vineri, octombrie 30, 2009

Publicitatea lui Gabriel incalca legea

Comunicat de presa, Rosia Montana/ Romania; 30 octombrie 2009

Publicitatea mincinoasa incalca legea


Consiliul National al Audiovizualului este avertizat ca publicitatea lui Gabriel manipuleaza

Alburnus Maior a avertizat autoritatile romanesti despre campania manipulatoare a lui Gabriel care incalca legislatia in vigoare. Spoturile publicitare ale lui Gabriel difuzate pe canalele TV pretind ca proiectul de minerit de la Rosia Montana aduce beneficii Romaniei, fara ca titularul de proiect sa isi bazeze afirmatiile pe argumente legale si stiintifice reale.

In vara acestui an, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a constatat oficial ca publicitatea lui Gabriel contravine cerintelor legale din domeniu, dat fiind ca reclamele publicitare trebuie sa informeze corect publicul.
In urma unei sesizari, CNA a luat o decizie de intrare in legalitate a reclamelor lui Gabriel, respectiv ca spoturile publicitare sa isi continuie difuzarea cu conditia introducerii unei explicatii privind beneficiile reale care revin Romaniei, de pe urma proiectului de la Rosia Montana. Totusi, o noua sesizare transmisa de Alburnus Maior catre CNA Si Ministerul Economiei, solicita interzicerea completa a reclamelor publicitare si sanctionarea companiei Gabriel Resources, enumerand toate motivele legale care stau la baza acestei cereri.

Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este detinuta de Gabriel Resources in proportie de 80% (TSX:GBU) o companie fara experienta in domeniul mineritului, care planuieşte sa dezradacineze comunitatea din RosSia Montana pentru a realiza cel mai mare proiect de exploatare la suprafata a aurului din Europa.
RMGC a reinceput anul acesta o campanie de publicitate agresiva care consta printre altele in spoturi publicitare difuzate pe aproape toate canalele TV si radio din Romania.
Clipurile publicitare prezinta publicului un asa numit "Nou Proiect Rosia Montana" care, aparent, va aduce Romaniei beneficii in valoare de 4 miliarde de dolari si va reabilita mediul afectat de poluarea istorica cauzata de mina de stat de la Rosia Montana prin reimpaduriri a unor suprafete mai mari decat cele impuse de lege.
Un text de dimensiuni reduse completeaza finalul spoturilor publicitare cu informatia ca toate datele se regasesc in Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului (Raportul EIM), depus de RMGC la autoritatile romanesti in anul 2004, in scopul obtinerii acordului de mediu.

In argumentele sesizarii Alburnus Maior impotriva publicitatii mincinoase se arata urmatoarele:
1) RMGC nu poate pretinde ca detine un "Nou" proiect de minerit, deoarece legislatia cere ca in cazul unui nou proiect, cu modificari semnificative fata de proiectul initial, titularul trebuie sa depuna o noua cerere pentru obtinerea acordului de mediu si un nou Studiu de Evaluare a Impactului asupra Mediului;
2) RMGC nu are nici o baza legala in a pretinde ca mina va genera beneficii in valoare de 4 miliarde de dolari pentru statul roman.
Orice beneficii sau taxe care vor fi directionate catre bugetul public, depind de veniturile si profiturile inregistrate de mina. La randul lor, acestea depind de volumul productiei de aur si de pretul aurului pe piata.
Acesti factori sunt variabili si imposibil de estimat. In plus, dat fiind experienta din domeniu, nu este sigur ca statul roman va fi primul care va incasa beneficii din proiectul de minerit, deoarece Gabriel trebuie sa onoreze imprumuturile luate si dividentele actionarilor;
3) RMGC nu are nici un temei legal in baza caruia sa pretinda ca isi ia angajamentul sa acopere costurile poluarii istorice de la Rosia Montana.
Conform legii, aceasta problema este responsabilitatea statului roman iar Guvernul Romaniei a alocat deja prin mai multe Hotarari de Guvern, banii necesari pentru reabilitarea mediului, postinchidere a minei de stat;
4) Un Raport EIM nu poate fi folosit drept referinta stiintifica in promovarea proiectului, pana cand nu este acordata autorizatia de mediu. RMGC este inca departe de aceasta etapa.

"Am primit foarte multe mesaje din partea cetatenilor indignati de spoturile lui Gabriel. Asta ne-a incurajat sa trimitem sesizarea catre CNA. Speram ca evaluarea lor va fi impartiala si decizia va fi una corecta. Simbolic, am castigat deja, pentru ca stim ce reactii puternice au declansat reclamele lui Gabriel," declara Eugen David, presedintele Alburnus Maior.

Petitia Alburnus Maior poate fi accesata aici.

Puteti urmari un interviu cu Stefania Simion, activista Alburnus Maior, cu privire la contextul sesizarii, aici.

marți, octombrie 27, 2009

Alimentatia eco – o asigurare de viata

Intr-o perioada in care termenul „eco” a luat amploare, mai ales in domeniul alimentatiei, ne-am propus sa venim cu cateva detalii despre ceea reprezinta acest concept.

Fie ca este vorba de alimente, de produse cosmetice, de ingrijire, de curatenie sau de suplimente nutritive, produsele eco – termen sinonim cu bio, or­ganic, biologic sau ecologic – sunt compuse strict din ingrediente organice, din plante nemodificate genetic, carora nu li s-au adaugat alte produse chimice.
Plantele se cultiva pe terenuri pe care nu a fost aplicat nici un ingrasamant chimic, planta culeasa fiind supusa macerarii fara a i se aplica procedee chimice iar, in ultima faza, ele sunt ambalate fara conservanti sau alti substituenti chimici si sunt certificate de organismele europene sau mondiale acreditate in acest sens (de exemplu Soil Association - unul dintre cei mai im­portanti certificatori ecologici din Europa).


Numerosi cer­ce­tatori din diverse tari ale lumii au demonstrat ca mancarea ecologi­ca este mai bogata in vitamina C, mi­ne­rale esentiale – calciu, magne­ziu, fier, crom – si antioxidanti.
Un alt atu al alimentelor ecologice este ca la prepararea acestora nu sunt folositi aditivi alimentari periculosi. Numai cca. 32 din cei aproape 300 de aditivi alimentari aprobati in UE sunt permisi in productia bio.
O dieta Bio este si cel mai bun mod de a reduce expunerea la reziduurile de pesticide periculoase, pentru ca in agricultura ecologica folosirea chimi­calelor de sinteza este interzisa. Circa 331 de tipuri de pesticide se folosesc in agricultura conventionala si reziduuri apar frecvent in manca­rea nonorganica.

Intre produsele naturiste si produsele Bio, diferenta o reprezinta pasii mentionati in procesul de productie. Produsele denumite generic naturiste, sunt bazate pe plante. Din totalul ingredientelor Bio, 100% sunt certificate Bio de organismele internationale acreditate.
Pana la urma ingredientele unei alimentatii sanatoase sunt timpul si respectul fata de natura, un ritm mai lent, mai apropiat de sufetul omului, departe de agitatia permanenta a societatii noastre. Iar aceaste metode contribuie in mod vizibil la starea de bine a organismului nostru...



Silvia Morsoaca

luni, octombrie 26, 2009

Arahnidele iau atitudine! (paianjenii nu sunt insecte)



E cunoscut deja, incalzirea globala ne afecteaza pe toti, insa animalele sunt cel mai puternic influentate.


Si pentru ca noi oamenii ne miscam cam greu, lumea necuvantatoarelor s-a gandit sa ne dea o lectie.
Unul dintre cei mai faimosi predatori a aflat ca daca va consuma mai putina carne va ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Asadar a decis:
- ,, Incepand de astazi devin vegetarian!”
Temerarul nostru este Bagheera kiplingi, prima specie de paianjen a carui dieta este constituita preponderent din nectar si frunze tinere de Acacia. Aceasta insecta a fost descoperita de o echipa de cercetatori americani in America Centrala, mai precis in Mexic, Costa Rica si Guatemala.
Pana in prezent au fost descrise 40 000 de specii de paiajeni, toti fiind pradatori- carnivori, unii hranindu-se si cu animale vertebrate. Dar acest paianjen saritor, ce apartine familiei Salticidae, se hraneste in mod primar cu plante si doar ocazional cu nevertebrate.

Panza acestui arahnid ii foloseste doar pentru ,,evadare”, sarind de pe o ramura pe alta, pentru ca dusmanii sai sunt furnicile ce traiesc in simbioza cu Acacia, si care isi protejeaza sursa de hrana de paianjenul ,,pradator”.


Aceasta specie de paianjen saritor isi foloseste abilitatile de pradator: agilitatea si simturile foarte dezvoltate, pentru a evita intalnirea cu ,,gardienii” acestor plante.
Atunci cand nu se hranesc, ei se retrag pe frunzele batrane, acolo unde furnicile nu vin, iar pe aceste frunze are loc imperecherea si depunerea pontei.


Oare cati dintre noi ar accepta sa devina vegetarieni pentru a proteja natura...

Surse:
1. http://www.sciencenews.org/,
2. http://www.scientificblogging.com/,
3. http://salticidae.org/,
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Bagheera_kiplingi

Elida Rosenhech

Am revenit

Salut si bine v-am regasit!

Iata ca dupa o perioada destul de lunga in care am absentat in blogosfera revenim cu forte noi, mai voiosi si mai dornici sa aducem spiritul ecologic in gandurile tuturor.

Tineti apropate... pentru ca in curand veti afla ce proiecte inedite au pregatit ecologistii pentru aceasta toamna ;)

Irina