Am urmat invitatia lui Carol la 'Descopery Tour' si sambata dimineata m-am alaturat echipei ce a venit de la Timisoara cu trenul. Iata-ma deci la Lugoj pregatindu-ma de tura, si apoi gonind spre benzinaria MOL calare pe bidiviul lui ... Lore, un DHS mai vechi dar inca in stare buna. Asta e bitzicla ce e disponibila la Lugoj, buna si asa, dar oare voi putea tine pasul cu trupa?
Tura discovery
Ma intalnesc cu baietii (toti pe bitzicle faine) si pornim in tromba pe drumul Olosagului... asfaltul ca-n palma ne imbie la pedalat si mai povestim cate ceva pe drum.
Planul lui Carol e sa ne duca prin Stiuca spre Zorlencior si apoi cu intoarcere pe national spre Victor Vlad, sau mai vad ei daca nu merg direct spre Timisoara... ambitios!
E inca racoare afara dar in curand dam gecile jos, caci soarele ne zambeste tot mai tare.
Welcome to Olosag (by Carol)
Facem un popas scurt la intersectia Olosag, si mai departe spre Stiuca ajungem tot pe asfalt... pana aici am mai fost, de aici inainte intru in zona de 'descopery'.
Добро просимо Щtюka (Фото зроблене Кaрол)
Urcam dealul mai departe spre Zgribesti, nu mai e asfalt si ne oprim la o ferma unde o turma de oi (si miei) se bucura c-o dat coltul ierbii.
Primavara (by Carol)
O fi dat ea coltul ierbii si vremea buna, dar eu unul sunt convins ca pe ale coclauri o sa intalnim si zapada.
Chiar la intrarea in Zgribesti, savuram coborarea in sat pe care prindem oaresice viteza, dar...
attention au direction! caci panta se termina cu o curba destul de periculoasa la zecile de km/h cu care coboram... franam asadar cu precautie pe pietris si iata-ne-n Zgribesti.
Zgribesti, sau acolo unde se termina drumul (by Carol)
Ne atrage atentia o constructie: o biserica pe dealul din dreapta cu cupola in stil rusesc... probabil ca si Zgribestii sunt locuiti de ucrainieni, cum e si Stiuca.
Oamenii ne vad porniti prin sat si ne intreaba:
- Incotro? La raspunsul nostru -Spre Zorlencior, auzim:
- Acolo ramaneti, in tarina... probabil stiu ei ce stiu caci drumul pietruit se termina odata cu satul si ajungem la un drum lutos, agricol.
Spre aratura (by Carol)
Facem o pauza binemeritata la soare si ne intalnim cu un nene ce se minuneaza ca am plecat pe asa drum... zice ca e foarte rau dar cica trebuiau sa-l asfalteze, vedem si noi pe drum borne kilometrice de piatra, insa drumul asa-zis judetean (cum e pe harta) de fapt sunt doar niste urme de tractor ce trec printre cranguri.
La soare (by Carol)
Ii dam inainte, si urmeaza partea cea mai namoloasa: intre doua ogoare, nu avem pe unde trece decat prin clisa, o clisa de aia lipicioasa ca inainte sa ne salvam bidivii luandu-i in brate, rotile se incarca de namol si se blocheaza !
Apoi, dupa ce am trecut ne-am pus pe curatat roti, furci si frane!
Mai bine pe langa drum (by Carol)
Dealurile din zona sunt framantate generos de multe vai, majoritatea cu vegetatie... noi ne straduim sa tinem culmea ce ne duce incetisor spre Zorlencior, prin mocirla sau pe uscat dupa cum e terenul. Aici au fost in trecut livezi roditoare, insa acum totul e paragina si salbaticie.
Facem si pauza de masa, si prima pana (din seria de multe), dar peisajul pitoresc si soarele mangaietor compenseaza.
Prima pana (by Carol)
Ajungand la o rascruce (doar 1 km pana la Zorlencior arata GPSul) cotim dreapta sa ne indreptam spre cel mai inalt deal din zona (dealul Bradului), si prin livezi parasite iesim pe deal deasupra satului.
Sete mare (by Carol)
Sunt inainte cu Carol si Sandu si ne tolanim la soare asteptandu-i pe ceilalti, care se pare iarasi au facut pene (mai multe).
La lumina (by Carol)
Drum vechi comunal (by Carol)
Dinspre NV se aud latraturi indepartate, pesemne vreo turma de oi, dar...
Pe neasteptate in imensa poiana in care stam tolaniti, apar din crang pesemne speriate de caini trei caprioare, ce se indeparteaza cu salturi gratioase de marginea padurii (si se apropie de noi). Ne dam seama ca de fapt nu ne-au vazut, desi suntem in camp deschis ne despart vreo 100 de m, si facem liniste. Caprioarele se opresc in mijlocul poienii, se linistesc si se bucura si ele de soare, mai ciupind cate-un smoc de iarba. Incet, incet se indreapta spre padure si se pierd in lastaris dupa cateva minute.
Spectacolul naturii (by Carol)
Ce privilegiu sa admiri spectacolul naturii! ... caprioarele nici nu ne-au bagat in seama si noi am stat linistiti sa le admiram.
Apar si colegii (ce au ratat spectacolul) si hotaram sa nu mai coboram in sat si sa exploram dealurile, inchizand un circuit spre Dragomiresti.
Primul ce-l exploram e Dealul Bradului (cel mai inalt punct din tura 321m), o mica movila ce ne-a provocat asa ca am urcat-o pe bicicleta.
Greu la deal cu boii mici (by Carol)
Pe Dealul Bradului (by Carol)
In partea de N mai abrupt, te imbie la downhill dar e cam riscant (fara sa cunoastem terenul), insa am putut sa facem o coborare in viteza pe coama lunga ce se desprindea spre V, insa nu inainte de a-i astepta pe Mircea si Raluca ce coborasera spre sat, din greseala.
Carol a stabilit planul: vom urma culmea ce o vedem spre N. Si pornim!
O turma de capre ne insoteste de-a lungul culmii si parca merg mai repede decat noi pe bicicleta! Inclusiv ciobanul!
Bine, ca la asta au contribuit (decisiv) noroaiele ce abia le-am trecut, si penele (alte trei)... asta nu se pune, concluzia e clara:
Pe teren accidentat, caprele e mai rapide decat bitziclele! :)
Asteptam ghinionistii si ne regrupam. Pe mine ma inteapa o albina, pesemne i-a placut tricoul portocaliu, dar oricum nu i-am inteles gestul sinucigas. Albina cand inteapa, moare, ca nu-si mai poate scoate acul prevazut cu un carlig in varf... deci mi-a parut rau de biata albina ce-si facuse harakiri cu propriul ac.
Cu haz de necaz si voie buna, pedalam in continuare spre N sa descoperim framantatele coclauri si ajungem... nu ne vine sa credem: intr-un ogor!
Impecabil arat, insa impracticabil pt bitzicle, deci ocolim ogorul spre V prin cranguri.
Aici vad sursa albinei ce m-a intepat mai devreme: o stupina!
Stupina ca cea din crang (sursa: net)
Si pentru ca trebuie sa trecem pe langa ea, iar eu curios (doar suntem in tura descopery) casc ochii si admir zumzaiala albinelor (numai ce-a dat soarele de cateva zile si ele-s gramada pe urdinis)... numai ma trezesc cu alte trei! intepaturi te miri pe unde...
Aflu dara ca nu-i de gluma si nu le place mutra mea (sau tricoul sau mirosul dupa zeci de km de pedalat) si o sterg degraba... ceilalti vin si ei in spate si mai incaseaza cate-o intepatura (Chichio).
Ajungem si la drum pietruit, facut anume pentru ogor... ogoru-i pazit si o bucata ingradita ca este plantatie de alun si coacaz (investitie-experiment a unui danez). Paznicul, bucuros ca mai schimba o vorba cu cineva ne da si apa (ca la unii s-au terminat resursele) si ne indruma spre ... Stiuca spre dreapta, Dragomiresti spre stanga.
Aha, deci chiar pe ogor ar fi trebuit sa fie drumul cautat de noi, dintre Zgribesti si Dragomiresti.
Pastram deci drumul bun (facut de proprietarii ogorului) spre Stiuca, si pedalam vartos spre civilizatie.
Bineinteles, la Stiuca poposim la birtul satului sa ne hidratam c-o bere... si dupa ce-o rad, imi iau ramas bun de la colegii de tura si pornesc mai repede spre Lugoj (ei au timp pana la trenul de seara).
Totusi, nu ma pot abtine sa nu intru putin la Olosag, sa spal bitzicla la sat ca in oras n-am unde acasa.
Iata si ruta:
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa!
PS: Multumesc mult la Carol pentru organizare, dar si pentru poze!
Turele cu el sunt o reala delectare.
