Anul asta avem o noutate: start decalat.
E 10:10 şi concurenţii de la proba lungă pornesc în cursă.
E 15 iunie 2013, şi tocmai s-a dat startul celei de-a III-a ediţii a
Maratonului Ţarcu, unul din cele mai grele concursuri de gen. De data asta am pornit şi eu, laolaltă cu câţiva 'grei'.
 |
| 10:10 Start proba Maraton, 80 km + |
Maratonul Ţarcu a fost o idee încolţită în mintea mea în 2010.
În ţară, începeau să apară tot mai multe concursuri MTB de genul, dar în Banat erau la vremea respectivă doar vreo trei (care să conteze):
-
Liman Bike Race, dezmorţeala de la la început de mai, odată cu venirea primăverii
Ţin minte ca prima participare la BMM a fost în 2008, şi-am prins chiar un loc III la 35+ (chiar îi facusem) pe tura medie de 60km cu biţicla mea veche din 1997 (primul meu MTB, fără furcă telescopică, cu care mă dau şi acum în oraş sau la ture uşurele).
Chiar dacă nu sunt un împătimit al curselor şi prefer turele de placere (şi nu mă antrenez din varii motive, singurele dăţi când m-am antrenat au fost pentru
Carpathian Adventure 2009)... totuşi cumva concursul ala de la Gărâna mi-a innoculat microbul în sânge. In definitiv oricât ar fi de greu, e fain!
În 2010, prietenii mei Alin şi Gianina organizează pentru prima dată
Hercules Maraton împreună cu CSA. Constat că se poate face un concurs reuşit de la 0, cu o echipă bună.
Tot în 2010 mă implic mai serios în activităţile legate de aria protejată
Sit Natura 2000 Munţii Ţarcu. Împreună cu Asociaţia Altitudine, aplicăm şi primim administrarea sitului de la Minister. Nu prea ştiam în ce ne băgam... a fost un fel de cutia Pandorei: un ONG cu o mana de oameni şi cu resurse extrem de limitate, să facă în Ţarcu ceea ce face o administraţie de parc naţional (spre exemplu în
Retezat sau Domogled-Valea Cernei, sunt o duzină de oameni plătiţi pentru asta).
În toamna 2010, ideea e deja coaptă şi mă hotărăsc: zona Ţarcu merită un eveniment serios, sportiv şi ecologic totodată, merită şi alt fel de turişti decât cei ce-şi turează motoarele pe păşuni alpine, şi în definitiv merită promovată.
 |
| În toamna 2010, încolţea o idee |
Ca să nu iau un start greşit (pt. eveniment), am apelat la cei cu experienţă:
CS Tibiscus Timişoara,
Concordia Lugoj,
Bike Attack şi bineînteles nu i-am putut omite pe oamenii locului Clubul Montan Caransebeş. Le-am povestit despre idee şi i-am motivat să se implice în eveniment... astfel, cu concursul cluburilor reprezentative din Banat şi a Salvamontului şi cu multă, foarte multa muncă, am ţinut două ediţii ale concursului MTB din Ţarcu. Trebuie să mai menţionez pentru prima ediţie implicarea semnificativă a lui
Ovidiu Bădină, şi a Primăriei Caransebeş (prin dl. primar Marcel Vela), au contribuit esenţial la reuşită.
Deşi cele două ediţii au avut succes (cu toată duritatea traseelor), au fost câteva lacune în organizare datorită faptului că tot ce era de făcut înainte de concurs ajungeam să fac eu (doar eram iniţiatorul, locomotiva). Deşi m-au ajutat câţiva prieteni, nu reuşeam să marcăm traseele ca lumea pâna în weekendul concursului, mai erau şi alte scăpări legate de cronometrare, logistică, premii şi toate astea cu un consum extrem de energie din partea mea, care practic făceam de toate, de la marcare trasee pâna la înscrieri, încasări, contracte, sponsorizări, site, promovare, etc... În condiţiile astea, riscul unui eşec era iminent, chiar dacă se datora unor chestiuni aparent banale şi uşor rezolvabile.
Îi multumesc soţiei că m-a înteles şi m-a ajutat la organizare (
în 2011 şi 2012), dar şi prietenilor şi tuturor voluntarilor implicaţi, participanţilor şi celor ce au sprijinit, promovat şi crezut în reuşita acestor concursuri din Ţarcu.
O descriere hazlie a bucătăriei concursului a fost postată recent pe FB:
sa organizati un maraton de genul acesta e foarte simplu: strangeti o echipa de 10-15 oameni, cu cca.3-4 luni inainte incepeti sedintele saptaminale. Vorbiti cu alti organizatori, ciclisti etc ca sa adunati date. Stabiliti cine face siteul web, cine se ocupa de promovarea online si offline, cine merge dupa avize la primariile locale, prefectura judetului, politie, jandarmerie, ambulanta, salvamont etc., cine se ocupa de sponsori, cine se ocupa de inscrierile online, corespondenta , taxe etc....faceti variante de trasee, le discutati, incercati mai multe variante ...echipe de 2-3 oameni iasa in teren saptaminal cu cca. 1 luna inainte de event, marcheaza traseul ( o data, de doua ori, de trei ori...marcajele se FURA!!! au fost portiuni marcate in ziua concursului de catre deschizatori si unde s-a furat in timpul concursului si cei din CP mai remarcau ...). Vorbiti cu pensiunile din zona pentru camere gratuite pentru voluntari, echipa de timing, organzatori etc....Faceti o lista de voluntari( minim 15 oameni) . Organizati transportul in Poiana a materialelor ( si nu sunt putine : poarta start, generatoare, sonorizare, alimente, secretariat etc) si organizati impartirea oamenilor in CP, transportul lor acolo si a materialelor in timp util.faceti planul de interventie a ambulantelor si salvamontului...nu uitati sa faceti 500 portii de gulas...si dupa aia puteti sa spuneti START!'
Cam ăsta e filmul :)... Distractiv, nu?
În 2013, am promis nevestei că n-o să-mi mai mănânc timpul şi nervii cu concursul !!! Avem şi altele de făcut.
Dar, ar fi fost păcat sa nu se mai organizeze... Zona merită, mişcarea ciclistă din zonă merită şi chiar are nevoie de evenimente... doar n-o să se ducă oamenii pâna-n Văscăuţi să participe la concursuri de biţicle! trebuia găsită o soluţie.
După ce am moşit acest concurs, încă de anul trecut am cautat să-l 'mărit'... doar că nici unul din cluburile implicate nu doreau (sau nu puteau) să-şi asume un astfel de eveniment.
Cu toate astea, s-au găsit până la urmă tocmai 'inamicii' noştri, motorizaţii de la Ride Competition să aibă curajul să se bage la organizare în 2013. Da, Regiment 13, ăia ce ară păşunile din Ţarcu... şi care au derulat acolo în zonă doi ani competiţii de enduro, bine organizate, cu toate aprobările legale. Nu stiu cum, am avut de la început încredere în Gotzo, chiar dacă în trupa lor mai sunt şi unii tupeişti şi teribilişti (sau... afacerişti, ca pâna la urmă ies bani din asta), care cu bună ştiinţă ignoră orice reglementări legale şi se dau peste tot prin zonă, inclusiv pe păşuni alpine şi trasee turistice marcate (se ştiu ei care, dar nu despre asta e vorba în postul asta). Pâna la urmă, vor trebui şi ei să înţeleagă ca există nişte reguli, sau dacă nu...cineva, cândva le va pune frâu!
Între a nu se întâmpla nimic, şi a continua un eveniment... am ales varianta a doua, am ales să 'mărit' concursul şi să-i ajut. A fost bine, a fost rău, acum nu mai contează... puteau foarte bine să facă şi singuri din proprie iniţiativă ceva similar.
În felul ăsta, peste 330 de ciclisti au luat startul în 15 Iunie 2013 la
Maratonul Ţarcu, ediţia a III-a.
Acum revin la firul poveştii: între primii 23 ce-şi doresc să parcurgă traseul de maraton (peste 90km şi 3000+ după odometrele unora), mă aflu şi eu.
Cum aşa? ... păi daca tot au fost unii care comentau mai demult ba că am facut traseele din birou, ba că timpii limită de parcurgere erau prea scurţi, aveam ocazia să văd dacă au dreptate sau nu. :D ... vorba aia, ce-şi face omul cu mâna lui, nu?
Doar că, ca şi noutate anul ăsta, băieţii cu motoarele au adaugat pentru frumuseţe o nouă buclă spre Muntele Mic în plus faţă de traseul de anul trecut (vreo 8 km cu 300m+ , nimica toată, trebuie să recunoaştem ca a meritat din plin).
Senzaţia să te dai în concursul iniţiat, conceput şi realizat de tine e de neegalat (chiar dacă de data asta, la butoane se află alţii), de un mod de a aprecia la justa valoare roadele muncii tale.
Concursul ală eu l-am creeat, pentru bicicliştii din zonă. Chiar dacă încă mai am o umbră de regret ca nu-l mai organizez eu, tentaţia a fost prea mare ca să nu mă bag.
Sunt biciclist, şi în acelaşi timp îmi place adrenalina şi competiţia (chair dacă nu-s dispus să depun efort, să mă antrenez pentru asta)... iar când Gotzo m-a întrebat dacă vreau să concurez, că el cu trupa se descurcă cu organizarea, n-am stat mult pe gânduri. Am ales scurt: Maraton!
La start, cei mai buni pornesc ca din puşcă. Printre ei Pantani, Kitty, Feri Saroşi, Andrei Ianoş, Georgian, Lupşa, Simu, Sucă ... evident dispar toţi dupa prima curbă. Plecând din linia secundă şi fără pic de încălzire, îmi gasesc un ritm OK alături de colegul Andrei H, de Piri şi de tânărul Adi Blagoescu (doar 18 ani - promite!) pe lungul drum forestier ce urcă pe valea Şucului. În faţă noastră, un concurent în tricou gălbui: Teo din Arad, pe care încerc să-l iau de iepure (asta am învăţat-o de la Sucă).
Spre deosebire de mine, probabil că ceilalţi se mai şi antrenează căci îmi dau seama că nu pot ţine ritmul lor, mai ales pe urcări. Piri se distanţează, altcineva din spate ne depăşeşte şi se duce tare (am identificat ulterior din poze nr. 13 Dan Ioan Gaşpar din TM), Adi si Andrei iau şi ei avans pe urcări uşoare, dar pe ultimii îi pastrez totuşi în raza vizuală.
În ritmul meu domol, macin încet la pedale şi-l ajung pe Teo, schimbăm câteva vorbe şi îl depăşesc cu încetinitorul. Dar panta se înăspreşte, intrăm în urcare pe bucla nouă. O ştiam, o parcursesem cu Nandy în urmă cu o săptămână ca s-o validăm, la propunerea enduriştilor înainte de a o include în traseu. Atunci mi s-a părut grea urcarea şi destul de mult am împins, dar de data asta încălzit fiind urc fără probleme până dăm de nămoale (o zonă mai dificilă, cu pantă mai mare). Ţin aproape de Andrei, iar Teo ne urmează la câţiva metri. În faţă, tânărul Adi a luat avans considerabil şi nu-l mai văd... e valabil, îmi spun.
Din păcate, pe drum îl întâlnim pe nr.13 care a facut o pană ... de asta mi-e cel mai ţârşă, eu de obicei nu fac pene în concursuri, şi ar fi naşpa s-o încasez tocmai acum la Ţarcu! Deci casc bine ochii la drum.
Cu puţin push-bike, trec în faţa lui Andrei, se termină forestierul, se domoleşte panta şi ajung primul din grup la lizieră, ieşind în gol alpin. Timpul e bun, e mai bine decât mi-am planificat.
 |
| Riding high - merci Paul Herlo! |
De aici, traseul pe sub Muntele Mic e poezie. Priveliştea deosebită îmi dă energie, scurtele pante sunt o joacă de copii şi savurez în mod deosebit trecerile prin pâraie. Mă uit în faţa: nimeni, mă uit înapoi: ceilalţi au rămas în spate... se pare că voi avea o coborâre solitară spre şaua Jigorea.
Gonesc pe asfalt la viteză maximă şi apoi zona de pe poteca turistică accidentată (spartă de endurişti) parcă nici n-o simt, spre deosebire de tura de test anterioară când acolo era să zbor în cap de mai multe ori.
Punct de control Jigorea, n-am de ce să opresc. Aici converg traseele şi mergem mai departe împreună toţi concurenţii. Mă bucur: nu-mi place singur, intru şi eu în randul lumii. :)
 |
| A venit puhoiul - poză Dani Benec |
E reconfortant să văd că depăşesc rând pe rând pe cei din jur... chiar dacă e o luptă oarecum inegală.
Cei aspri din toate probele s-au dus deja, dar maratoniştii cu ocolul lor au prins din spate pe cei de pe traseele Race şi Discovery... am ajuns practic în mijlocul plutonului şi-i dau bice că eu am cale luuuungă de bătut, spre deosebire de alţii.
Urcând spre Şeroni, apare pe contrasens şi cel din fruntea cursei Discovery, ei fac toţi cale întoarsă. Trece ca racheta! Sunt sub Şeroni, socotesc că în maxim 15 minute trebuie să fiu la Cuntu. Nu după mult timp, coboară şi Nandy, e poziţionat bine, are şanse la podium la 30km. Îi încurajez pe toţi cei ce coboară, pun capul în piept şi-mi văd de cursa mea, depăşind pe bicicletă sau push tot ce prind.
Iată şi Cuntu. Călin mă ia scurt în balon:
'- Ai venit şi tu să te dai în concurs, în timp ce alţii muncesc?!'
 |
| Ajung la Cuntu după 2h30 - poză fam. Arsene |
 |
| Trebuia să vin mai repede, bunătăţile mă aşteptau, dar le-au mâncat alţii :) |
Din cauza afluenţei de ciclişti, e cam goală masa cu alimente, chiar şi apa e pe terminate - tocmai aduce Călin o vadră de la izvor. Găsesc 2 resturi de banană, glucoză, realimentez într-un minut şi la valeeeee!
Porţiunea de după Cuntu (deşi scutură de numa' că-i plină de bolovani) nu-mi pune nici un fel de probleme. Îmi aleg cu grijă parcursul printre pietre, atent sa nu izbesc prea tare şi trec rapid, dar sunt aproape să cad într-o porţiune abruptă cu frunze umede, pun piciorul jos să evit căderea şi ţin biţicla de coarne (să n-o pierd). Incident minor, dar îmi mai temperează din elan şi mă ajung 2-3 raceri pe care tocmai i-am depăşit.
Practic, coborârea până în Poiana Strigoniu a trecut rapid, nici n-am băgat-o de seamă.
Trecem la push-bike spre Pleşa, nu e mult de urcat şi apoi urmează cea mai faină bucată din tot concursul: coborârea lungă spre Vârciorova, presărată cu mici urcări nesemnificative. Sunt într-un grup de raceri, pedalăm şi împingem alternativ, şi găsesc şi pe cineva ce parcurge traseul meu (nr.01 Constantin Macriţchi), cu care mă întrec pe unele segmente.
Drumul e încă bolovănos... urc pe o porţiune de iarbă paralelă şi iau viteză, când ma aud strigat de Claudiu Draghia şi încurajarea lui îmi dă puteri, nu contează bolovanii parcă zbor la vale.
 |
| Spre Fântânele, gata cu bolovanii!!! - poze R13 |
Urmează izvorul Fântânele, unde cei ce participă la proba medie Race urcă un deal abrupt (are şi aia acum peste 60km, cu noua buclă spre Muntele Mic de urcat pe asfalt).
De la izvor noi câţiva ramaşi la cursa lungă avem un drum lung într-o coborâre continuă, foarte tehnic dar cu mai puţini bolovani: o adevărată nebunie!
 |
| Traseul Race urcă spre culmea Dobreasca, o parcurge şi din Vf. Măgura se 'prăvăleşte' în Valea Craiului - poze R13 |
 |
| Pt. cei mai aspri, urmează 'extazul' - poze R13 |
Opresc la checkpoint, de acolo ne vom da la vale încă 600m, pe 6 km. Este cea mai faină parte a probei lungi, şi bine spune Ramo:
'coborârea aia m-a adus în extaz'.
Zbor spre Vărciorova, cu atenţie la bolovani şi la trecerile prin şanţuri. Uneori, poţi lăsa complet frânele, şi prinzi viteze ameţitoare, aşa bun e terenul. Pe porţiunea asta, cel mai bun (Pantani) a 'scos' sub 19 minute, ceilalti 'grei' 20-22'. Deşi am frâne VBrake - mai slabe, am facut-o în 23', mai bine ca Sucă!!! (o fi avut vreo nevoie, de a pierdut vremea pe acolo - Sucă e renumit pentru coborâri eroice, aproape sinucigaşe).
---Apropo de paranteză, asta-i utilitatea timpilor intermediari: poţi analiza evoluţia concurenţilor pe traseu.---
La Vârciorova mă văd cu Olivu şi cu Rodica: nu se aşteptau să apar pe acolo şi mă încurajează, aflu ca sunt al 14-lea... Ulterior, săpuneala ce mi-a tras-o nevasta a urmat unui telefon de la Olivu, ce dorea să mă felicite pentru cursă :)
Din Vârciorova (unde fac plinul), lucrurile iau o întorsătură neaşteptată: trackul ales este unul din cele mai nefericite prin haţişurile din livezile dintre sate, pe drumuri pavate demult cu bolovani de râu şi sparte din plin cu trecerea timpului. Ploile din ultimele săptămâni au transformat totul într-o mocirlă. Înaintez cu greu, mă lupt şi mă zbat cu nămoalele, intru cu bicicleta în clisă până la pedalier, tot angrenajul e nămolit! Aşa-mi trebuie, dacă fac traseele de acasă de la calculator... sunt şi variante mai bune la faţa locului. E clar că pentru endurişti zona aia n-a pus probleme şi nu s-au gândit să caute altă rută, erau însă câteva 'haznale' pe traseu, nici o şansă de trecut viu pe biţziclă. Pentru mine, a fost partea cea mai urâtă din concurs, şi am pierdut o grămadă de timp... şi ceilalţi la fel. Deşi în km nu a fost mult, a fost însă demoralizant.
O greşeală pe care parţial mi-o asum, a fost lipsa unui punct de alimentare în Ruieni. Anul trecut l-am pus... anul asta Gotzo şi băieţii şi-au imaginat o alimentare la Fântânele (să fie comună cu Race), şi nimic pâna pe Bătrânul (aşa era făcut planul cu 4 zile înainte de concurs)... i-am spus că aşa ceva nu se poate şi că musai să prevadă alimentare ori la Ruieni, ori la Vârciorova, sau în amândouă. A rămas varianta mai proastă (dar nu cea mai proastă!!!), la Vărciorova, şi toţi cei implicaţi am subestimat dificultatea segmentului Vârciorova-Ruieni.
Eu mi-am făcut plinul la Vârciorova, ajungând cu rezervele de apa/izotonic aproape intacte la urcarea spre turn, însă deşi toate punctele au fost afişate pe harta de la start mulţi dintre concurenţi au golit apa până în Ruieni şi n-au mai avut pe urcarea ucigătoare spre Bătrânul.
Urcarea aia (şi coborârea sinucigaşă dincolo spre Măru) sunt operele mele. Am căutat variante acolo în zonă vreo 3-4 zile anul trecut, cu Călin, cu Nandy sau chiar de unul singur... să mai zică cineva ca nu merg pe teren!!! Cert este că pe la Turn e cea mai accesibilă variantă de trecut dinspre Ruieni spre Măru (asta dacă nu vrei sa bagi înca 20-30 km în plus spre Caransebeş sau să urci şoseaua asfaltată 608A). Restul... sunt poveşti.
 |
| Turnu' din Ruieni |
Anul trecut, când l-am testat şi l-am introdus în circuit, segmentul Turnu Ruieni - Vf. Bătrânu (bătrânu ăsta nu-i mare: doar 927m înălţime, însă sunt 600m de urcat pe 9 km) se prezenta în perfectă stare, cu excepţia unei zone mărunte de unde se trăgeau lemne. Atunci, totul era uscat, iar poteca de culme din pădure în stare excelentă numai bună de biţziclat., deşi călcată de endurişti şi ATVuri. Dacă este uscat, traseul este aproape integral ciclabil.
 |
| Poezie în urcare spre Bătrânu (poză 2012) |
 |
| Deşi pe ploaie devin nasoale, porţiunile abrupte sunt relativ puţine (poză 2012) |
 |
| Prospectări spre Bătrânu' (poză 2012) |
Anul ăsta, situaţia e puţin diferită.
Au fost saptămâni întregi de ploaie, iar sus pe drum au intrat cu TAFul şi au scos lemne pe o distanţă considerabilă, de astă-primăvară. Unde era poiană frumoasă, acum sunt tranşee, şi nu de la motoare ci de la TAF, alias Romsilva. Aşa au ei grijă de natură... dar asta e altă discuţie.
Cu o săptămână înainte, cei care au marcat traseul spuneau:
'-Noroiul e pană la genunchi, pe câţiva km, şi am avut probleme să trecem cu motorul.'
Foarte încurajator. Deoarece se anunţă totuşi o îmbunătăţire a vremii, şi nu prea mai avem ce face că evenimentul bate la uşă, în culise se ia decizia:
'-Dacă ploaie, anulăm bucata şi-i întoarcem pe şosea. Dacă-i vreme bună, sperăm să se mai usuce, şi lasă-i să se chinuie că de aia s-au înscris la proba de 80km' - Corect, nu-i aşa?!
În concurs, problemele n-au fost atât cu terenul, cât mai ales cu rezervele de APĂ! Astfel, unii concurenţi au ajuns să bea apă dintr-o baltă acolo pe urcare!!!
Soarele îmi bate în cap rulând pe asfalt... o bună bucată se merge în plin soare şi se urcă panta la turn tot aşa, în plin soare năucitor. Se văd ceva nori aglomeraţi peste Muntele Mic, dar la noi nimic... doar suliţe de foc şi zăpuşeală. Din fericire am rezerve de apă şi izotonic, le-am drămuit, bidoanele sunt ambele trei sferturi pline.
Cu bicicleta plină de noroi (când trec podul peste Sebeş mi-e lene să cobor la râu s-o spăl în apă), abordez panta de sub turn cum altfel decât împingând-o... abia după turn încep sa dau la pedale că panta se mai domoleşte. Zăresc pe cineva în faţa mea şi mă bucur: avansez constant şi-mi ajung din urmă competitorii. Am intrat în regimul de anduranţă... e un ritm în care nu-ţi mai pasă de nimeni şi de nimic şi mergi de nebun tot înainte, cu îndârjire, oricât ar fi de greu, de cald şi de lung traseul. Nu există epuizare, şi nu există durere, cel puţin eu nu am de-astea în meniu la concursul ăsta.
Răcoarea pădurii îmi dă noi puteri, drumul e ok deci pedalez, mă apropii încet şi-l ajung pe tânărul Adi, care e aproape terminat şi nu mai are apă. În plus, e complet demoralizat şi ar vrea să renunţe... şi nu suntem decât la jumătatea pantei.
Îl încurajez pe Adi şi-l trag după mine. Îi dau apă şi izotonic, îl pun să manânce un baton. Încet, încet Adi începe să se adune, şi vine după mine. Acolo unde încep urmele de TAF, ocolim puţin la dreapta prin pădure. Nu-mi vine să cred, dar mai zăresc printre copaci un concurent, şi apoi încă unul... ne apropiem de ei cu fiecare pas pe panta abruptă şi îi ajungem, Adi a prins forţe noi şi se ţine scai de mine.
Sunt Florin Stana şi Andrei Dobrea... Andrei e şi el epuizat.
Acum suntem în formaţie de 4, din care se pare că eu sunt cel mai în formă şi singurul care ştiu drumul în continuare, şi ce ne mai aşteaptă (noroaiele alea pomenite de motorişti). Îi asigur că vom trece împreună şi de nămoale, şi îi dau apă lui Andrei.
Îi încurajez ca am trecut de ce-i mai greu. Iată şi poiana arată de TAFuri, am urcat deja 80% din panta spre Vf. Bătrân. Continuăm până la capăt, trebuie să trecem acum împreună de ce-i mai greu!
Spre Bătrânul tuturor le-a fost greu. Georgian care a fost al IV-lea (deci mult înaintea noastră) zice pe FB:
In cele aproape 7 ore de concurs, m-am gandit la multe, o sa vedeti total opuse:
- cat de fain e ceea ce fac, apoi Doamne, nu se mai gata....
- o sa ma las de sportu asta, nu e de mine (asta ziceam ca stiam ca am pierdut si voi termina pe 4, eram epuizat si noroiul nu se mai termina....), dar la FINAL, m-am hotarat ca in weekend-ul urmator sunt la BRASOV si o iau de la capat!
- pur si simplu m-am indragostit de prima parte a traseului care ne-a purtat pana pe Cuntu, apoi sa zic ca e cel mai urat traseu pe final, cand ma zbateam in noroi printre lemne taiate!
Chiar la liziera pădurii, unde începeau adevăratele noroaie, găsim două bidoane cu APĂ lăsate în drum. Mulţumind celor ce s-au gandit la noi, bikeri chinuiţi şi însetaţi, ne servim, dar lăsăm şi pentru cei ce ne urmează.
Pe culmea împadurită e întradevăr nasol... bicicletele abia avansează pe plat prin namoale. Totuşi, e bine că a mai început noroiul să se închege şi nu ne scufundăm
'până la jumatea roţii', cum au spus motoriştii. Mai ocolim prin pădure, ne mai nămolim, dar încet şi sigur RĂZBIM!.
Bucata cu noroi se termină şi ajung în urcuş în poiană pe Vf. Bătran doar cu Adi, unde ne aşteaptă Ivan la check-point (CP). Florin şi Andrei ne urmează la câteva zeci de metri. Aflăm că sticlele de apă au fost lăsate în drum de Salvamont, care cică n-au putut urca cu ATV-ul! Probabil băieţii n-au vrut să-si murdărească echipamentul... dar le mulţumim din suflet pentru apă.
Coborârea de pe vârf e abruptă şi alunecoasă. Derapez pe nămoale, mai cobor pe langă, Adi se ţine după mine şi îl atenţionez de pericole: trunchiuri prăbuşite, rupturi de pantă, etc... Traseul e ca după război, furtunile au facut ravagii şi sunt destui copaci dezrădăcinaţi, unii sunt tăiaţi dar peste alţii trebuie să trecem cărând bicicleta.
E mult mai reconfortant un traseu dificil de parcurs în doi, prefer să-l aştept uneori pe Adi decât să-i dau bice la vale... ajungem cu bine jos la râu şi la forestier şi Adi îmi multumeşte că l-am ajutat, el practic e acasă fiind din Măru.
Sunt odihnit şi bine-dispus, nu am mers la capacitate maximă nici pe urcare, nici pe coborare... a fost mai reconfortant să merg cu ceilalţi împreună pe zonele mai dificile. Dar acum gata... revenim în concurs!
Dau bice pe forestierul pietros şi plin de bălţi şi iau avans. În curând pedalez singur, nimeni în spate, şi nici în faţă nu se vede altcineva.
Ajung pe asfalt şi mi se pare foarte monoton... încep să obosesc. Apa s-a terminat, foamea începe şi ea să ma roadă, mi-e lehamite de batoane dulci şi abia aştept să ajung la finish, deja visez la GULAŞ!
Dar până acolo mai sunt vreo 17 km şi ultimul check-point, unde sper să mai fie măcar o jumate de portocală şi banană!
E o surpriză pentru mine să constat acum, acasă pe hartă, ca între Măru şi Poiana Mărului se urcă peste 500m! La concurs, credeam că-i floare la ureche, dar aşa se explică de ce după 8 ore de pedalat, la urcarea spre baraj m-am târât practic, împingând biţicla de coarne. Pe drumul de contur, deşi se putea trage tare nu mai reuşeam să pedalez decât anemic, deja mă săturasem de alergat şi voiam să ajung la finish.
Ultimul obstacol este lacul la cota maximă blochează drumul şi ajunge până pe cărare.
Practic, nici nu mai contează, e doar o pantă de 20m de cărat biţicla. Sunt cu ochii pe ceas, mai am 40 de minute din timpul limita de 9 ore şi ştiu ca finişul mă aşteaptă. Deja sunt un roboţel, programat să înainteze.
Am ajuns la finish în timpul premierii, dupa 8h35'30'', al IV-lea la categoria mea, la 15 minute de Piri (locul III). De ştiam... poate c-aş fi tras cu dinţii să-l ajung. Clasamentul
aici.
Eram obosit, dar fericit! Energie nu mai aveam, dar parcursesem unul din cele mai grele concursuri din ţară, la care am avut o contribuţie esenţială.
Nu mai conta că gulaşul se terminase, sau că nu mai aveau să-mi dea o medalie... eram un învingător, iar Maratonul Ţarcu merge mai departe.
 |
| Răzvan Marc, curat murdar după Maraton |
Deşi nu am o poză cu mine, la final aratam şi eu la fel de curat, dar parcă mai stafidit decât băiatul ăsta.
Tuturor celor ce aţi fost: felicitări şi mulţumiri!
Pentru traseele de concurs, mă puteţi înjura sau felicita, pentru restul distracţiei, să-l trageţi de urechi sau să-l gratulaţi pe Gotzo.
Ne vedem în 2014, la Maraton Ţarcu!
PS: mulţumiri pt. poze tuturor ce ni le-au pus la dispoziţie.
