Peste crestele Retezatului, nu departe de civilizatie (doar o zi de mers) se afla lacul Bucura.
Lacul Bucura iarna
Vara locul devine un veritabil pelerinaj turistic, drumul facil pana in Poiana Pelegii aducand turistii foarte aproape.
Iarna situatia se schimba, si trebuie sa faci un efort de 5-8 ore sa ajungi in caldarea Bucurei, unde se afla si un refugiu ce iti ofera adapost dar ...nu si caldura :). De aceea, foarte putini turisti se incumeta sa calce la Bucura iarna, zapada si frigul fiind impedimente demne de luat in seama.
Refugiul Bucura (vara punct Salvamont)
Am fost demult in creasta Bucurei, si priveam cu jind la lacul inghetat... nu am coborat ci m-am dat cu snowboardul inapoi spre Gentiana.
Lacul Bucura in caldarea cu acelasi nume e strajuit de varfuri impresionante: pe unele am fost, altele isi asteapta randul.
Unul e chiar... Bucura! (d-apoi cum!?). Altul in directia opusa e Peleaga cu 2509m, cel mai inalt din masivul Retezat.
Pe Peleaga am fost doar vara. Iarna desi se ajunge relativ usor drumul nu e lipsit de riscuri (in ultimele sezoane de iarna au fost doua accidente ce puteau fi fatale), de aceea echipamentul si o buna cunoastere a tehnicilor alpine de iarna sunt de dorit. Imi doream deci sa ajung pe Peleaga iarna.
De aceea cand Alin Tanase a propus o tura pe schiuri la Bucura peste creste, am inceput sa am mancarici in talpi.
Iar dupa ce am primit biletul de voie decizia a fost luata... singura problema era ca nu stiam unde sunt bocancii (mai aveam o pereche dar aia mi-erau ficsi)... pana la urma i-am gasit intr-un cotlon.
Tura se anunta aspra... nu pe drumul cel mai facil ci peste mai multe creste si varfuri, Alin a vrut un traseu mai bogat si ne-a anuntat ca va trebui sa punem osul la treaba serios...
Traseul Carnic - Galesu - Valea Rea - Peleaga - Lacul Bucura - Judele - Vf Bucura - Saua Retezatului - Valea Stanisoara - Cabana Pietrele - Carnic e o provocare pe care nu pot s-o refuz, desi echipamentul nu ma avantajeaza fiind ca generatie de secolul trecut.
As investi in echipament de calitate daca as merge la munte iarna in mod frecvent asa cum fac ei, dar cum eu sunt turist de iarna ocazional am plastici vechi si schiuri cu legaturi Silvretta 404 care cantaresc cateva kile bune. Efortul si disconfortul sunt mai mari, dar se merita cu prisosinta... daca nu esti dispus sa faci efortul asta pentru o cauza nobila, stai acasa la caldura sau te duci la schi de partie si zici c-ai fost la munte.
Despre riscuri unei astfel de ture: echipamentul potrivit iti ofera siguranta necesara in conditiile alea dificile.
Dar sa ne aducem aminte cu ce practicau schi-alpinismul inaintasii nostri ... concluzia este ca desi un echipament vechi e mai incomod, el totusi prezinta siguranta necesara si se poate folosi, bineinteles reducand marja de confort si performanta sportiva.
Acestea fiind zise si avand tot ce-mi trebe, iata-ma deci sambata dimineata la drum cu Alin Tanase si cu Florin Stana ce ne-a pescuit pe rand.
La Ohaba il luam si pe Aurel Salasan (din Coroiesti), un adevarat 'lup tanar' ce s-a obisnuit cu muntii inalti... din pacate Aurel are o problema: colegul lui din Arad ce i-a trimis bagajul si schiurile nu s-a gandit ca-i trebe si focile (o fi zis ca alea-s curele de gater, cumva?! si nu-i trebe)... deci Aurel n-are cum sa urce pe schiuri.
Aurel hotaraste sa urce cu noi pe picioare.
Ajungem lejer cu masina lui Florin la Carnic (fara tractiune integrala ar fi fost problematic) si ne bucuram vazand ca sunt vreo 30-40 cm de zapada. Deasupra pulverul e pufos, si ne invita la alunecare, deci o luam la deal pe foci. Aurel o ia inainte spre Pietrele cu speranta in suflet doar-doar va face rost de o pereche de piei de imprumut.
Parasind Valea Pietrele si intrand in padure, ne dam seama ca zapada e prea putina pentru inaintat pe schiuri... deci legam schiurile pe rucsaci si acum ne miscam toti greoi ca si Aurel ce intre timp ne-a ajuns (macar acum nu mai suntem in avantaj fata de el).
Tulburand tihna (foto Florin Stana)
