi sistemele organismului uman.
4) Nu există studii privind efectele adverse asupra fertilităţii. Posibilitatea ca vaccinul să provoace sterilitate ar transforma campania începută într-o tragedie naţională de proporţii.
Există şi alte semne de întrebare asupra acestui vaccin şi a campaniei de vaccinare. În această situaţie, niciun părinte nu îşi poate lua responsabilitatea pentru o procedură medicală ale cărei beneficii privind sănătatea copiilor săi sunt atât de incerte, iar riscurile atât de mari, cu atât mai mult cu cât nici producătorii vaccinului respectiv, nici ministerul de resort nu îşi asumă responsabilitatea pentru efectele secundare adverse.
Sănătatea copiilor este o datorie sfântă a oricărui părinte creştin. În faţa pericolului reprezentat de cancerul de col uterin, trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a asigura tinerei generaţii o educaţie morală şi sanitară adecvată, singura care poate preveni, sigur şi fără efecte secundare, apariţia acestei boli, educaţie prin care să se promoveze castitatea până la căsătorie şi fidelitatea conjugală, păstrarea igienei şi efectuarea periodică a controalelor medicale necesare.
(întreaga pastorală o puteţi citi aici.)
M-am bucurat mult că acest cuvânt s-a citit în biserici, să dea Domnul să fi ajuns la urechile şi sufletul părinţilor care decid!
Despre vaccinuri în general a scris foarte multe Anca într-un serial cu 3 părţi: 1, 2 şi 3.
Natalia
"Colega mea a avut o idee splendidă: să scriem în newsletterul instituţiei, cel pe care îl trimitem de sărbători abonaţilor din străinătăţuri, câte ceva despre tradiţiile actuale ale românilor şi româncelor. Am tot scris despre obiceiuri arhaice pe care (poate) nu le mai respectă nimeni. Nu ştiu câte dintre noi mai fac turte şi colaci sau taie porcul, câţi copii mai merg cu capra, la colindat de dragul colindelor şi nu pentru bani sau cine mai ţine moşii de iarnă. Sunt convinsă că fiecare familie are obiceiurile ei, comunităţile mai mici au dezvoltat adevărate tradiţii, dar cum eu n-am... m-am gândit să cer de la voi."
Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.