Lung e drumul pan'la stana

Avand un chef nebun de zapada si vreme buna (dupa un weekend cetos in Tarcu), nu pot rezista ofertei facuta de Mini de a merge in Retezat in compania lor. Merci Mini :). Lore se lasa usor convinsa cand afla ca va fi prezenta si Lexa, 'catelusa' husky ce-l insoteste pe Zsolt Torok mai peste tot, si pe care ii mai vazusem tot prin Retezat in martie 2005. Asa ca ne adunam vineri noapte la Coroiesti, un sat pe valea Raului Alb, acasa la Aurel Salajan, gazda buna ce ne primeste peste noapte. Suntem 8+1: Ramona, Mini, Lore, Dragos (Duba), Aurel (gazda), Zsolt, Alin Stana (deja celebru la 17 ani), eu si Lexa, care ne uimeste cat e de cuminte. Dimineata purcedem spre valea Raului Barbat, spre o destinatie pe care eu o intuiam inca dinainte de plecare: Stana de Rau. Acolo este Taul Tapului, Cascada Ciomfu, dar si loc de campare (vara). Trecand de Hobita, urcam cat putem cu masinile, care pana la urma nu mai fac fata zapezii prea mari, asa ca trecem pe schiuri. E inca dimineata si frig, asa ca focile sunt eficiente. Insa avem de strabatut cam 20 km pana la destinatie... asa ca mergem si tot mergem. Schiurile clampane regulat, Zsolt ne delecteaza cu povesti din pereti celebri si din Himalaya, Dragos Dubina ne povesteste si el despre Indonezia, iar grupul se rasfira ca zmeii cei tineri trag tare in fata, iar Lexa se plimba dute-vino, de la cap la coada sirului indian, si invers.

Lexa

Soarele se ridica pe cer, se incalzeste si incepe sa ni se prinda zapada de schiuri. Deci incepem sa impingem de doua ori mai tare, dam si pieile jos ca oricum schiul are priza la zapada ca la mortar... Si asa marsul nostru pe vale se transforma treptat din regulat in plictisitior, si din plictisitor in obositor. Peisajul si el monoton, drumul forestier defel nu vrea sa ne urce si se incapataneaza sa tina firul vaii, dar ne facem planuri pentru la vara cu bitziclele. Dupa ce am marsaluit vreo 7 ore, abia am ajuns la intrarea in Parcul National, unde de pe o harta citim ca ar mai fi vreo 5 km. Imi aduc aminte de marsurile din armata, (si de tabara de schi, unde ar fi trebuit sa mergem pe jos de la Campeni la Arieseni si inapoi, noroc cu ceva bascule in care ne-am suit toata compania :) ), strang din dinti si-i dau inainte... nu mai am rabdare.

Treptat urcam spre capatul vaii si peisajul incepe sa se deschida, ne apropiem de crestele albe. Ce pacat ca deja se lasa inserarea! Am mers azi o zi intreaga, suntem rupti, si n-am ajuns inca la destinatie.

Zapada acopera Parcul National

Totusi, pe intuneric si ghidati de Aurel gasim locul unde urmeaza sa ne instalam pentru o noapte. Dupa ce dam la lopata sa degajam intrarea, intram intr-o stana mare, intretinuta, nu foarte curata, si cu ceva zapada inlauntru. Bineinteles ca oboseala ne loveste, frigul ne da in cap si el, asa ca cine e in stare, pregateste ceva cald la primus, cine nu, se vara direct in sac, dupa ce-si improvizeaza culcusul pe unde apuca. Noaptea e calma si friguroasa, iar dimineata la fel de senina ne intampina cu soarele poleind crestele din jur. Sunt -8 grade in stana (sensibil mai cald, totusi, decat afara), asa ca ne ia ceva vreme sa ne dezmortim. Se anunta o zi faina. N-avem vreme de stat, caci ne asteapta crestele inzapezite... ardem de nerabdare sa ne si dam la vale pe schiuri, dupa atata tarait picioarele-n bocanci. Insa ne asteapta o panta deloc usoara spre culmea Lancita, de urcat prin padure si apoi pe coama. Lupii tineri (Alin si Aurel) zboara la deal, Zsolt e in fata, Duba o ia si el la deal, eu raman mai la urma sa nu cumva sa se demoralizeze Lore. Dupa marsul de ieri e nevoie de putin suport moral, mai ales ca panta e mare, soarele sus si zapada grea. Si Ramo si Mini merg mai incet la deal, mai aluneca... dar sunt o companie placuta, las intrecerea cu zmeii pe altadata. Urcam cu nenumarate zigzaguri, prin padure, peste padure si apoi pe un covor alb si omogen. Nici nu vrem sa stim cata zapada e dedesubt, toti jnepenii si bolovanii sunt ingropati. Am ceva emotii cand ii vad pe ceilalti baieti zigzagand dasupra noastra. Estimez panta la cam 30-35 grade, dar o linistesc pe Lore ca zapada e stabila, grea, si ca urma facuta de baieti e sigura.

Obarsia vaii Raului Barbat, cu armata de pitici . Acolo undeva e cascada Ciomfu .

Deasupra padurii, valea raului Barbat ni se afiseaza in toata splendoarea ei, cu stana ce ne-a adapostit, tot mai mica, inconjurata de culmi si varfuri inalte.

<- Stana de Rau (sunt mai multe) / / / / privita urcand spre Creasta Vlasielu ->

Iesind in creasta, zarea se deschide, o priveliste mareata ne desfata privirile. Spectacolul e total: Custura danseaza cu Papusa Mica, si-aia Mare se ascunde dupa Tap. Iar Varful Mare a incins hora, ca doar are parte de vizite!

< - Creasta Custura - Gruniu - Vacarea la peste 2200 m / / / / Papusa ascunsa dupa Varful Tapului ->

Oaspetii sprinteaza spre varf, unde si ajung in timp ce noi cei mai lenesi ne intindem ca soparlele la soare.

Pentru momentele astea a meritat sa ne strofocam atata! Cu atat mai mult cei de pe varful Mare, ce pornesc pe schiuri vertiginos de pe muchie pe o fata destul de inclinata!

Coborare de pe Varful Mare, spre Sud-Est. Protagonisti: Aurel Salajan, Zsolt Torok, Alin Stana

Baietii traiesc momentul, in timp ce eu regret ca nu-s acolo... Dupa o scurta regrupare, se afunda serpuind in caldarea Vlasielu, in timp ce cainele goneste pe creasta, exact pe urme, spre noi. Lexa asta are instincte de alpinist!

Pe Varful Lacului, cu perspectiva spre Valea Raului Barbat si Creasta Custura - Gruniu - Vacarea

Ne regrupam pe creasta langa varful Lacului, pentru a cobora inapoi la stana: Mini, Ramo, Lore, eu, Zsolt si Lexa. Ceilalti: Alin, Aurel si Dragos vor inconjura culmea Lancita si vor reveni catre Stana de Rau. Practic, suntem de o parte si de alta a culmii, si reusim sa speriem un grup de capre negre, care nedumerite nu au unde sa se ascunda si raman in mijlocul crestei... Lexa da sa se repeada dupa ele, dar asculta pana la urma comanda de oprire si ramane in formatie.

Lexa asculta comanda lui Zsolt si NU fuge dupa caprite!

Zapada nu e pe placul meu, umeda si grea... schiurile nu prea ma tin deasupra si se afunda la cel mai mic viraj... asa reusesc sa iau o tranta direct in cap, in viteza... ma infig in zapada ca paru' si ma mir ca inca sunt intreg. Vad niste bulgari ce-o iau la vale rostogolindu-se, si ma intreb daca n-o sa plec odata cu ei. Din fericire, nu se intampla nimic. Ajungand la padure, ne strecuram printre copaci mai cu grija, nu de alta, dar sa nu-i imbratisam... Ajungem pe rand, dar intregi in tabara, infulecam ceva rapid, saltam bagajele si-i dam la vale pe schiuri. 20 km, de data asta fara piei.

20 km mars

Pana am iesit din Parcul National, a mai mers cum a mers, caci alunecam la vale... dar apoi pe lungul drum cu dese portiuni de aproape plat, am dat la betze ca niste teleghidati. Ne-a prins noaptea, dar de data asta am reusit sa-i facem in 3,5 ore, nu in 10. Am ajuns alunecand pana la masina (pe la 22), trebuind sa dam jos schiurile doar pe o portiune foarte scurta. A doua zi dimineata la 7, am vazut Retezatul din nou. De data asta, din avion. De la 10000m, culmea Lancitei semana c-un derdelus inghetat, Varful Mare parea mic, iar Stana de Rau n-am reusit s-o dibuiesc, ascunsa in valea Raului Barbat.

De acolo, se vede altfel.

O sa mai merg si altadata, s-o revad. Sunt locuri in care merita sa te reintorci, si acesta e unul dintre ele. Alte cateva poze si comentariiile Loredanei: http://picasaweb.google.com/loredana.stefanut/RetezatVfMareCuAccesDinspreHobita#

Ski pe Bloju cu povesti la gura sobei

2006 Decembrie, 02 : Coboram de pe Bloju (2162m), dupa o 'excursie' pe traseul Zanoaga, Sturu, Bistra, Pietrii. A fost o iesire excelenta, cu Marius Minea, Gerzon si Mitza. Baietii ziceau ca este o poteca prin padure, pe culmea Paltinetu ce ne duce in Poiana Marului. Mai bine coboram pe acolo, decat sa ne rupem oasele pe lungii km ai drumului de pe valea Bistrei. Culmea Blojului este luuunga si lina, brazdata de petice mari de zapada. Imi imaginez ce fain ar fi sa te dai cu placa, pe o asa minunatie de panta. Poate ca-ntro zi o sa ma dau... Un acoperis de tabla luceste in soare, undeva spre stanga, la marginea padurii. Ma intreb oare ce-i acolo... casa de vanatoare? baraca de muncitori forestieri? Stana? Mai jos, abrupturile vaii Bistrei sunt acoperite de padure deasa. O fi oare drum acolo in padure? De departe, pare o baraca solida, dar nu ne apropiem de ea ci continuam drumul si coboram pe plaiul lin spre V. Gerzon povesteste ca a dormit acolo intr-o iarna cu cortul, intr-o ruina de stana. ------------------------------------------------------------------------------------------------- 2008 Februarie, 10 : De pe Valea Bistrei, la km 6 cotim stanga pe un drum forestier, cu zapada neatinsa. Ocazie perfecta sa incerc (pentru prima data) urcarea pe schiuri. Mitza si Carol sunt si ei cu schiurile, iar Lore pe rachete. Doi catei ne insotesc din Poiana Marului. Drumul forestier ne urca destul de mult pe vale, peisajul este frumos si ne bucuram de zapada care creste pe masura ce urcam. Ninge incontinuu. Cateii se uda pe labutze intr-un paraias, care le ingheata. Se opresc saracii sa-si linga labele inghetate... e frig si pentru blanosi. La o cotitura la vreo 1500m, peste un podet cam subred trecem paraul si drumul se pierde in desis. Parca parca ar fi un culoar printre brazi, parca-parca s-ar vedea o rariste mai sus. Ar trebui sa fie pe aici o cale de acces la golul alpin. M-as duce sa vad, dar zapada e imensa si companionii mei au obosit. .

Facem pauza, mancam si ne intoarcem. Ce bucurie pe schiuri la vale! Umbrita din pacate, ca reusesc sa zgarii schiurile pe niste bolovani sub zapada. Mitza ia un track pe GPS si aflu ca urcasem pe paraul Bloju. ------------------------------------------------------------------------------------------------ 2009 Martie, 07 : Suntem in golul alpin, ce bine! E ora 17 si burniteaza fin. Planul de a ajunge in Saua Iepii a cam cazut, ne-a luat cam mult urcarea pe paraul Bloju.

De la capatul drumului forestier vegetatia a invadat valea. Am urcat la plesneala pe langa parau, pe schiuri prin nametii de 1 m, zig-zagand de-o parte si de alta. A fost greu si frumos in acelasi timp... dar am ajuns intr-o zona cu brazi rari, si am iesit elegant in pustiul alb.

Aventura ne-a luat cam mult. Decidem ca e mai bine sa campam aici in zona, decat in Saua Iepii. Om merge maine pe toata creasta, daca va fi vreme buna: Vf Bloju, Netis, Saua Iepii, Baicu, Nedeea, Culmea Nedeii (cam ambitios planul). Oricum, e ceata si nu se vede mai mult de 100m in jur.

Incerc sa gasesc dupa miros 'Stana de la Coni', unde dormise G, doar trecusem mai demult pe langa ea. Le spun baietilor ca plec in explorare, las rucsacul, iau statia si o iau la vale pe schiuri spre V. Locurile imi par familiare, o perdea de braduti spre N marginind panta ce incepe sa se intrevada spre abisul vaii Peceneaga. Alunecarea imi produce o placere deosebita, e un pulver fin, strat subtire, nu ma afund, iau viteza. Cu cateva viraje, sunt la liziera. Iata si stana, dar ce deceptie... acoperisul nu mai e, barnele stau aproape ingropate in zapada. Fac o poza, si ma intorc spre ceilalti. Ochesc niste locuri bune de dormit sub brazi mari, izolati, unde cetina deasa te fereste de ninsoare. Le spun baietilor ca stana e distrusa, dar ca ar mai putea fi un adapost in zona: un acoperis lucind in soare. Ar trebui sa nu fie departe, sub un km estimez... O fi oare ceva de capul lui? Cata e inghetat si obosit (i s-a rupt un batz telescopic si s-a chinuit de numa prin nameti la urcare). Asta, dupa ce s-a incapatanat sa care coltarii, piolet si ... o lopata de fochist. Clar, lopata e de vina :) ... insa acum i-a venit randul, Cata se apuca de sapat zapada sa puna cortul! Andi nu mai are nici el chef de umblat, ar pune cortul. Numa eu, capos, insist sa caut acoperisul ala. M-as duce si singur sa-l caut, fie si numai din pura curiozitate! Trebuie sa ma grabesc, incepe sa se intunece si sa ninga. Il vad pe Razvan in forma, si-il lamuresc sa vina cu mine in cautarea adapostului. Ii dam bataie: GPSul in mana, spre culme, spre dreapta... 500m, ultimii braduti. Cu siguranta prin zona asta am coborat atunci. Era o poiana larga, ca o terasa, mai jos dupa niste brazi, spre vale... parca o vad. Frumoasa si verde, iar eu visam la o coborare cu placa. E aproape intuneric si ceata, ninge. Am mers destul la deal, acum hai la vale! Schiem in poiana larga printre braduti, slalomul perfect. Nu-i snowboard, sunt schiuri, in bocanci de piele, dar fie! Uraa! Gasim adapostul! Cam bate vantul printre barne (are doar un perete), dar acoperisul e bun si o soba troneaza in mijlocul 'sufrageriei'.

Ne reintoarcem dupa Andi si Cata, dar ei pusesera corturile deja. Nu-i nimic, luam corturile pe sus, si asa le taraim pe zapada vreo 500m. Peste o ora, corturile sunt montate direct pe zapada (langa adapost) iar in soba duduie focul. Sufrageria noastra are vedere larga spre vale. Ne ospatam si la somn.

Toata noaptea a viscolit, ne-a acoperit intrarea in cort pe jumatate cu zapada. Iar cand Cata a scos ancorele de la cortul sau dimineata, l-a luat vantul si baietii au fugit dupa el in vale :).

Pe ceata si viscol, urcarea spre Bloju ni s-a parut fara sens, ne-am intors deci de la 800m de varf. Nici vorba sa mai continuam parcurgerea crestei.

Chiar si coborarea e dificila la altitudine... ne impiedicam de bucati de gheata si troiene la fiecare moment (asta pe la vreo 2000m). Mai jos scapam de gheata si putem sa ne dam fain, pacat ca e cam scurt. Cum ninsese toata noaptea si inca mai ninge, ne afundam cam mult in pulver si alunecam incet, o miscare lina. Intrand in padure, Cata face o scamatorie si se rataceste cu noul GPS. Apare dupa vreo 2 ore. Tinand culmea, gasim un alt adapost vechi si distrus in padure, chiar unde poteca coteste pe versantul vaii Peceneaga. Coboram pe schiuri destul de mult pe poteca plina de trunchiuri prabusite, Razvan intrecandu-ne pe toti in stilul sau kamikadze. A fost multa miscare, libertate, voie buna si povesti spuse la gura sobei + o noapte in cort pe viscol. Unde mai pui ca ne-am facut si damblaua coborand Bloju pe schiuri. Odata, o sa merg acolo si cu placa! Starring:

Catalin Simion: omul cu batul rupt, dar cu lopata si GPS

Andrei Oana: omul cu transportul si cu cortul, si cu cristiane faine prin pulver

Razvan Arsene: omul tanar fara geaca, cu viteza si compasul mare + subsemnatul: omul cu mirosul, si cu povestirea

Tort de frisca cu Tirami'Su

Daca n-a venit iarna la noi, am mers noi la ea. Am pornit sambata 11.01 catre Innsbruck, si dupa aprovizionarea la Decathlon cu ce ne mai lipsea (manusa/casca/placa/clapar/fermoar) pe noapte poposeam la casa ospitalierei doamne Mak. A doua zi, duminica, incolonarea spre ghetar... unde am ajuns parca in alta lume. http://www.alpineskimaps.com/htm/austria/stubai/winmap.htm StubaiGletscher este cel mai mare domeniu schiabil pe ghetar din Austria, si pentru noi profanii obisnuiti cu Muntele Mic si Straja a fost o revelatie. Parcatul a fost o surpriza, te dirijau in parcare unde sa te opresti, pe urma ne-au luat cu autobuzele din parcare si ne-au lasat la gura telecabinei, (tehnica SF, ce mai). Urcatul cu gondolele a fost o alta patanie, noi ca natafletii ne-am imbulzit afara la prima statie (Mittelstation Fernau), dar de fapt gondola era ghidata de un sistem mecanic pe alt cablu ce te urca mai sus... asa am ramas pe margine ca la offside si asteptam urmatoarea gondola libera (care a si venit in scurt timp). Am ajuns totusi in Gradina Caprelor (Gamsgarten) de unde am luat mai departe un telescaun. Treptat ne-am dumirit cum e cau urcatul si cu pistele, care pe unde merge... erau atat de multe incat iti trebuiau mai multe zile ca sa te dai pe toate. N-am mai schiat pana acum pe ghetar si mi-a placut foarte mult, desi zapada de pe partii (ninsa dinainte de Craciun) tot o "gheata" era. Tare, tare! O bateau baietii cu ratrackul, dar tot te zdruncina de numa' si era foarte neplacut sa cazi... Ce sa mai zic, am cautat partiile negre, si n-am gasit decat una, si-aia betonata. Pana la urma m-am dat pe albastre (cele mai usoare cica), dar si acolo am avut ceva probleme ca luai o vitezaaaa ...(mie-mi place sa merg mai direct pe partie, varfurile spre vale si cat mai putine inflexiuni). Asa ca am cotit mai pe langa piste, unde era mai moale. Acolo era mai bine... Dar tot era gheata si nenumarate urme inghetate brazdau orisice suprafata de zapada schiabila. Abilitatile mele echilibristice au fost puse la grea incercare. Pana la urma m-am descurcat. Am ochit insa partiile rosii punctate (Skiroute nur fur Skilehrer oder Alpinerfahrung ;) ) si le-am pus gand rau. Mai ales una mi-a atras atentia: Kanonenrohr (tzava de tun), practic un jgheab inclinat la 45%. Le-am lasat insa pentru zilele urmatoare, ca astia la 16 inchideau instalatiile, si pentru prima zi era destul. Inca un amanunt... in ziua aia frumoasa de duminica s-a tinut tocmai Stubai Jam (concursul-spectacol de salturi si figuri), i-am vazut pe cativa in actiune dar habar n-am avut la ce event bengos tocmai asistam (am aflat mai tarziu de pe derdelus.ro). Am remarcat dracoveniile alea de trambuline si pipe-uri, dar dracu le-a bagat in seama ca eu aveam propriile experiente, dandu-ma pe unde apucam. A doua zi, am zis sa facem o tura a zonei. Ne-a zis doamna Mak ca toate partiile din zona functioneaza (ne venea greu sa credem la cei 15 cm de zapada din vale). Culmea ca a avut dreptate. Am mers la Fulpnes (un mic orasel) la Schlick 2000. Acolo, mai putine piste, dar practic tot versantul (acoperit cu padure de tisa printre care serpuiau partiile) era tot o urma de schi si snowboard. Se dadusera astia si prin scorburi! http://www.schlick2000.at/sixcms/media.php/794/panorama_schlick_05_06.jpg Acolo ne-au placut foarte mult ...terasele! Era un soare de te-mbia la lancezeala, si ne-am proptit pe sezlonguri ca pensionarii. Privelistea era incantatoare, vedeai oraselele de la poalele muntelui si valea pana spre Innsbruck (astea nu se vad la StubaiGletscher). Mi-a placut scoala de ski pentru copii: pe cei mai mici ii prindeau de bratele unul linghispir care se rotea, si astia micii nestiind sa ia curba, picau si ramaneau agatati ... nu va temeti nu era deloc horror desi unii mai plangeau. http://picasaweb.google.com/loredana.stefanut/AustriaStubaiGletcher#5293028870195896290 Apoi ii urca cu tot cu schiuri pe o banda transportoare si-si dadeau la vale cu instructoritza in fata... interesant! Langa Kreuzjoch restaurant, versantul e ideal petru lansari cu parapanta. Era amenajata si o rampa de decolare pentru deltaplan acolo. Cum vremea era superba si cu Alpii Tirolezi nu ne intalnim zilnic, Lore a optat sa coboare in zbor (coborarea pe schiuri pana in parcare era lunga si plictisitoare), asa ca i-am carat schiurile pana jos. O termica meseriasa le-a permis sa se-nalte la 3000m peste Alpi, fara avion! http://picasaweb.google.com/loredana.stefanut/AustriaTandemFluge# Voiam sa ajungem in ziua aia si la celelelte domenii schiabile afara de StubaiGletscher, dar cu zburatul ne-am intarziat (asa zi faina era ca puteai sa stai in aer pana la lasarea serii). Am mai apucat sa mergem doar la Serles (http://www.serlesbahnen.at/img/pano_winter.jpg) si sa ne dam pe cele 2-3 partii de acolo... bineinteles coborand la lasarea intunericului pe partie pana in parcare la masina. Acolo am gasit pista perfecta: lunga de vreun km, si cu inclinare constanta undeva la 25%. Acolo putem sa ma dau direct, la viteza fara sa virez, in timp ce Lore incerca ca mearga si ea mai tare, cu mai putine viraje. Dimineata urmatoare mi-am bagat bootsii in snowboard, si dupa un scurt contact cu pistele albastre (erau tari ca naiba), am luat la rand bucatile de zapada dintre ele si pistele rosii punctate (alea de zice sa te duci pe ele cu Lehrer si Erfuhrung). Intr-adevar pe-acolo zapada era mai moale, n-o tasasera astia cu PistenBully (asta-i ratracku ' lor, asa-l cheama). M-am dat pe toate (afara de Tzava de tun, care nu stiu cum naiba de am scapat-o, venea ora 16), experienta a fost diversa si foarte interesanta, mai putin relatia cu Lore care a inceput sa se tensioneze, pentru ca o lasasem de izbeliste cu ceilalti pe partii si-mi faceam de cap pe ghetar. Aveam insa un as in maneca ca sa ma reabilitez: sa coboram impreuna cei 10 km pana in parcare la masina. In scopul asta am si dat placa pe schiuri, urcand practic la limita cu gondola inapoi pe ghetar, la 16:05. Cand colo, ce sa vezi, colegii ratasera intrarea pe traseul 14 de coborare, si se-nghesuiau la gondola sa coboare, in timp ce eu urcam cu telescaunul, si baiatul de acolo imi facea semne ca asta-i ultima tura. Duca-se cu cabina... am pornit pe Wilde Grub'n (traseul de coborare 14 - poate cineva sa traduca asta???) si chiar daca pantele uneori foarte abrupte cu zapada beton nu sunt o combinatie prea fericita, la stilul meu de skior kamikadze n-aveam ce pierde. Am ajuns deci in parcare fara peripetii, dar fitilul la dinamita era deja aprins, si in masina numai ce-a explodat de era sa ne rasturnam de pe sosea in rapa! Asa ca in ziua urmatoare am stat cuminti, n-am mai mers la ski, doar seara am vizitat piscina din Neustift. Totusi ziua aia n-am pierdut-o degeaba, ne-am plimbat prin zapada cu rachetele pe o vale ascunsa pana la o cabanutza (Oberisalm 1700m), ningea si era zapada mare, asa ca numa bine efectele exploziei s-au estompat. Ultimele doua zile au fost de vis! Am fost pulbere... Pardon! ... a fost pulver pe ghetar. O zapada noua de aproape 40 cm acoperea totul. Bineinteles ca partiile fusesera batute cu ratrakul... asa ca le-am evitat pe cat am putut. Lore a descoperit si ea vraja datului prin pulver pe pante putin abrupte si-i placea, pana la urma am coborat la plecare si pe Wilde Grub'n (asta-i o larva salbatica, cumva?). Asa am profitat la maxim de particica de ovaz oferita din banii nostri cailor carutelor imperiale (pardon! / 150Euro=skipass 5 zile / kilowattilor gondolelor austriece). Cam asta fu Stubaital (Stubai Thal)... o lume minunata, cu oameni primitori, skiori, zburatori (muncitori intr-un cuvant), a trecut ca-ntr-un vis frumos (si prea scurt). Mai vrem!!! Mai multe poze: http://picasaweb.google.com/loredana.stefanut/AustriaStubaiGletcher#

New Year's Eve

Venit-a mult-asteptata vacanta de iarna, si de data asta n-am mai facut Craciunul acasa, ci ne-am adunat intr-o cabanutza in Pasul Vulcan. Acolo ne-asteptau zapezi neatinse si brazi incarcati de nea. Ne-am reincarcat bateriile in ciuda gerului de afara, la caldura cabanei depanand povesti cu prietenii si jucandu-ne pe saturate. Mai multe poze: http://picasaweb.google.com/loredana.stefanut/2008_CraciunVulcan# Printre atatea activitati am gasit totusi timp pentru 2-3 ture de schi, si o iesire pana pe Varful lui Crai (spre culmea muntilor Vulcan). O mica relatare, legata de articolul lui Alin si Gianina , unde au fost nevoiti sa se intoarca pentru ca gheata acoperea culmea muntilor Fagarasi, iar ei erau pe schiuri de tura, fara coltari. Urcam spre pasul Vulcan de la cabana cu acelasi nume, eram 5 (eu pe schiuri de tura, Lore si cu Bolo pe rachete, si Feli cu Eugenia in bocanci normali). Din Saua Dambu Casilor (acolo se desprinde un traseu spre Vf Straja traversand o vale pe la Stana Straja) drumul urca usor putin mai la E si sub creasta mai accidentata si stancoasa (Creasta lui Crai, parca asa ii zice). Am ales drumul pe creasta la urcare, ca sa coboram apoi pe drum la intoarcere (urma sa ne intoarcem pe acelasi traseu). Surpriza a fost cand am inceput sa alunecam pe gheata de sub stratul de zapada de cativa cm. In unele locuri, zapada era spulberata complet de vant, practic ramanand doar crusta de gheata. Pinguinii (Lore si Bolo) n-au avut nici un fel de problema, rachetele lor fiind echipate cu colti metalici pe talpa. Au trecut in siguranta. Pedestrasii (Feli si Eugenia) s-au descurcat cu chiu cu vai, alunecand si ajutandu-se de bete, mai bagandu-se prin tufele de afine inghetate de pe creasta, mai lunecand... Foca de mine a dat jos schiurile si intrucat aveam plastici, am reusit sa sparg crusta destul cat sa infig varful, si asa am urcat, infigand de 3 ori fiecare pas. Zonele alunecoase nu au fost deloc lungi, mai multe de cativa m. Pana la urma am parcurs creasta inghetata, deloc lunga, mai putin Eugenia, care dupa ce a trecut de partea cu gheata, n-a mai vrut si s-a dat la vale pe fund din dreptul unui bolovan, pana la drum. Ne-am asumat urcarea aia, si pentru ca la o eventuala alunecare, perspectiva cea mai groaznica era un derdelus de vreo 20m la 45%, cu zapada pufoasa, si pe urma copacii. Mai ca nu-mi venea sa-mi dau drumu' intentionat (dar n-aveam pioletul la mine sa pot exersa oprirea :D ). Insa, se schimba complet abordarea, atunci cand esti pe crestele Fagarasilor, si ai in stanga si dreapta ta prapastii impresionante. Asa ne-am bucurat dupa ce am parcurs creasta: Pentru ca ne doream si o tura adevarata, dar scurta 'la munte', am ales in penultima zi a anului 2008 un munte drag noua. Si asa a iesit: Tarcu Castle Magic! http://picasaweb.google.com/alin.ciula/20081230TarcuCastleMagic# In ciuda aparentelor, zapada in muntii atat de dragi noua e slabuta, ne-am felicitat ca am ales rachetele, pe care de multe ori le auzeam scrasnind peste pietre. Pentru ca magia sa fie completa, am gasit la finalul zilei si locul special de petrecut Revelionul 2009! : Poiana Marului! O cabana de data asta mai pretentioasa... asa ca am dat o fuga pana la Tm sa ne luam tinutele de gala, ca sa petrecem si sa ... dormim toata noaptea de Anul Nou! La Multi Ani! si sa vizitati multe locuri frumoase, cu cei dragi! Lore si Alin