Hello!:)
Fetelor, v-aţi exprimat dorinţa de a citi o postare în legătură cu acest subiect! M-am tot întrebat cum să fac astfel încât aceasta să nu fie plictisitoare; totodată, sa fie utilă (pentru că acesta e motivul pentru care o scriu), să ofere informaţii complete fără a fi aridă?!
Fetelor, v-aţi exprimat dorinţa de a citi o postare în legătură cu acest subiect! M-am tot întrebat cum să fac astfel încât aceasta să nu fie plictisitoare; totodată, sa fie utilă (pentru că acesta e motivul pentru care o scriu), să ofere informaţii complete fără a fi aridă?!
Voi mă puteti ajuta astfel încât să pot scrie liniştită pe această temă, adresând întrebări în secţiunea comentarii - orice întrebări (de bun simţ) vă trec prin minte. Pot conta pe voi, ce spuneţi?!
Haideţi să vorbim despre tăcere! Mai mult sau mai puţin, mai bine sau mai rău, vedem ce-o ieşi...Povestea e lungă, asiguraţi-vă că aveţi timp!
Problema de sănătate: disfonie hiperfuncţională cu insuficienţă glotică - o răguşeală (aproape) permanentă cauzată de faptul că există o modificare a corzilor vocale; acestea, în fonaţie, ar trebui să se apropie una de cealaltă pe toata lungimea lor; la mine, rămâne un spaţiu liber între ele, pe o anumită porţiune. "Bonus": un edem pe coarda vocală stângă, posibil început de nodul vocal (o schiţă de nodul).
Simptome:
- răguşeală; voce schimbătoare; durere sau usturime în gât (uneori), fără legătură cu vreo răceala/viroză respiratorie.
Diagnosticul a fost stabilit de către 3 medici specialişti ORL prin examen clinic şi printr-o investigaţie cu videolaringostroboscopul (introducerea unui dispozitiv video care permite vizualizarea pe un ecran a corzilor vocale).
Problema de sănătate: disfonie hiperfuncţională cu insuficienţă glotică - o răguşeală (aproape) permanentă cauzată de faptul că există o modificare a corzilor vocale; acestea, în fonaţie, ar trebui să se apropie una de cealaltă pe toata lungimea lor; la mine, rămâne un spaţiu liber între ele, pe o anumită porţiune. "Bonus": un edem pe coarda vocală stângă, posibil început de nodul vocal (o schiţă de nodul).
Simptome:
- răguşeală; voce schimbătoare; durere sau usturime în gât (uneori), fără legătură cu vreo răceala/viroză respiratorie.
Diagnosticul a fost stabilit de către 3 medici specialişti ORL prin examen clinic şi printr-o investigaţie cu videolaringostroboscopul (introducerea unui dispozitiv video care permite vizualizarea pe un ecran a corzilor vocale).
Cauza (uşor de dedus din următoarele imagini):
Cum e notat în fişa medicală, sunt "profesionistă a vocii vorbite" (haios sună expresia asta!); vorbesc mult, vorbesc tare, nu am învăţat sa dozez efortul şi nici nu m-am străduit în acest sens.
Cum spune soţul meu, sunt: Hihihii, hahahaaa, hohohooo, mai tot timpul!. :)
Cu alte cuvinte, suprasolicitare a corzilor vocale. Să nu vă imaginaţi acum că se întâmplă asta tuturor! Nu, e vorba despre o combinaţie de factori pe care-o poţi bifa sau nu!
Riscuri la care sunt expusă:
- pierderea funcţiei vocale;
- deteriorarea continuă a vocii;
- noduli pe corzile vocale (aceştia pot implica intervenţie chirurgicală pentru a fi înlăturaţi).
Măsurile ce s-au impus:
- spitalizare timp de 12 zile;
- repaus vocal total;
- exerciţii foniatrice (vă voi detalia ce reprezintă acestea şi care e rostul lor);
- administrare de insulină (aceasta previne formarea nodulilor vocali sau ajută la înlăturarea celor foarte mici).
Informaţii diverse (completate de unele impresii):
* Referitor la internare, am mers cu gândul de a-mi pleda cauza (cu toată persuasiunea de care pot dispune ) pentru o internare în regim ambulatoriu; să stau la fratele meu acasă, să tac mâlc respectând regula, să mă prezint zilnic la spital pentru exerciţiile foniatrice; pentru orice eventualitate, eram pregătită cu toate cele necesare spitalizării; socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg: distanţa dintre spital şi locuinţa fratelui meu era foarte mare, dificilă problema mijloacelor de transport, căile încurcate, eu o "rătăcită" din fire!:)) Am acceptat cu greu că trebuie să rămân la spital! Ulterior, am ajuns la concluzia că a fost mai bine astfel - culmea! Nu susţin fără rost medicii specialişti foniatri importanţa internării, e mult mai uşor astfel să respecţi "tratamentul"!
* Deloc comunicativă, doctoriţa mi-a spus: repaus vocal total, analize medicale şi începem exerciţiile foniatrice! Nu mi-am inchipuit că din acel moment, chiar din acel moment începe repausul vocal total. Mi-am zis că mă pot instala, că incă pot comunica una-alta; după formalităţile internării, în timp ce îmi luam rămas-bun de la soţul meu, doctoriţa mi-a administrat un perdaf scurt, din mers, pe hol: Dacă nu vă cunoaşteţi interesul, nu am ce să vă fac! Ooopss, asta a produs declicul! Pot fi un pacient chiar ascultător, iar vorbele spuse, tonul folosit m-au făcut să nu mai deschid gura până nu mi s-a permis asta!:)) Cred ca am făcut-o pe doctoriţă să-şi dorească să mai calc strâmb! Mi-a spus apoi că sunt chiar prea disciplinată!:P
* Repausul vocal vizează să se "odihnească" vocea, corzile vocale dar şi pentru a "uita" felul în care emiteai sunetele în mod greşit, conducând la suprasolicitarea acestora; uitarea aceasta se vrea a fi completată prin reeducare cu ajutorul exerciţiilor foniatrice. Am comunicat permanent prin intermediul scrisului; cu oricine: personal medical, colegi de suferinţă, vânzători, rude! Nu mi s-a părut greu, nici eu nu ştiu cum dar am reuşit foarte bine să controlez asta! N-am avut tendinţa spontană, naturală, firească, de a vorbi. Erau persoane aflate în aceeaşi situaţie care încălcau consemnul vorbind în şoaptă; ştiam că aceasta solicită mai mult corzile vocale decât când se vorbeşte pe ton obişnuit, moderat. M-am deplasat peste tot (exceptând toaleta :P) cu un carneţel şi cu un pix, era ca şi cum acestea ar fi făcut parte din mine, nu le-am uitat indiferent dacă mergeam la cabinetul cadrelor medicale, la sala de mese, la cabinetul pentru exerciţii foniatrice, la supermarket, la plimbare...oriunde! Oricând aveam posibilitatea, îmi scriam deja întrebările, doleanţele ş.a . şi mergeam cu biletul scris; îi scuteam timp şi îi menajam răbdarea persoanei căreia mă adresam, aveam mai multă certitudine că îl pot ţine pe loc, că nu îl "pierd" pe cel de care aveam nevoie, că nu se lasă distras de altceva!:))
* În prima săptămână, nu am avut medicaţie; abia în cea de-a doua săptămână a fost introdusă insulina; doctoriţa a sperat că edemul de pe coarda stângă se va retrage doar datorită repausului vocal, n-a fost să fie! Odată cu apariţia în scenă a insulinei, mi s-a reconfirmat importanţa spitalizării; doza administrată a crescut progresiv şi determina stări nu tocmai plăcute, e necesară supravegherea medicală; serveam un prânz consistent, urmat neapărat de desert; se administra insulina; serveam iarăşi desert, imediat după injecţie; cât de mare iubitoare de dulciuri sunt, în zilele acelea am zis că nu-mi mai trebuie! Deşi respectam cerinţa aceasta a "îndopării", simţeam la cca o oră - o oră şi jumătate, o senzaţie de slăbiciune, un tremurat, greaţă, transpiraţii abundente; toate acestea se sincronizau cu ora la care se desfăşurau exerciţiile foniatrice; mergeam cu dulciurile după mine, îmi luam şi bani în buzunar şi uneori am avut nevoie de ei pentru a lua încă un desert de la aparatul automat! Noroc că starea aceasta de rău nu dura mai mult de o oră-două!
* Exerciţiile foniatrice...ei bine, am intuit că acestea sunt cheia, ele pot fi soluţia întregii probleme! Numai că...trebuie să le înveţi bine şi să le aplici în mod corect zilnic (ar fi ideal să devină un mod de viaţă, să facă parte din ritualul cotidian precum spălatul pe dinţi!); le poţi "abandona" pentru o perioadă scurtă dar e important să revii la bunele obiceiuri! În ce constă acestea?! Sunt un fel de vocalize, folosind silabele ma, me, mi, mo , mu; se rostesc într-un fel anume, prelungind sunetul m nazalizat, vocala rostind-o scurt; există diverse combinaţii în care sunt folosite (de sine stătător sau alternându-le cu diftongii ua, ie, uo); alt tip de exerciţiu presupune să numeri crescător, respectiv descrescător de la 1 până la 10, legând cumva cuvintele, pronunţându-le înmuiat, relaxat; pentru a simţi nazalizarea despre care aminteam, prinzi uşor între degetul mare şi degetul arătător baza nasului; în mod sigur arăţi hilar, dar ajută! Un alt exerciţiu este "cititul popeşte" care presupune să citeşti un pasaj literar fără intonaţie, fără a respecta semne de punctuaţie, cântat cumva, făcând pauze pentru respiraţie atunci când simţi că se impun, lansându-te cu un mmm prelungit şi încheind în acelaşi fel; este o experienţă să aştepţi la uşa unui astfel de cabinet; modul în care sunt executate exerciţiile şi faptul că persoana care te coordonează te acompaniază la orgă asigură un "spectacol sonor" care nu te lasă indiferent!:))
Până la acest moment am simţit că aceste exerciţii m-au ajutat foarte mult să înţeleg şi să conştientizez ce greşeală majoră fac în momentul în care rostesc sunetele astfel încât ajung să răguşesc, să suprasolicit corzile vocale şi am de lucrat cu mine însămi la acest aspect (de fiecare dată când deschid gura); e al naibii de greu pentru că obişnuinţa e a doua natură, iar un autocontrol continuu al vorbirii, o autodisciplină de fier în acest sens nu ştiu dacă sunt obiective pe care le pot atinge!
* Acest tratament, aceste măsuri medicale (repausul vocal şi exerciţiile foniatrice) despre care v-am vorbit mai sus nu se fac în timpul menstruaţiei sau dacă ai o răceală! Mucoasele sunt mult mai sensibile în astfel de situaţii şi nu e indicat!
* Existau, cu precădere, la uşa cabinetului de exerciţii foniatrice reprezentanţii a 3 categorii profesionale:
- cadre didactice (eu şi încă o doamnă profesoară);
Cum e notat în fişa medicală, sunt "profesionistă a vocii vorbite" (haios sună expresia asta!); vorbesc mult, vorbesc tare, nu am învăţat sa dozez efortul şi nici nu m-am străduit în acest sens.
Cum spune soţul meu, sunt: Hihihii, hahahaaa, hohohooo, mai tot timpul!. :)
Cu alte cuvinte, suprasolicitare a corzilor vocale. Să nu vă imaginaţi acum că se întâmplă asta tuturor! Nu, e vorba despre o combinaţie de factori pe care-o poţi bifa sau nu!
Riscuri la care sunt expusă:
- pierderea funcţiei vocale;
- deteriorarea continuă a vocii;
- noduli pe corzile vocale (aceştia pot implica intervenţie chirurgicală pentru a fi înlăturaţi).
Măsurile ce s-au impus:
- spitalizare timp de 12 zile;
- repaus vocal total;
- exerciţii foniatrice (vă voi detalia ce reprezintă acestea şi care e rostul lor);
- administrare de insulină (aceasta previne formarea nodulilor vocali sau ajută la înlăturarea celor foarte mici).
Informaţii diverse (completate de unele impresii):
* Referitor la internare, am mers cu gândul de a-mi pleda cauza (cu toată persuasiunea de care pot dispune ) pentru o internare în regim ambulatoriu; să stau la fratele meu acasă, să tac mâlc respectând regula, să mă prezint zilnic la spital pentru exerciţiile foniatrice; pentru orice eventualitate, eram pregătită cu toate cele necesare spitalizării; socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg: distanţa dintre spital şi locuinţa fratelui meu era foarte mare, dificilă problema mijloacelor de transport, căile încurcate, eu o "rătăcită" din fire!:)) Am acceptat cu greu că trebuie să rămân la spital! Ulterior, am ajuns la concluzia că a fost mai bine astfel - culmea! Nu susţin fără rost medicii specialişti foniatri importanţa internării, e mult mai uşor astfel să respecţi "tratamentul"!
* Deloc comunicativă, doctoriţa mi-a spus: repaus vocal total, analize medicale şi începem exerciţiile foniatrice! Nu mi-am inchipuit că din acel moment, chiar din acel moment începe repausul vocal total. Mi-am zis că mă pot instala, că incă pot comunica una-alta; după formalităţile internării, în timp ce îmi luam rămas-bun de la soţul meu, doctoriţa mi-a administrat un perdaf scurt, din mers, pe hol: Dacă nu vă cunoaşteţi interesul, nu am ce să vă fac! Ooopss, asta a produs declicul! Pot fi un pacient chiar ascultător, iar vorbele spuse, tonul folosit m-au făcut să nu mai deschid gura până nu mi s-a permis asta!:)) Cred ca am făcut-o pe doctoriţă să-şi dorească să mai calc strâmb! Mi-a spus apoi că sunt chiar prea disciplinată!:P
* Repausul vocal vizează să se "odihnească" vocea, corzile vocale dar şi pentru a "uita" felul în care emiteai sunetele în mod greşit, conducând la suprasolicitarea acestora; uitarea aceasta se vrea a fi completată prin reeducare cu ajutorul exerciţiilor foniatrice. Am comunicat permanent prin intermediul scrisului; cu oricine: personal medical, colegi de suferinţă, vânzători, rude! Nu mi s-a părut greu, nici eu nu ştiu cum dar am reuşit foarte bine să controlez asta! N-am avut tendinţa spontană, naturală, firească, de a vorbi. Erau persoane aflate în aceeaşi situaţie care încălcau consemnul vorbind în şoaptă; ştiam că aceasta solicită mai mult corzile vocale decât când se vorbeşte pe ton obişnuit, moderat. M-am deplasat peste tot (exceptând toaleta :P) cu un carneţel şi cu un pix, era ca şi cum acestea ar fi făcut parte din mine, nu le-am uitat indiferent dacă mergeam la cabinetul cadrelor medicale, la sala de mese, la cabinetul pentru exerciţii foniatrice, la supermarket, la plimbare...oriunde! Oricând aveam posibilitatea, îmi scriam deja întrebările, doleanţele ş.a . şi mergeam cu biletul scris; îi scuteam timp şi îi menajam răbdarea persoanei căreia mă adresam, aveam mai multă certitudine că îl pot ţine pe loc, că nu îl "pierd" pe cel de care aveam nevoie, că nu se lasă distras de altceva!:))
* În prima săptămână, nu am avut medicaţie; abia în cea de-a doua săptămână a fost introdusă insulina; doctoriţa a sperat că edemul de pe coarda stângă se va retrage doar datorită repausului vocal, n-a fost să fie! Odată cu apariţia în scenă a insulinei, mi s-a reconfirmat importanţa spitalizării; doza administrată a crescut progresiv şi determina stări nu tocmai plăcute, e necesară supravegherea medicală; serveam un prânz consistent, urmat neapărat de desert; se administra insulina; serveam iarăşi desert, imediat după injecţie; cât de mare iubitoare de dulciuri sunt, în zilele acelea am zis că nu-mi mai trebuie! Deşi respectam cerinţa aceasta a "îndopării", simţeam la cca o oră - o oră şi jumătate, o senzaţie de slăbiciune, un tremurat, greaţă, transpiraţii abundente; toate acestea se sincronizau cu ora la care se desfăşurau exerciţiile foniatrice; mergeam cu dulciurile după mine, îmi luam şi bani în buzunar şi uneori am avut nevoie de ei pentru a lua încă un desert de la aparatul automat! Noroc că starea aceasta de rău nu dura mai mult de o oră-două!
* Exerciţiile foniatrice...ei bine, am intuit că acestea sunt cheia, ele pot fi soluţia întregii probleme! Numai că...trebuie să le înveţi bine şi să le aplici în mod corect zilnic (ar fi ideal să devină un mod de viaţă, să facă parte din ritualul cotidian precum spălatul pe dinţi!); le poţi "abandona" pentru o perioadă scurtă dar e important să revii la bunele obiceiuri! În ce constă acestea?! Sunt un fel de vocalize, folosind silabele ma, me, mi, mo , mu; se rostesc într-un fel anume, prelungind sunetul m nazalizat, vocala rostind-o scurt; există diverse combinaţii în care sunt folosite (de sine stătător sau alternându-le cu diftongii ua, ie, uo); alt tip de exerciţiu presupune să numeri crescător, respectiv descrescător de la 1 până la 10, legând cumva cuvintele, pronunţându-le înmuiat, relaxat; pentru a simţi nazalizarea despre care aminteam, prinzi uşor între degetul mare şi degetul arătător baza nasului; în mod sigur arăţi hilar, dar ajută! Un alt exerciţiu este "cititul popeşte" care presupune să citeşti un pasaj literar fără intonaţie, fără a respecta semne de punctuaţie, cântat cumva, făcând pauze pentru respiraţie atunci când simţi că se impun, lansându-te cu un mmm prelungit şi încheind în acelaşi fel; este o experienţă să aştepţi la uşa unui astfel de cabinet; modul în care sunt executate exerciţiile şi faptul că persoana care te coordonează te acompaniază la orgă asigură un "spectacol sonor" care nu te lasă indiferent!:))
Până la acest moment am simţit că aceste exerciţii m-au ajutat foarte mult să înţeleg şi să conştientizez ce greşeală majoră fac în momentul în care rostesc sunetele astfel încât ajung să răguşesc, să suprasolicit corzile vocale şi am de lucrat cu mine însămi la acest aspect (de fiecare dată când deschid gura); e al naibii de greu pentru că obişnuinţa e a doua natură, iar un autocontrol continuu al vorbirii, o autodisciplină de fier în acest sens nu ştiu dacă sunt obiective pe care le pot atinge!
* Acest tratament, aceste măsuri medicale (repausul vocal şi exerciţiile foniatrice) despre care v-am vorbit mai sus nu se fac în timpul menstruaţiei sau dacă ai o răceală! Mucoasele sunt mult mai sensibile în astfel de situaţii şi nu e indicat!
* Existau, cu precădere, la uşa cabinetului de exerciţii foniatrice reprezentanţii a 3 categorii profesionale:
- preoţi (doi la număr şi aceştia);
- cântăreţi, interpreţi/solişti vocali (o interpretă de muzică populară).
Mă voi opri! Am reuşit să detaliez deja prea mult şi vor avea nevoie de multă răbdare pentru a citi chiar şi cei care sunt interesaţi de subiect...Revin într-o altă postare pentru a vă relata şi altfel de impresii referitoare la acelaşi subiect!:)
Nu uitaţi că vă astept întrebările, în cazul în care acestea există!
Care e părerea voastră despre acest subiect, cât de mare vi se pare provocarea repausului vocal total?
Pupici!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts
