Timpul se prelinge mut într-o clepsidră a durerii absolute.
Mă aflu într-un spațiu vast dar pustiu, împrejmuit de un zid al disperării - o fortificație înspăimântător de robustă de care sufletul nu mai poate trece.
Nu vreau si nici n-am puterea să renunț la noi. Inima mea încă te caută, îți strigă numele la fiecare bataie, dar nu-i răspunde nici măcar ecoul. Mi-ai promis că-mi vei fi mereu alături într-un fel sau altul. Mi-ai promis...
Te rog, întoarce-te! Nu știu să trăiesc fără tine.
