Dor de casă

mi-e dor de tot ce-a fost cândva

în Burdusaci, satul copilăriei

acolo unde umbra ruginită a viei

pe –obraz îngălbenită mă lovea

mi-e dor de ploaia cristalină

ce mătăsos în păr mă răscolea,

mi-e dor de iarba-nvăluită-n coasă

ce-n brazde verzi se destramă

mi-e dor de Sohodol pădurea

acolo unde tata m-a bătut cu sete,

c-am plâns de dragul unei fete

că o iubeam, iar ea nu mă iubea

mi-e dor de ce n-a mai rămas

pe unde nu mă mai găsesc,

mă-ntorc în umbrele din pas

în amintire înserarea s-o trăiesc.

28.09.2007

Traian Arhip Zeletin