joi, 25 februarie 2010

HandMady- schimbare de imagine

Încă o provocare în ce privește schimbarea imaginii unui magazin Breslo a venit de data aceasta din partea Mădălinei. Magazinul ei- HandMady a primit un banner personalizat, i-am retușat puțin  și avatarul ca să fie mai viu, am mai făcut un design de fluturași pentru împărțit la târgurile la care participă și o carte de vizită în culorile preferate ale Mădălinei. Sigur,  ca parte a strategiei de marketing online, am mai putea investi niște timp și în repunerea în circuit a blogului său.
La magazinul HandMady găsiți produse și accesorii croșetate și tricotate manual pentru copii și adulți . unicat și în serie mică. Mădălina este cea care a introdus prima în magazinul ei Degetelele zambarete, care au fost apoi preluate, imitate și comercializate de alte producătoare de pe Breslo.

Premiile sunt pe drum

Premiile pentru concursul organizat de SATC au plecat deja spre castigatoarele lor si sper sa ajunga in Bucuresti si Iasi cel tarziu pana la sfarsitul saptamanii. Cel putin una dintre cutii va contine o surpriza placuta pentru o prietena a celei care a castigat, dupa cum mi-a spus in email. Pe aceasta am si personalizat-o, ca sa poata fi oferita cadou. Sper ca si celelalte produse sa fie pe placul castigatoarei.
Nici nu va pot spune cu cata nerabdare astept feedback-ul- asta e partea mea favorita!

marți, 23 februarie 2010

“Dragu’ mi-i de Jean Pierre”

Aceasta este o poveste cu final deschis. SI totodata primul mini-tutorial de pe blogul nostru.
Cine e d-ra? E Vasilica, o fata de la tara, cu multe povesti in cap si cu un batic cu flori. Toata ziua e cu treburi, prin casa, prin gradina, pe la camp. Stand prea mult singura, are la ce sa se gandeasca. Intr-o zi l-a zarit prin praful ulitei pe baiatul cu papion si mustacioara.
Dar flacaul cine e? Ei bine, el a plecat  demult din sat, la studii in strainatate. Atunci era Ion-Petrea, acu ii zice Jean Pierre. Un baiat de burghez, cu papion cu buline, nu-i mai ajunge nimeni cu prajina la nas...Tocmai de asta s-a gasit si Vasilica sa se amorezeze! N-au in comun decat materialul albastru cu buline …hmmm, ce ar putea sa iasa bun din povestea asta?
 Materiale:
Un ghiveci de lut ars, nesmaltuit
Ceara  si fitil (recuperate de la alte lumanari folosite)
Pistol de lipit cu batoane de silicon
Culori acrilice pentru pictat ghiveciul
Lac pentru fixat culoarea

 Intai am pictat ghiveciul si l-am lacuit- lasandu-l sa se usuce bine (mai mult de 24 ore)
Am strans toate bucatile de ceara disponibile, curatate in prealabil de orice impuritati vizibile care ar fi putut arata rau si le-am scos fitilul. Am pastrat o bucata mai mare, nefolosita, de la o lumanare mai maricica. Ceara am pus-o intr-un vas metalic, la bain-marie (la aburi) unde s-a topit, n aprox. 3-4 minute (cantitate mica). 
Intre timp am pregatit ghiveciul, fixand fitilul pe o bucatica rotunda de metal (cu putin silicon de la pistolul de lipit). Din pacate, am observat tarziu ca bucatica mea de metal nu acoperea perfect gaura ghiveciului (ghivecele, in general, au o gaura de scurgere ca sa nu se imbibe pamantul de apa). Gaurica ce a rezultat dupa turnarea cerii topite de acolo provine: o parte din ceara s-a scurs pe langa metal. Deci, ATENTIE! bucata de metal ce tine fitilul sa fie mai mare decat eventuala gaura a recipientului in care turnati.
Am turnat ceara din vasul metalic cat era inca fierbinte. Am fixat fitilul pe lama unui cutit pus de-a curmezisul ghiveciului, pentru a-i permite sa stea in pozitie orizontala in timp ce se intareste ceara. S-a intarit in mai putin de o ora (nici nu prea am cronometrat).

Promit sa fac mai multe poze pentru urmatorul proiect, nu doar cele finale. Va raspund aici la eventualele intrebari. Sper sa va fie de folos ideea pentru diverse decoratii facute de voi si- de ce nu? -pentru Dragobete.

luni, 22 februarie 2010

Cum a fost la Troc ADhoc

Fain :)
Prima editie, o sambata de februarie, pe terasa la Aethernativ, masute sub umbrelute, multe obiecte care-si asteptau randul la schimb, tineri, copii, parinti,bunici, ceai si voie-buna. Am schimbat, am socializat, am intalnit vechi cunostinte, am cunoscut oameni noi, am cunoscut in carne si oase oameni pe care-i stiam doar de pe net, deci a fost dragut.
Ce mi-a placut:
-schimbul: eu am plecat de acasa cu carti si reviste, m-am intors cu alte carti si reviste si un sfesnic fain :)
-varietatea obiectelor
-in ciuda ploii care si-a ales prost momentul, au venit oameni curiosi si binedispusi, la inceput socializarea a fost mai timida, dar intr-o ora, doua, s-a creat o atmosfera placuta;
-dorinta oamenilor de a mai repeta trocul, probabil data viitoare cu mai multi participanti, mai multe obiecte, mai multe optiuni- impreuna cu Ana de la Clouds am zis sa incercam sa repetam lunar trocul;
Ce nu mi-a placut:
-ma asteptam sa predomine tinerii, dar cei de peste 40 de ani si-au facut aparitia intr-un numar destul de mare, nu doar ca sa vada, ci efectiv sa schimbe. Probabil ar trebui sa pun asta la bile albe pentru ei- felicitari pentru ca-s deschisi (si am mai avut ocazia sa vad asta si la targul handmade de la Caravana Solar Cinema), dar rusine tinereilor timisoreni care s-au speriat de cativa stropi de ploaie sau au preferat sa isi petreaca dupa-masa de sambata lenevind :P;
-din peste 1000 de membri Freecycle Timisoara care stiau de targ, nu am intalnit acolo mai mult de 3-4....din nou, rusinica. E asa de usor sa stai pe net si asa de greu sa te deplasezi pana la o locatie reala, sa intalnesti oameni reali...
-ca de obicei, ventilatia proasta din cafenea care permite fumului de tigara sa puna stapanire pe aerul respirabil- eu ma simt ca un vampir care fuge de atingerea razei de soare...Iata o imagine aproximativa (pentru mai multe poze, ne putem baza pe fetele de la Clouds Factory ca vor posta pe blogul lor si mai vedeti impresii si aici, la Arabela ), eu eram prea capiata si imprastiata ca sa ma concentrez. Asa patesc cand sunt cu oameni multi: as vorbi cu toti, de toate! :) 

vineri, 19 februarie 2010

Bentița Galben pentru zile gri

A ieșit în sfârșit soarele la Timi, pe cuvânt că mi se încălzește inima! Mă simt deja mai plină de energie și vreau să vă împărtășesc și vouă din proaspăta mea bunădispoziție. Am o propunere nouă pentru voi, care captează o parte din energia solară (cu scopul de a înveseli purtătoarea în orice zi, dar mai ales în zilele gri). Poate fi purtată cu capul sus de către doamne cu atitudine sau de domnișoare urban chic :)

pret: 25 ron
 
1. bentita galbenă, 2. Sarah-Jessica Parker, 3. Nicole Richie, 4. bentița galbenă

Albinuța realizată din lut de modelaj, culori acrilice, fundițe de organza și de plasă reutilizată, totul montat pe bentiță de plastic.

Ready to buzz? :)

joi, 18 februarie 2010

Cercei Pentru Voi (si nu numai)

Piata de handmade mi se pare tot mai incarcata de cercei si cercelusi- o fi pasiunea d-nelor si d-relor, o fi pasiunea artizanilor...nu stiu.  Cert e ca de multe ori ma plictisesc de valul de monotonie care pluteste printre panouri. Creativitatea n-are voie sa vegeteze! Daca cerceii  lucrati manual sunt asa, ce sa le mai cerem produselor de serie?
Dar mai gasim uneori si unii tare simpli si reconfortanti.
preturi: 6-10 ron
 
Sunt draguti foc si sunt realizati de tinerii cu dizabilitati  intelectuale de la Fundatia Pentru Voi. Acestia au sansa unui loc de munca unde presteaza servicii pe masura abilitatilor lor (intr-o societate care le acorda prea putine sanse de a dovedi ca sunt la fel de capabili si de valorosi ca oricare dintre noi).
Ce poate fi mai fain decat sa faci un gest util si sa porti un lucru placut? Pentru noi, achizitionarea unei perechi de cercei poate fi un simplu moft, pentru ei,  banutii obtinuti din vanzari sunt chiar folositori. 
Fundatia si-a deschis si magazin online de unde putem achizitiona cercei, felicitari, lumanari si chiar painici produse in Unitatea de Munca Protejata.AICI este magazinul online puteti rasfoi si comanda produsele.
Sa ne auzim cu bine!

p.s. N-or fi unicat, dar ultimii de jos ii rezerv pentru mine :P

miercuri, 17 februarie 2010

Troc ADhoc- schimb de obiecte

Si pentru ca tot vorbeam de reutilizare mi-am dat seama ca m-am luat cu altele si era sa uit de evenimentul de sambata. Grupul de reutilizare Freecycle Timisoara, impreuna cu Cloud Factory va invita (pe cei aflati in Timisoara) sambata, 20 februarie, la Cafeneaua Aethernativ (str Marasesti nr 14, peste drum de Parcul Botanic) la un troc. Suna poate mai ....bizar :)) dar cred ca stiti cu totii ce inseamna troc. Inainte sa apara banii ca obiect fizic, oamenii dadeau la troc (schimb) obiecte si probabil si servicii. De ce s-a renuntat la troc? De ce se pune atata accent pe valoarea financiara? De ce supraevaluam anumite obiecte?
Invitatia suna asa:

"Troc ADhoc   
-schimburi de obiecte, socializare şi voie bună-

Cine este invitat? Oricine doreşte să scape de anumite lucruri, oricine vrea să dea o palmă (simbolică) mercantilismului şi goanei după bani, oricine crede că valoarea obiectelor este relativă, după cum i-o dăm fiecare.
Ce? Troc ADhoc NU este târg de vechituri, piaţă second-hand sau afacere. Obiectul pe care îl aduci îl vei putea schimba cu altul care îţi place mai mult, negociind direct cu proprietarul.
Unde? În curtea interioară a Cafenelei Aethernativ, str.Mărăşeşti nr 14  
Cand? Sâmbătă, 20 feb., orele 14:00-18:00
Cum procedez? Adu un obiect (2,3 etc) pe care doreşti să-l oferi, caută printre obiectele disponibile şi fă schimb cu ceilalţi participanţi.
Stai cât vrei, schimbi cât vrei!
INTRAREA este LIBERĂ.

Ce crezi despre reutilizare?

Am din nou ocazia sa ma dau cu parerea, de data asta pe blogul I love handmade, cu care am mai colaborat si in trecut. Am vorbit despre cum putem refolosi obiecte sau parti din obiecte care nu merita sa fie aruncate, pentru a realiza ceva nou si care iti pune imaginatia la treaba.Ma intereseaza mult parerea consumatorilor romani despre aceasta forma de reciclare, pentru ca banuiesc ca existenta unor prejudecati referitoare la ce inseamna "gunoi" ne impiedica sa evaluam lucrurile in functie de necesitate, nu de statut.
Eu ziceam ca:
Afara (adica in afara Romaniei), termeni precum recycle, upcycle, trashioneco-friendly sunt  cunoscuti si apreciati pe piata lucrurilor handmade. Pentru unele nici nu avem inca echivalent in limba romana, ceea ce arata interesul scazut pentru aceasta zona, de altfel generoasa, a lucrurilor artizanale (la urma-urmei, nici pentru handmade nu s-a inradacinat inca un termen clar, care sa sune romaneste, atat de noua e miscarea). sau
Si totusi, lucrurile care se pot obtine din reutilizarea numeroaselor resurse aflate la indemana sunt adesea mai ingenioase si mai surprinzatoare decat cele facute din materiale pentru a caror productie, distributie si vanzare se cheltuiesc multe resurse.
Poate ca a fi eco in adevaratul sens al cuvantului nu e inca la indemana pentru multe dintre noi (personal, am avut dificultati pana am gasit hartie reciclata pentru ambalajele noastre). Materialele  organice : in, canepa etc nu se gasesc usor si ieftin (inca). Dar raman inca variante foarte viabile de a produce eco.
  1. Multe produse vandute in regim second hand pot fi folosite pentru a extrage materiale naturale (sau nu) de buna calitate si intr-o stare de la foarte buna la impecabila.
  2. In stocurile personale – ma refer la dulapurile noastre sau ale cunostintelor, se ingramadesc adesea obiecte nepurtate, neuzate, care aduna praful in loc sa intre in circuitul obiectelor prin societate :-)
  3. Obiecte folosite si uzate in diverse grade isi pot gasi noi utilizari prin recombinarea unor parti din ele in noi feluri. Capace, ambalaje, hartie, textile etc- transformate in parti ale unor noi obiecte. Ceva mai nou la noi in tara, dar foarte interesant si provocator pentru artizani din alte tari, care au inteles ca ecologia poate fi si un trend si un lucru benefic pentru mediu si o afacere.
Casa cu cadouri isi bazeaza activitatea pe acest gen de refolosire a resurselor, incercand pe cat posibil sa folosim ceea ce avem deja in moduri cat mai ingenioase si care sa poata fi puse in aplicare si de altii. De la productie pana la ambalare, incercam sa re-punem in valoare ceva ce a mai fost deja folosit, sa dam viata unor obiecte condamnate la degradare lenta – chiar si pentru un timp scurt."

Voi ce parere aveti?

marți, 16 februarie 2010

Familia compozitorului

Siluetele au devenit interesante undeva prin sec. al 18-lea, cu pasiunea ministrului Etienne de Silhouette caruia ii placeau...decupajele :). In principiu, acestea sunt forme decupate din hartie neagra, aplicate pe un fond alb. Mai tarziu formele au inceput sa se complice tot mai tare, ajungandu-se pana la peisaje  intregi. Pasiunea pentru decupaje continua si in arta contemporana.
Pe mine m-a apucat de ceva timp placerea de a decupa siluete textile si acum revine in forta.  Faceti cunostinta cu Familia compozitorului: :): ei sunt dl. Ludwig, d-na Leontina si Elisette. 
D-l Ludwig este un gentleman cam repezit, dar in general politicos si compune muzica de opera- desi nu prea reusita, iar d-na ii scrie libretele si canta la pian, atunci cand nu-si ingrijeste trandafirii englezesti din fata casei. Elisette-frumusica precum un boboc de trandafir, dar putin impulsiva precum tatal ei, asteapta cu nerabdare sa apara in fiecare sezon papusile frantuzesti de portelan tocmai de la Paris. 
pret set: 65 lei 
 
Dimensiuni: 30x30
Materiale: bumbac, umplutura poliester, aplicatii manuale din stofa moale si pipaibila, diverse accesorii



duminică, 14 februarie 2010

Cadouri de Valentine's

Nu tin la aceasta sarbatoare, dar nici nu mi se pare nimic in neregula cu oamenii care se opresc din goana cotidiana pentru a-si face timp de lucruri mai ...inimoase. Stiu ca azi e deja 14 februarie, dar- daca vreti sa faceti un cadou pe ultima suta de metri, am eu o idee la care am lucrat in ultimele zile.


E cadoul meu pentru voi, pe care trebuie doar sa-l descarcati de aici in format jpg., sa-l printati pe carton- ca o felicitare sau pe un tricou, cum l-am gandit eu initial (sau pernuta sau canuta sau ce vreti voi si se poate scoate la o imprimanta profi!)
Singura restrictie se refera la comercializarea acestui design (copyrightCasacucadouri2010).
Imaginile vor fi disponibile pentru uz personal pe tot parcursul lunii februarie.

Actualizare: 1 martie 2010: pentru doritorii jpg-urilor fara sigla "Casa cu cadouri", va astept solicitarea pe email: casacucadouri@gmail.com

Avem filmulet si ne plimbam cu taxi

Nu neaparat in aceasta ordine :)
Firma inTAXI Media este un canal modern de publicitate out-of-home- care include taxi advertising. Prin amabilitatea lor, participand la o campanie lansata pe Facebook, am primit o luna de promovare in taxiurile partenere pentru Casa cu cadouri. Pentru cei interesati, gasiti mai multe detalii AICI.
Filmuletul e prima animatie de promovare pentru Casa cu cadouri si e facuta de prietenul nostru Alex Imparat (e bine sa ai prieteni imparati, pardon!... talentati, nu-i asa? :P ). Vi-l aratam si voua, cum sa nu? (Pe filmulet, ca de la Alex nu am cerut inca acord sa pun link spre fotoblogul lui.)

duminică, 7 februarie 2010

Crizantema- magazin online

Iata aici si primul magazin pe care l-am "branduit", adica pentru care am creat o imagine formata din avatar si banner, adaptate la cerintele Breslo. Multumesc Marianei ca a avut incredere sa se lase pe mana mea pentru a o reprezenta in mediul online :). Este un inceput bun si sper ca mai multi proprietari de magazine virtuale sa se dezghete la timp pentru a folosi niste instrumente folositoare promovarii imaginii (atat grafica pentru mediul online, v. ofertele deja create aici, cat si pentru materiale tiparite).
Bineinteles  ca poti folosi si poze neprofesioniste, din propria arhiva de pe calculator sau unele mai profi- luate de pe internet. Exista riscul insa ca imaginea sa fie una de amatori sau una cu copyright. Oferta Casei cu Cadouri include atat fotografii personale, preferate de proprietarul magazinului cat si poze preluate de pe internet insa FARA drepturi de autor- eliminand riscul ca cineva sa reclame incalcarea copyrightului.
Si acum, ca am spart gheata, astept si alte cereri :).

miercuri, 3 februarie 2010

Basca mod(erna) Zooey

Pentru ca imi place Zooey (Deschanel) si pentru ca ei ii place stilul mod (de la Modernists), cum puteam sa numesc altfel bascuta asta salvata din adancurile dulapului si re-fashioned, decat dupa ea? Pentru ca reprezinta cu succes crezurile tinerilor turmentati din anii '60. Pentru ca are stil si indrazneala. Pentru ca nu i se potriveste oricui, asta se subintelege.
Pentru ca e hyper-cool si da bine cu hainute vintage si o Vespa clasica. Nu-i destul?

pret: 46 ron
1. Zooey Deschanel, 2. Basca mod Zooey, 3. Vespa, 4. Mod Fashion, 2008

Dimensiuni: aprox.61 cm circumferinta
Materiale: fetru maro-castaniu, discuri de stofa gri si plus violet

P.S. m-am bucurat ca bascuta a servit drept fir de inspiratie pentru Zazine, in lista dedicata lui Zooey Deschanel: vedeti AICI. Zazine face liste cu produse handmade in concordanta cu filmele care ii plac, va recomand sa-i vizitati blogul pentru a descoperi liste de multe ori surprinzatoare.

Colectie de tablouri Teodora Czentie

Prietena noastra, pictorita Teodora Czentie a hotarat sa scoata la vanzare o serie de tablouri personale.Acestea se gasesc la noi, in exclusivitate, pentru o anumita perioada de timp. Casa cu cadouri este mandra sa vi le prezinte! 

DIMINEATA
pret: 700 ron
(acrilic pe panza)
50x50 cm
contact: casacucadouri@gmail.com 

VIZIONATI MAI JOS toate tablourile disponibile in acest moment.